Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Iubirea dictează

(Pe plaja cu suflet...)

2 min lectură·
Mediu
Aşa s-au aşezat lucrurile, cum a vrut Dumnezeu.
E foarte firesc să fie aşa, de vreme ce
Zilnic i-am cerut: “facă-se Voia Ta”
Voinţa aceasta se simte în toate
Dintre cei doi lei cu care m-am născut
De mic m-am bucurat să-l hrănesc pe cel bun
Cel rău s-a descurcat întotdeauna singur
Niciodată n-am stat de vorbă cu el
Şi nici el n-a fost răzbunător pe mine
Prin înfometare, l-am îmblânzit
Inimă de leu, sunt eu, acum
Într-o junglă în care curge un râuleţ
Cu apa dintr-un izvor viu
La care animalele junglei vin
Îşi înmoaie boturile băloase
Şi pleacă fericite la treaba lor
Câteodată, vestitul aligator
Răpune câte-o antilopă-fecioară
Aşa cum se întâmplă şi cu doi într-o gară
Dintre care el urcă-n tren şi pleacă în Siberia
În vreme ce ea rămâne pe peron
Frământată şi neîmpăcată cu despărţirea
După cum îi dictează iubirea
Da. Acesta-i adevărul
În viaţă, iubirea dictează
Iubirea şi ascultarea de inima ta
Inima ţine lucrurile la un loc
Ea este ceasul vieţii
În ea este lumina dragostei
După cum spuneam cândva
Eu tunel, tu piramidă
Două firicele de nisip
Într-o clepsidră
Am lăsat inima să vorbească
Şi uită-te ce-a făcut ea
S-a apucat să-şi caute
Pipa, tutunul şi trusa de pictură
Ce-a pictat vezi şi tu
Pictura vorbeşte de la sine
Veghetorul cu izvorul lui Isihie
Cu cele o mie şi una de dimineţi
Pe plaja cu suflet...
Trăiri, stări, personaje, gesturi
Momente, locuri, jocuri
Lanul de rapiţă şi secară, cuiburi, floarea soarelui
Ferestre deschise spre mare,
Marea, pădurea, zarea...
clipele lungi s-au oprit în jocul secund al dorinţelor
seminţe căzute sub brazda ogorului dor
ca două dorinţe neconsumate
risipite şi definitiv uitate
pe pânză uscate
într-o privire
un zâmbet
amintire
fericire
Miercuri, 29 aprilie, 2020
(de dimineaţă, pentru amiaza de azi)
001.964
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
298
Citire
2 min
Versuri
58
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “Iubirea dictează.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/14146457/iubirea-dicteaza

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.