Ioan-Mircea Popovici

De la mine, titlul se vede foarte bine ales
Şi câteva versuri născute într-o stare de graţie

"o cunună de spice coapte îmi e sufletul,
prinse de troița veche din sat, furate morilor,
secerate și uscate, ciugulite de păsări, bătute de vânturi
așteptând drumeți credincioși să se închine,
de trei ori către răsărit,...

și tu, prieten drag, îmi vei ține umbrela dacă plouă,
până când numele meu se va șterge și el de pe cruce"

Motiv pentru care
O rază de soare
Luminează tristeţea...

Domnişoara cu ghiocul
În grai vechi îşi varsă focul
Din Cetatea Unirii
În doinirea firii

“Îs țărancă și iubirile mi le țin, pe fiecare, într-un ghioc
printre straturile grădinii, …
foarte roșie, și obrajii în lacrimi,
am trecut
ca de obicei
în picioarele goale
desculță,…
îmi scobor busuioc drept din cer
căci iubire este…”

Că veni vorba de bou
Iată-mă-s prins în lasou
Trag la jug şi nu mă plâng
Pun sămânţă în Cuvânt
Dus de vânt în val de mare
Să nu cadă pe cărare
Ca o piatră sub picioare
Bine zici, bine suspini
Flori de mac cresc între spini

Există o insulă cu stuf
În care trăia în iubire o familii de pescari
Pe care i-a prins furtuna la pescuit
Se spune că delfinii care roiesc în jurul insulei
Sunt urmaşii tinerei familii de pescari...

“Trecem dincolo de cuvinte, prin culoare,
Se simte aceasta ca o pornire într-o iubire
Cu noi, liberi, printre picturi
În curtea veche cu ziduri şi muri
Un labirint de cetate
Care creşte şi tot creşte
Peste cetatea Histria din noi”

Dădusem semn de căutare şi de participare de pe ţărm de mare
Până-n vârf de munte... Nu ne grăbim şi nici nu tânjim
Sperăm că lumea care ne aude, caută şi ea

Iată că Doamna Lana Moscaliuc
Mare iubitoare de poezie, actriţă,
Cu şcoala de actorie la Cluj
A găsit poezia

“Sosesc

Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de țintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Și noi îmbătrînim.

Mi-aduc aminte ca acum
Cînd alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Și cînd ardeam cărțile scrum,
Și școalei dam ocol.

Și mai tîrziu, cînd am plecat,
Ce veselie în trăsură !...
Cum nici n-am plîns, nici m-am mirat
Pe cînd plîngea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.

Și vreme lungă mai tîrziu,
Cînd m-am întors cu dor de bine,
Nehotărît, fără să știu
Ce pot să fac și ce-am să fiu
În lupta mea cu mine.

Și-n fine astăzi, cînd gîndesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrînii cum se odihnesc
În deal la țintirim,

Mă simt nepriceput și mic
În gloata de zădărnicii,
Și nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Și caut spre copii.

Duiliu Zamfirescu.”

Muţumesc pentru participare. Sacrul este îmbrăcat în haina profanului.
Noaptea de 23 aprilie 2006, despre care vorbeam, are ecou în seara aceasta prin care, lansăm o căutare:

Dăm semnal de căutare, de pe ţărm de mare
Până-n vârf  de munte... Nu ne grăbim şi nici nu tânjim
Sperăm că lumea care ne aude, caută şi ea

“există opoemă pe care mi-o amintesc în frânturiŞi pe care nu stiu cine a scris-oŞi pe care mi-o doresc întreagă. Ce îmi amintesc, sună aşa: “Se-ntorc cucoareleSe-ntorc de dincolo de deal de ţintirim (sinonim lacimitir)
..................Se schimbă tot ce-i omenescCopiii cresc, iar noi îmbătrânim................................................Care îngheaţă mâinile ce scriu- ăsta ar fi finalul. Te-aş ruga, dacă se poate să-mi procuri, cu voioşie, întregul acestei poeme, care-mi aminteşte de mama.Multumesc anticipat.Da, stiu, cer doar lucruri foarte grele, care nu se găsesc pe internet.”

În Săptămâna Patimilor
am trecut cu gândul pe la măslinul sălbatic
unde-am întâlnit nişte oameni
care credeam că au dispărut din viaţa mea
de Înviere am luat lumina tot la măslin
dintr-o amintire de prin 2006

trec peste şi intru în motivul ploii
care-n primăvara aceasta este foarte zgârcită...

"Pe mine, uneori, mă doare locul pentru oameni.
Nimic nu doare mai tare decât locul pentru oameni. "

"Ne facem o colibă în alun,
în alunul ăla pe care nu-l vede niciodată nimeni,
e numa' bun de făcut colibă în el.
Apoi, dacă nu mai plouă,
așteptăm ploaia
sau o inventăm, "

Ceea ce este, există de la sine
Şi nu trebuie să punem de la noi
Ca să facem să fie
Acesta se vede bine aici
În grădina sufletului tău
În care te povesteşti
Între cele lumeşti şi cereşti

"noaptea împletește codițe din vise pentru păpușile cu care niciodată nu m-am jucat
uneori îmi aduce mângâierile bunicilor să fiu copilul copilăriei îndepărtate

în linia întâi m-am aflat mereu cu neajunsurile
tristețea e stindardul pe care niciun dușman nu a reușit să-l fure..."

Viaţa, plină de nopţi şi de dimineţi, omul meu zice că, din toate frumuseţile ei, să folosim de sămânţă, noaptea şi dimineaţa de azi. Fiind noaptea şi dimineaţa Învierii, să punem această sămânţă la încolţit şi s-o udăm, cu apa spălării pe faţă, din covata cu oul de Paşte şi cu bani, cum o făceam în copilărie...
Să-ţi aduci aminte toate ale tale
Să nu treci indiferent pe lângă ele...
Cu pânzele albastre zburând peste abise
Găseşti în tine lumea poveştilor nescrise
Lumina Învierii, dea Domnul să fie, flacără vie în sufletele noastre. Amin!

Să... este un altfel de început de poveste din Cartea cărţir de pictură...
Să fii acolo! zicea mama mea lăsându-mă să înţeleg unde. Iată-mă acum martor la venirea luminii la Ierusalim... Să-ţi faci timp să iubeşti şi să munceşti, zicea tatăl meu...

Poezia de meditaţie şi dialog este precum steajarul care se naşte dintr-o ghindă… ca iedera care se întinde de la rădăcinile plajei cu suflet până la arcadele pontice care duc şi spre scara vaporului şi spre amphiteatrul de piatră… Sigur că m-a bucurat întâlnirea cu poezia lui Horea Hulubei, cu atât mai mult cu cât această latură a savantului este complet necunoscută. Poezia lui cu cele 7 jivine vine într-o perfectă complementaritate cu povestea personajelor mele:

năpădit de imagini şi de iubire
trei gemeni stau în mine să se nască,
sunt Petru, Sloterius şi Ulysse,
mi-e somnul liniştit şi plin de vise
cu pânzele albastre zburând peste abise
găsesc în mine lumea poveştilor necrise

Yannelis, Alexis şi Zelkanu
sunt prietenii gemenilor mei
şi al poetilor Alexandru Oblu
şi George Baciu, al pictorilor
din grupul Galeria Ymposibilă…

"Mai mult rană decât adevăr"
Poetul este şi el om
"omul e și el o metaforă, închisă într-o altă metaforă"
"Mai devreme sau mai târziu, oricare metaforă te trădează,"

De la Cina cea de taină
ştergarul şi cămaşă nouă
vă dau vouă. celor care
sunteţi ca şi mine
între Ana şi Caiafa
după răstignire...

Frate Alexei,
Cu gândul la dumneaei
Nimeni alta decât Ea, muza Poeziei
Erato, fiica Mnemosinei şi-a lui Zeus
Din ale tale gânduri, culeg...


“ușile se deschid, direcția nord
încă mă gândesc la ce stație trebuie să cobor

să dormi
tu poți să vezi cu ochii închiși
cum
oamenii cerșesc dragoste

eu mor de fiecare dată când voi vă treziți

odată a venit Kafka la înmormântarea mea
și a fost frumos
pierdut de neam învățat să trăiesc departe
cu destin printre apatrizi-nu oameni
ascunși de graiul meu amestecat de istorie
care curge ropote prin tranșee fortificate de percepția timpului asurzitor”

În locul celor trei puncte
Am o mie de lucruri să-ţi spun
Nu ne grăbim. Nu trebuie să aflăm totul deodată
Deocamdată, spre norocul nostru, avem vreme destulă
Nu ne grăbeşte nimeni
Mai mult, dacă ne aşezăm între secunde
Timpul se opreşte în loc şi aşteaptă

ca o pânză de păianjen din ungher imaginar
ţese gândul amintirea cu pictura unui zar
alb ca spuma mării pe fond albastru
albastru fără cusur, de jur împrejur
ca o sămânţă de cedru
pe pălăria lui Petru

sămânţa de Infinit încolţise în inima mea
contingent, conjectural, domnii Logaritm şi Radical
s-au îndrăgostit de-o Domnişoară Integrală
niciodată simplă, sau raţională
întotdeauna trigonometrică, curbilinie,
dublă, triplă sau multiplă de ordinul n

în triunghiul acesta magic
mathematic şi musical
nimeriserăm, eu şi doi cai
Puiu, un cal alb şi Năluca,
iapa verde şi nărăvaşă
"Şi era, sau nu era
de trecea, sau nu trecea
unde marea începea"

"un pescăruș plutind peste toate
ca un zeu. "

Rezonasem la scrisoarea pentru prietenul imaginar
Dar m-am pierdut pe drum mergând la cuibul de lebede
Eram în ultima zi, înainte de-a intra-n carantină
Aşa că, de la cuibul de lebede m-am întors direct pe vapor

De la vapor, fiind ancorat în dana 47
"puncte-puncte" şi iarăşi "puncte-puncte"
mi-am instalat cortul cel galben pe punte

pandemia de pe vapor se vede altfel
marinarul traieste fiecare rasarit din cabina sa
amurgul marinarului este motiv pentru prietenul lui imaginar
"puncte-puncte" şi iarăşi "puncte-puncte"

înstelez acest text cu Steaua Polară
se va vedea mai târziu tot motivul

Acest text este un text cu cheie
Ca un pescărus într-un cârd de ciori
Care explică clar că el nu este o cioară vopsită
Şi că “da şi nu, simultan” este imposibil.

"Unii au intrat peste mine de câteva ori cu ideea că ei omoară pe copiii trădătorilor și în niciun caz nu îi acceptă în societate. Această idee absurdă m-a mirat, fiindcă niciodată nu am avut fantasma denaturată că aș fi copil de trădător cum spun ei, și acest lucru era complet improbabil – unu că părinții mei erau săraci și aproape singuri mereu (mama mereu se plângea odinioară de singurătate și zicea că e din cauza tatei, iar în ultimii ani se plânge mereu de bani, dar și înainte în toate certurile ei cu tata) și în al doilea rând eram evident urâtă și masacrată de părinți (unii poate cred că numai pe la spate, că adică oamenii nu puteau crede ce îmi făceau părinții)."

“încercuiţi cu voci de cucuvele”
şi de belele
„Prefăcându-mă că ştiu ce se întâmplă”
„azi-noapte-n pădure mă învârteam sub stele”
„dinăuntrul tău unde se amestecă
yin-ul cu yang-ul
sângele cu cerul
spirale spirale spirale
fața mea e toată prinsă-n horă”

Hora (şi ora) zici tu-n completare
şi-o stea apăru ca un soare-răsare

Când eram copil şi dădeam cu fratele meu de-o potcoavă
Ne spuneam fiecare câte-o dorinţă, fără să ne-o mărturisim
Ca să nu risipim
Număram până la trei şi-o aruncam peste cap
Fără să mai privim in urmă
"Potcoave pe suflet"
Sunt acum o comoară
pentru care-l felicit pe autor
rugându-l să-mi dea de ştire
librăria...

De-ar fi doar atât
Şi tot ar merita o stea
Şi-o planetă rătăcitoare

"tu ești un om bun fiindcă citești ce scriu și mă cunoști puțin,
ca pe o altă lumină în afara ta, eu cea care metaforic spune
că ai poate nevoie și de lumină din afară, că nu trăiești doar pentru
farul din Alexandria minții tale,
chiar dacă și eu mai ocolesc puțin unghiul drept și sobru
al preciziei în exprimare,"

Numai că, nu-i doar atât
Orice comoară e îmbrăcată într-o legendă...

Aici, după cum spui

"E visul tău - și nu e doar o joacă -
izvorul să-l găsești în piatră seacă."

"nu mai simți a timpului uzură,
chiar de-s plecați acei ce te iubiră."

zarul rotunjit
de Jumătatea mică de Infinit
se dă-n rostogolire
spre oprire

de pe dunga albastră a zării
în calea uitării
triunghiul magic
cu ochiul magic
cel care vede tot
şi in afara
şi dinlăuntru
ce-a fost
şi ce va fi
nu poate niciodată dormi

dintr-un tărâm, cu flori de salcâm pe caldarâm
în valuri de mare pe a lunii cărare
urcăm împreună spre cascada
de la mijlocul muntelui sacru
muntele-n care
printr-o pădure virgină
ai făcut o cărare cu răscruci

o troiţă cu cumpănă la fântână
iese-n cale, azi

călăreşte-n întâmplarea aceasta
caii pe care ţi i-am îmblânzit
în pădure, la Letea
în ultima vară

"Din răsărit îți faci un frate geamăn
și soră bună dintr-o înserare,
pe când în corn de lună-ncet răsare..."

un cântec la răscruce
ecou de inimioară

"dorul pribegește,
c-așa i-e scris poetului să-ndure:
să scoată aur din grămezi impure,
făr’ de-a trăi vreodată mișelește."

O stea dublă, precum Alcor şi Mizar
din Carul Mare, de unde se vede mai bine
ce, unde, cum...

"când orologii prin gări bat a plecare
să zăbovim Ova sub bolți de cuvinte"

"taie-nghețul respirația mării
sirenele jertfesc iubiri depărtării
visând la corăbieri cu buze de brumă"

"în piept cu plisc de rubin vulturul scurmă
în jarul de nestins al însingurării"