Ioan-Mircea Popovici

“vântul acesta de lumi
născut
pe val de cuvânt
sub zidul alb
ridicat pe așteptări”

legatura cu
“urme rosii in albul zapezii”
o face rubrica din revista Tomis
numita :Profesorul
printr-un amic
care apare in “atunci si acum”

tentatia labirintului a lui Mircea Eliade
a devenit la mine tentatia (ymp):osibilului
al carei sigla este tridentul de pe Scara lui Escher

un portativ cu mai multe chei
partea de cantec are cheile portativului pentru “pian si orchestra”
cealalta parte se gaseste pe fiecare treapta a scarii duble
cum imi numisem
de la inceput
postarile din acest site

“otreaptanoua” pentru “filledwithdreams”
si puiul de lebada
venit in curtea caminului studentilor mei
(cei care lucreaza-n vacanta asta
la celebrul “portofoliu”)
si dus de mine astazi
in colonia de lebede de la Delfinariu

vezi bine
ce de hazard a intrat in joc

ce poate fi mai mic decât Mic?

\"e bine să
mai ales atunci când
acoperirea-i convexă...\"

de nu-mi spuneai ieri seara
ca ti-a murit insiratia
si-ai ajuns la divort
credeam ca iar porti dialoguri imaginare

la ce spui acum
aici e mosorul cu ata

intra linistit in labirint (chiar albirint)
si-o sa vezi stele verzi

\"unii par inteligenți,
simt, de la distanță, viul,
și-l fură să se îmbete
cu iluzia vieții artistice;
alții, ca niște hiene,
așteaptă moartea poeziei
în vreun fișier tăinuit,
și-apoi s-o consume în tihnă.\"

\"stau pe scaunul liniștii așteptând să treacă și peste mine
smânța de stele\"

vântul spulberă zăpada
tu ascunsă-n Infinit
te grăbești să prinzi Crăciunu-n
nesfârșit

\"nu mă sperii - am vreme de stat
cu fața spre lumina verde
plină de smântâna din cer
.....................
Crăciunul cel Mare cu noaptea din Calea Lactee\"

zic iar
acum
eu și Singurătatea mea născătoare
la un răsărit de soare
cu reflexe roșii
in verdele lacului albastru

vezi tu bine
cum se face
ca-n motiv de trandafir
sa gasesti
un singur fir
spre magarul lui Techir


asta zic
sa stii si tu
cum din cerc imaginar
.......................
ai ghicit
ca nu-i prea greu
sa vezi cum
un singur eu
creste-ncet spre Dumnezeu...

3. Evident, la partea aceasta “nu stiu altii cum sunt, dar eu unul inca imi mai caut echilibrul”, va pot spune ca echilibrul care-l cautati nu poate fi cel al lui Nash. Am mai cazut in capcana “off topicului” raspunzand serios unor “dileme strategice”. Ma bucur de intrebare si sunt sigur ca daca-mi ascultati sugestia, trecand prin Dilema prizonierului, e (imp)osibil sa nu dati de Problema lui Nash si de bila mea care se rostogoleste pe scara lui Escher si ale SLOTurilor in care Echilibrul Nash este un termen central al teoriei matematice a jocului. Prin jocuri este descrisă o stare a echilibrului strategic, plecând de la care un jucător nu are nici un avantaj, schimbând de unul singur strategia.
Pe intelesul grupului social, solutia cea mai avantojoasa pentru toti este ca indivizii sa faca ce e mai bine pentru ei DAR si pentru grupul din care ei fac parte. (se poate ilustra asta cu un filmulet, dar nu acum).

2. adevar mare a spus Doamna Maria: “un scaun \"liberat\" va ramane vesnic \"ocupat\" de cel care a plecat...”

1. Pentru Domnul Samarghitan, n-am alta replica decat ca pe portativul marii notele cad singure

nu te astepta sa-ti spun ceva despre

\"chiar dacă
din ochi ne-au rămas doar niște simple organe
care văd\"


sau despre

\"și eu aș fi lăsat vasele în chiuvetă
până s-ar fi transformat în păsări moarte\"


sau alte perle nascute din trupul scoicilor
mai bine le las pe portativul cestii de cafea
le asez carari si le las sa cante singure
in...


uitesem sa spun ce-a spus orbul despre \"chiar dacă\"
crezi că-i puțin ce-a rămas?

s-a intamplat azi noapte
eu ajungeam prin pohema ta

\"ar fi intrat totul în firesc
și asta ar fi fost cel mai trist

nici unul dintre noi nu și-ar fi dat seama de moarte
am fi trăit așa
vineți în jurul inimii\"

si sferturi de Infinit crescusera-n jumatatile (H)eliei
dincolo de intamplare-n transformata lui Laplace
punct original din mare odihneste pe Atlas

incep sa se lege lucrurile in momentul in care crezi ca le-ai scapat de sub control. aici se naste atingerea de inefabil...

\"în căldura asta jilavă ce se ridică din șine, fantasmele prind formă și o simt cum se oprește, se întoarce și mă privește o dată. Și privirea ei este incredibil de neagră! Tunelul și o lumină aproape...\"

da. negru film in rezonanta cu implozia propriilor cuvinte:


\"noi atât de pierduți
într-o tristețe uleioasă
curgători prin lucrurile de fiecare seară
alunecoși în fumul orașului în lumina piezișă a străzilor ochilor
în rola unei realități nedevelopate
poate eram aici dar plecați\"


coincidente-n rezonanta


\"fragmente de întuneric se despart lent
corpuri albe armonioase își apără cruditatea
cu o liniște obosită
lumina se desface deasupra
răsari\"

Despre scaune si fotolii, s-ar potrivi o discutie in atelierul lui Alexis. Cand mai treceti prin Constanta, cautati numarul 17 de pe Stradela Vantului. Va luati dupa tablitele din curte si sageata indicatoare. In prima sala va veti aduce aminte de

\"De jur împrejurul mesei, scaunele-și așteptau oamenii.
Pe scaunul meu se așezaseră-n piramidă noduri-pește. \"

Mic,

Te-a intrebat Batranul, ce mai face Profesorul acela, Zelkanu.
Stii ce mi-a spus Batranul? Ca tu inca-i confunzi pe Z(elkanu) si S(loterius)

George,

Ma bucur ca zici: “voi fi subiectiv, întrucât m-am atașat mult de el.” Mai important sa ajunga la tine un text de care sa te atasezi decat sa-ti trimit “un text bun”. La texte nu ma preocupa daca sunt bune sau mai putin bune. Cert este ca pe “scara fara nume” nu am decat textele “perioadei Alexis”.


Domnule Sămărghițan,

Pe langa “un crud și mult-prea-manifest evenimențial exclamație a echilibristicii dintre haos și ordine, o echilibristică spirituală disimulată de faptele mundanului imedia”, pe langa dualismele “suflet/ trup, viață interioară/ aparențe exterioare, așteptare/ întâmplare sunt exprimate plastic și primesc, prin sublimarea proiecției poetice, conotații universaliste: eu - tu - semne, masă - scaun - piramidă, haos - ordine - nod”
enuntul esential: “Scaunele-și așteptau oamenii” e cu bataie lunga. Ma bucur ca-n cantecul valurilor, cvartetul isi lasa ecoul…

Pe linia dintre haos și ordine
În calendarul acesta, din veac nou,
Îmi potrivesc luminile privirii pe tainele firii
Cerând rotundului să țină toate într-un singur ou.
Din fire de in, cânepă, funigei
Și stări sufletești.

Alexandra, curajul si visarea care ajung la tine ma bucura.
Ioana, ora de iarna-mi duce lucrurile in ritmul firesc al soarelui.
Amanuntele vin de acum... raspunsul tarziu din cauza voiajului...

de stiam, lasam semnul scarii
cartea o fi o intrega mare
pe care-o pot gazdui in Tympul meu
din cuvintele tale

“cărarea din noi, apa din fântâna viselor noastre.
gustul târziu al mierii sau magiunului între două felii de pâine neagră, este oftatul vântului din amintirile noastre...”

din teorema impartirii cu rest,
intregi-i numeri pe-o mana
restul, mai mic decat impartitorul

in calendarul acesta dintr-un veac nou
zic rotundului sa fie toate intr-un singur ou
precum geamanul oului dogmatec
dintr-un gand tomnatec

pe cand teiul se dezbraca de fruze si ramurile-i tineau cerul de subtiori
deseori imi potriveam luminile privirii pe tainele firii si ale gandului facut portativ pentru cantecul dintai
niciodata n-am stat sa ma indoiesc de puterile vantului
pe curgerea semintelor ce vor rodi-n culoare

incep ziua
cu miscarea din ziua de ieri
ziua in care hazardul mi-a marturisit:
frate Ioan, lumea-i rea, invidioasa si lasa
mi-am adus aminte de calaretul de inorog
și-am zâmbit...........

\"se deschide
un labirint subteran cu săgeți cifre pe pereti la fiecare lungime o mutare
daca gresesti merg înapoi înapoi e mai prietenos decât înainte
poate am să-ntâlnesc un inorog sau pe spiridușul care cunoaște
întotdeauna o scurtătură
și totuși înaintez două pătrate de umbră am dreptul să merg mai departe
unde se termină întunericul ăsta de unde a-nceput? de la-nceput
iar două lungimi două pătrate de umbră mă odihnesc
pe perete negru puncte albe se ating intr-un alt punct
și totul se mișcă \"

ma intreba si nepoata pictorului
dar nu-i de spus ce i-am spus ei

mereu călător
omul cu glugă
s-a trezit intr-o noapte

din vârful catargului
nicăieri pământ

\"Ultima rază\"
colorând punctul peninsular
mi-a adus aminte de celcare
nu mai raspundea la nici o intrebare

\"Concert de greieri
Sonata Lunii
.........\"
și El

pe portativul nopții
de jur împrejur
scaunele

\"nu mă puteam mișca din fața acelui tablou... eu o să plec, așa-mi spuneam...iubire, ce caut eu aici, eu nu aparțin acestei lumi, ei nu mă știu, eu nu-i recunosc.e ca și cum, pentru că sunt nehotărâtă mereu, întâmplarea îmi relevă aspecte care să-mi servească drept argumente, nu știu, nu știu .
stăteam așa plângând de parcă murise mama iar. \"


după cum ți-am promis
ai pumnul meu de scoici

\"acum
bate vânt, soarele are o culoare intensă, aici nu există toamnă, marea miroase\"
a alge, a pește și-a cântec

Oamenii acestia-s oameni care se sfatuiau cu Dumnezeu. Bine punctate caracteristicile acestui acum care-l traim. Poate ca azi este ziua
in care orbul incepe sa vada: \"ororile de toate felurile, incultura, ignoranța, deloc lipsite de speculozitate, de altfel, încep încet, încet să domine sau să se insinueze acolo unde nu pot domina, faptul nu este doar frumos și nici doar util. Este deosebit, este remarcabil.\"

Trec peste importanta documentara. Spun doar atat:
ce vad aici? niste barbati demni,
cu constiinta importantei muncii lor.
Si nu doar atat...