Poezie
Stai la fereastră
(și spune-mi ce vezi)
2 min lectură·
Mediu
1.
De la un păhărel de Pălincă
Până la o halbă de Absolution
Zic:
Am intrat in horă
Acum trebuie să joc
Cântecul va înceta
Dar jocul
Va rămâne în inima ta
Am reușit și aceasta
Să stau la fereastră
Și să văd totul
Deodată
2.
În această dimineață albastră
Din Insula de mâine
Îți trimit
Semnul meu roșu
Pe albul zăpezii
Din mijlocul mării
Să-ți aduci aminte
Minut cu minut
Clipă de clipă
De toate nodurile
Și toate codurile
Podurile și toate cele
Pe care le știi
Pentru că toate
Sunt viața noastră
- Nod, cod, pod, plod, cord, acord, arcadă, coardă, acoladă, paranteză, canon.
- Unsprezece?
- Te miră?
- Poate-s prea multe.
- Mai bine mai multe decât prea puține.
- Depinde.
- Nu depinde deloc.
- Bine.
- Ce bine?
- Ai să vezi.
Din ale vieții izvoare
Poezia-i o apă vie
Care te îmbie mereu
Să nu uiți de tine
Și de Dumnezeu
din albe troiene
poate-mi spui tu mie
cum se întâmplară
orele de-aseară
de-au trecut spre joi
înnoind din noi
ziceri și preziceri
musical ca marea
colorat ca zarea
urcă-te-ntr-o doară
pentru prima oară
să vorbești cu-o cioară
lie-ciocârlie
zic așa
să fie
început de luncă
care duce-o muncă
pe o scenă lungă
care să ajungă
pe dunga albastră
am deschis fereastra
înspre piramidă
din acea clepsidră
cu nisip din vis
cu care-am mai scris
undeva-cândva
despre înspre
în și între
ca atunci când ele
ursitoarele mele
au prezis
că
va veni ziua în care
vei da de-o cărare
coborâtoare spre mare
cu inecuații
Canoane Vuza
și jumătăți inegale
călare
Miercuri, 10 ianuarie, 2018
(din Insula de mâine)
{http://sv24.ro/viral/videostapanul-ii-prezinta-husky-ului-un-pisoi-orfan-reactia-cainelui-fara-cuvinte/}
054.631
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 276
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 86
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “ Stai la fereastră.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/14118791/stai-la-fereastraComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
IPstai tu-n nor
pisică albastră
și privește la mine-n fereastră
că dacă te uiți
ca-n cântecul din acoladă
vei vedea că toate sunt
noduri de sprijin
ca cele de pe frânghia marinarului
să poți urca mai bine
să ajungi în vârful catargului
de unde se văd mai bine
depărtările transparente
când eram copil
cântam la acordeon
dacă te-ai îndoit cândva
că sunt un magician
iată dovada
că nu trebuia
să te îndoiești
nici un pic
pe scara dublă
cu titlu și subtitlu
în joc secund
de complementarități fuzzy
din jumătăți inegale
s-au născut
cântecul acoladelor
și lătratul de câine
al Ponnei
din spatele scării
acum
lătratul acesta-i de sus
la sălciile care dor
de durerea frunzelor
0
GPDistincție acordată
A vedea totul deodoată cred că presupune a ajunge pe treptele cele mai înalte ale smereniei, trepte care sunt cu totul altele decât acelea ale ascensiunii sociale, fiindcă, paradoxal, ele presupun o coborâre spre adâncurile sufletului ,astfel încât mintea și inima să devină un tot. De aceea, mai cred că toate cele 11 mărgele din șirag („nod, cod, pod, plod, cord, acord, arcadă, coardă, acoladă, paranteză, canon”) sunt tot atâtea corzi de rezonanță după ce cântecul încetează și rămâne doar jocul. Pentru că, așa cum bine zici, „toate sunt viața noastră”.
Mai este și o strofă care îmi place în mod deosebit, dar nu numai pentru că este în acord cu soerința comună a poeziei noastre de a fi atinsă de suflul divin:„Din ale vieții izvoare/Poezia-i o apă vie/Care te îmbie mereu/Să nu uiți de tine/Și de Dumnezeu”. Mai jos puțin e un cuvânt pe care am intuit de la început că așa ai vrut să-l scrii: „musical”, deși sigur - ca și mine, de altfel - îl citești „muzical”.
Am văzut și altele din fereastra poemului, dar nu interesează pe alții, care, normal, au cu totul altă viziune.
Mai este și o strofă care îmi place în mod deosebit, dar nu numai pentru că este în acord cu soerința comună a poeziei noastre de a fi atinsă de suflul divin:„Din ale vieții izvoare/Poezia-i o apă vie/Care te îmbie mereu/Să nu uiți de tine/Și de Dumnezeu”. Mai jos puțin e un cuvânt pe care am intuit de la început că așa ai vrut să-l scrii: „musical”, deși sigur - ca și mine, de altfel - îl citești „muzical”.
Am văzut și altele din fereastra poemului, dar nu interesează pe alții, care, normal, au cu totul altă viziune.
0
GP„dorința, nu „soerința”
0
IPMă bucur că ai văzut șiragul din noduri
înrudit cu scara poetico-matematică.
Steaua ta face cât o constelație, motiv
care m-a inspirat pentru a sugera o hartă
cu care se poate naviga printr-un arhipelag
de initiere în metodele interactive pentru dobândirea
cunoștințelor și competențelor de cititor avizat.
vorba aceea
ușile, ușile
cu înțelepciune
să luăm aminte
Nu poți urca sau coborâ o scară
fără să folosești treptele ei.
Manualul de folosință al Scării Făra Nume
îl găsești într-un "calameo"
căutând "Scara Fără Nume - Popovici".
Vei găsi cel puțin două uși
http://en.calameo.com/books/00460584159522c82f269
http://en.calameo.com/books/0022904263e66dd9923d0
și mai multe ferestre
una fiind aceasta
http://www.poezie.ro/index.php/personals/14117844/Sub_semnul_%C3%8Enceputului
Găsești și alte puncte de sprijin
când reușești apăsarea pe realitate.
De la unitatea imaginară la unitatea reală
canonul rugăciunii muncii
în echipaj.
Care este al 7-lea termen, dacă tripletul (9, 12, 15) este al treilea termen?
Canoanele Vuza așteaptă răspunsul acasă.
0
"-Nod, cod, pod, plod, cord, acord, arcadă, coardă, acoladă, paranteză, canon."
într-un nod
se-ascunde-un cod
bine pus ascuns în pod
vine pe cărare-un plod
mingea-i seamănă cu-n cord
bate timpul în acord
sub arcada vițelor
din via cuvintelor
uite-o coardă cum se zbate
cade-acuma din arcadă
se naște o acoladă
te ascunzi mă cuprinzi
joc al vieții și al morții
sus în bolta plină-a noptții
și a dimineții rare
ca să scap de un necaz
- uite că eu nu fac caz-
privesc bine spre cărare
și ridic o piatră mică
pe ea stă acum cuminte
o furnică și un greier
iarba-n pumni acum o treier
și în sine las să curgă
sfânt canon de mântuire
"Din ale vieții izvoare
Poezia-i o apă vie
Care te îmbie mereu
Să nu uiți de tine
Și de Dumnezeu"
și-acum știu de ce e-n stare
cerul infinit
izvoare
de lumină chiar din soare
ne trimite-n fiecare
apoi lasă pe o filă
versul lin din liră pură
"va veni ziua în care
vei da de-o cărare
coborâtoare spre mare
cu inecuații
Canoane Vuza
și jumătăți inegale
călare"
nu prea știu când va veni
calul alb c-un infinit
desenat de cer ascuns
drept în coama lui și sus
sus de tot în corn un sunet
ne va fi din nou chemare
către-amurg și înserare
inima ne cere azi
răsărit apus -lumină
dar și noaptea e divină
las din mine orice vină
și iau totul ca un dar
i-un canon cam lapidar
este simplu că-i mai rar
(îmi place mereu simplitatea, firescul adopției unui animăluț de către altul din altă rasă. ei nu au nevoie de tot felul de acte ca omul. e... pur și simplu...)