Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

din noiembrie smintit

(pentru când ți-o fi mai greu)

3 min lectură·
Mediu
1.
pe câmpia dimineții din noiembrie smintit
dintr-o rază de lumină se năștea un cânt iubit
ca o doină de trezire dintr-un somn adânc și greu
unde-L întâlnisem seara chiar pe Bunul Dumnezeu
Fiule, mi-a spus Cel - Veșnic, din veșmântu-I de lumină
ia de-aicea o scânteie și-o fă candelă alpină
treci cu ea și luminează peștera din mina lumii
fă tunelul de lumină, ieși din el frate cu prunii
și-ți mai dau doar o poruncă, pentru când ți-o fi mai greu
să te-ntorci iar în pruncie, unde-i prunc și Dumnezeu
am luat în mine visul
și l-am pus într-o culoare
iar acum cânt Infinitul
în pictura cu cărare
las să cânti și tu-n poveste
cu nespusă bucurie
tot ce ține de trăire
fă să fie cu iubire
cu rodire
dintr-o vie
din pruncie
dincolo de amintire
poți privi înapoi
și-n inimă găsești
o lume mai bună
pentru că inima ta-i mai caldă
și mai îngăduitoare
ce-a fost la început izvor
s-a făcut pârâu
mai la vale a ajuns fluviu
fluviul a ajuns în mare
marea a ajuns în ocean
și-n oceanul acesta
clipele-s lungi
unele de un an
altele de-un secol
și cele mai curate
un mileniu, două sau trei
ca un nou izvor
și un nou inceput
Constanța, miercuri, 1 noiembrie, 2017
(de aniversarea fratelui meu, Puiu-Nicolae Popovici,
și-a Singurătății mele, Dorina Popovici)
2.
plaja Tympului
se pregătește de-o iarnă cumplită
în care vor crăpa pietrele
și vor făta iepele
greu o vor duce mânjii care se nasc iarna
dar cei care ajung în primăvară
nu vor fi mânji obișnuiți
unora le vor crește aripi
altora le va crește un corn în frunte
și așa mai departe
după cum se va vedea în carte
mâine este lună plină
astăzi mai lipsește-un pic
și-o vom completa cinstindu-i
pe nepot și pe bunic
aniversarea dublă de ieri
se continuă cu dubla de azi
noi zilele le sărbătorim marinărește
trei zile la rând
o zi înainte de
alta, ziua-n cauză
și încă o zi după
ne-am nimerit la fereastră
când
în arena Hazardului
Marele și Micul își împărțeau Nimicul
din care glăsuiesc unele și altele
după regula de aur a Onestității
și-a celorlalte fiice ale Virtuții
după cum le rânduiește-n chilie
rugătorul la Dumnezeu
prietenul Isihie
din când în când
ne ridicăm Universul în cap
și-o tăiem după paralaxă
pe-o axă radicală
cu cercurile-n onduleuri fine
care se tot lărgesc
până când le trece conturul
direct pe tangenta la Infinit
și atunci să te ții...
Joi, 2 noiembrie, 2017
(de aniversarea lui Hadrianus din Ierusalim
și-a lui Timotei al Ioanei-Dina din Atlanta)
023.484
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
431
Citire
3 min
Versuri
89
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “din noiembrie smintit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/poezie/14115710/din-noiembrie-smintit

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGPGeorge Pașa
Îmi place că mai reveniți, din când în când, la cântec, mai precis, la armoniile consacrate ale acestuia. Și mesajul, și expresivitatea textului mi-au plăcut. Un text demn de a fi închinat celor sărbătoriți, „ca un nou izvor/și un nou început”.
0
dacă l-ai fi cunoscut pe motanul meu
celebrul Domn Picasso
negru ca turnul de abanos
și plin de energie
ca taurul fioros
tandru și generos
vorbitor de engleza
și tacticos
ai fi văzut
în mustațile lui albe
un nou portativ
și alt motiv
în care țărmul
și lătratul de câine…

restul
când vine momentul potrivit
încă este prea devreme

de data asta
să inversăm rolurile
eu să cobor scara
și tu să urci
îmi aduc aminte prima întâlnire
memoria mea de elefant de circ
nu uită nimic


și uite așa
viața culturală din Constanța
coagulează în inimile visătoare
fidele mării, soarelui și prieteniei
au apărut librării-ceainării
precum ciupercile după ploaie
astăzi se deschide libraria Dorian Gray
de la echipajele, Cormoranii, Albatrosul și Marele Alb
ștafeta a ajuns la Poet
0