Poezie
Koikishu de la Pictorul Mirku-Mishu
(Mirko-poem)
2 min lectură·
Mediu
Stau cântările-n cântar ca măsuri de Gândul Dar
Din sămânţa vieţii unei clipe-n încolţire
Roditoare de multă viaţă, răbdare şi iubire
Iată-ne-n sfera clipei roditoare
Cu vărul Pantelimon (Cel Întru Totul Milostiv)
Doctorul fără de arginţi
Modelul celor care iubesc fericirea
Perpendicular pe tangenta la Lacul de Dar
De la Corbu până la Murfatlar
Coarda subţire să cânte, să cânte, să cânte
Briza mării şopteşte, şopteşte, şopteşte
Bucuria creşte, creşte, creşte
Pentru cel care iubeşte, iubeşte, iubeşte
Zilnic, scoatem din pălărie
Câte o bucurie
O fereastră în plus
O tristeţe în minus
În clipele stelare, din adâncul anilor lumină,
Un val de pâlpâire într-un interval astral
Cu efectul lui Radical din minus unu
Unitatea imaginară cu intrări şi ieşiri într-o gară
Păstrată-n seminţele din visul adevărului
În merele din grădina Inorogului
Cu care m-am împrietenit printr-un logaritm natural
A cărui mantisă este deschisă
Precum o fereastră spre Infinit
Din mila păcii spre jertfa laudei
Iată motivul cel mare, cel pentru care
Mi s-a întipărit acea preacurată evlavie
Pentru numele de Maria
De la Maria din Satul Iepei
Până la Maria din Montreal
Toate Mariile fiind purtătoare de sfinţenie
Îndreptătoare pe calea firii şi a desăvârşirii
Modelele lor fiind grăitoare
Eboşe de uşi şi ferestre pentru Angi-San
Hanfu de armonie, cu pictură şi poezie
Unde Fântâna Japoneză stropeşte clipe lungi de un an
Constanţa, Joi, 22 Julie-Marţi, 27 Julie, 2021
001.242
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 229
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 39
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “Koikishu de la Pictorul Mirku-Mishu .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/14156754/koikishu-de-la-pictorul-mirku-mishuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
