Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Foloasele și ponoasele unui Povestitor

(Izvorul din RodadoR are apă vie)

6 min lectură·
Mediu
De luni până joi Vin amintirile după noi Ne-am cam obişnuit să trecem printre minuni Ca popândăii prin livada cu pruni Mare noroc vecinătatea cu marea şi cu Infinitul Tot vroiam să-ţi spun, dar am amânat, aşa cum amân şi acum... pe Tomis, de mâine, pe unde ieri se plimba toamna, se va plimba iarna... Luăm Constanţa la pas, ca Joyce prin Dublin Nu degeaba au matematicarii tehnici speciale de-a calcula limitele Culmile matematicii sunt multe, cea mai tare dintre toate îmi pare aceasta, Ca o magie: deşi "i" este sămânţă imaginară, i la puterea i este o gară reală... De Sfântul Alexandru, aveam aripi să zbor, până la cerul brăzdat cu nori. Inima-şi făcuse prieteni noi. Din loc în loc, vălurelele de nori aduceau mireasma de floarea-soarelui, de muscat ottonel și de altceva ce n-am ştiut că există. În starea aceasta de sărbătoare am zis să-ţi spun că mă bucur de prieteniile acestei veri, cum mă bucuram în copilărie de primăveri... Tu, cu fragilitatea ta zâmbitoare, îmi vei lipsi... doream să-ți trimit pe whatsapp pozele de ieri cu lebedele… Uite așa, în miez de noapte, cu cântecul greierilor vin nişte şoapte... Dă, Doamne, prietenie şi armonie să fie... ţine-mă-n zborul acesta cu mireasmă de busuioc, de smirnă şi de noroc, cu foc sacru la inimioară, ca un foc de tabără dintre Voivodeni şi Aldeşti, în plopiştea Crișului Alb, cu deschiderea spre munte şi mare, cu zare multă, cu cărări, plimbări şi o mie de amânări... Vaporul așteaptă-ntr-o radă din cer Miroase a mare și-a vis de mister Azi este ziua adevărului pur Priveşte şi tu de jur-împrejur Şi bucură-te că nu-i mai rău Nu ne grăbim nici un pic Fără date de tras linia Mergem pe principiul clepsidrei închise Acelaşi nisip trece prin nodul clepsidrei Şi la dus şi la întors Ştii cum e când ieşi dintr-o Subterană. Fiecare piatră rotunjită de valuri, fiecare scoică, fiecare cuvânt bun, toate ţi se par pansamente pe rană... Nu doar că ţi se par... Ele chiar sunt. Pe cuvântul meu de matematicar... Tu înţelegi. La lumină, gândul îţi scapă din frâu... Complementar, ai o fereastră cu Singurătatea şi vânătoresele mele, Ponna, Dorra şi Dorruţa, specializate în pietre, arici, scoici şi muşuroaie de furnici... Zburam, cum mi se întâmplă de o vreme încoace. Zburam prin copilărie. De acuma ştiam că dacă zbor, nu mi se poate întâmpla nimic rău întrucât zborul meu este vis. Fiind vis, controlul nu mai era la mine. Zborul îl conduceau ele, inima, mintea și sufletul meu… De la multe mi se trag și foloasele și ponoasele Cele mai multe foloase mi se trag de la Matematică Cele mai multe ponoase mi se trag de la Prostie Prostia mea sau a altora Parcă, fără un pic de prostie, nu există culoare Îmi spunea Galerista de la Rex, Georgia Lavric. La Radio-Vacanța, Rodica Șerbănescu tocmai anunța: “S-a pierdut un copil Care răspunde la numele de Matei” De la întâmplarea aceasta i-am cunoscut Pe copilul Matei Câlția și pe părinții lui… Tu, Prietene-Igitur, trebuie să știi că de la ultima noastră întâlnire s-a umplut camera hărţilor cu geamantan după geamantan… Întâlnirea cu Poezia s-a petrecut la ieşirea din subterana matematicii. Spaţiul pietrelor preţioase l-am schimbat cu Plaja cu suflet unde ne-am cunoscut în toamna cu ploi şi poveşti multe, începute-n copilărie şi rătăcite-n pagini scrise pe alte cărţi, cu predilecţie pe cărţile lui Exupery, John Fowles, Joyce, Dostoievski, Fernando Pessoa, cu care am foarte multe puncte comune şi cu Părintele Isihie, de la care mi-a rămas o pălărie cu care să cinstesc numele cel sfânt de Fecioara Marie... Acoperământul Maicii Domnului lucrează în inima mea... eu şi Singurătatea mea, precum Ulysse şi Penelopa, desluşim Jumătăţile de Infinit, fiecare cu instrumentele lui... Eu cu puterea Cuvântului, ea cu taina culorilor gândului... La lebede l-am cunoscut pe Daniel Luca cu care am legat o prietenie pe spaţiul din “discoverdobrogea”. Povestea lebedelor este plină de iubire... Un portret pictural ca un Radical din minus unu, ceea ce pentru mine, ca Pictor, este mană cerească de binefacere picturală... Într-un atelier de Pictor sunt foarte multe lucruri de văzut și de făcut. Universul Pictorului iese dintr-un detaliu, care poate fi un gând devenit vizual, o literă devenită bobul de grâu din care se naște holda, sau ghinda din care crește pădurea de stejari. În poetica mea matematică, litera acesta este litera i-Mic care-a apărut acolo și atunci când omul de zăpadă a vorbit… Am intrat în hora Ciulendrei În dilema tunelului lui Ernesto Sabato Cu Maria Iribarne şi cu tablourile din cafeneaua scriitorilor Cu subsolul Liceului Eminescu unde are redacţie Revista Tomis Cu librăria de lângă Strada Sulmona Unde librăreasă este Minunica Domnişoara de la numărul 282 De pe Bulevardul Mamaia Ca o teoremă de prelungire de tip Hahn-Banach Sau, dacă vrei, revenim pe Stradela Vântului Prin Piaţa Ovidiu, urcăm de la mare, pe Strada Arhiepiscopiei Strada Muzeelor altădată, unde, la numărul 8 locuia Balacteriu Directorul Școlii 18 din Viile Noi Unde mi-am început Apostolatul în matematică picturală… Un izvor viu de viață frumoasă, artistică, pictural-poetică... Nu doar cea mai pură formă de artă... Pe lângă că-i pură este și frumoasă și generoasă și fertilă și plină de ferestre cu lumină, cântec, culoare și libertate de existență, desfășurare, manifestare... “O-ntrebare nu-mi dă pace, dar răspunsul nu-l găsesc, Noaptea-n brațele-i mă ține, sau eu cu ea mă-nvelesc?” Vorba ardeleanului: La o țuică de prune, toate gândurile sunt bune, inimile sunt calde și toate cele, chiar și cele deșarte, sunt deștepte, ca-n carte. Brațele mele s-au deschis să cuprindă cu ele toate clipele lungi din prima jumătate de Infinit... Iată-ne-n povestea scării/ Ne-am atins de Infinit/ Şi-n durerea amânării/ Am zâmbit şi am fugit/ Să vedem ce face marea/ Care ieri era în valuri/ Vântul o tăia-n rafale/ Marea tânguia spre maluri/ Făcând ţărmului o rană,/ Prăvălind din el o stâncă/ Deschizând o subterană/ Trecere spre iar şi încă/... Am găsit nisipuri mișcătoare, o stâncă prăvălită, o subterană dezvelită. Pânza albă, în aşteptare pe şevalet. Iarba creşte, tăcerea vorbeşte-n mine sau cântă cântarea serii, pentru dimineaţa de azi/ Pagina de Jurnal aşteaptă pescărușii cu Arcadele Pontice... Autorul și Fata mării stau de vorbă despre lebede... Vântul se joacă cu norii. Norii se joacă cu Luna. Luna, ca o barcă scăpată din încercările mării, aleargă printre nori, cu fiorii bucuriei. Când o prind în senin, o fotografiez şi o pictez... Raze, rădăcini, sâmburi, semințe, tulpini, flori, fiori, culori, sentimente, lumini, umbre, bărci, gesturi, poziții, intuiții, povești, vești, versuri, poeme, scheme, atitudini, componente, compoziții, scene, ferestre, fațade, străzi, peisaje, portrete și altele de acest fel, toate, într-un vers pictat pe o pânză albă… Cioculeț Albastru și-a luat mantia de magician, a clipit pe clipa lungă de un an și-a început să zboare spre izvoarele fericirii netrecătoare... https://ro.pinterest.com/pin/98375573106168869/ Dacă-ți vine să spui ceva-n completare Fă-o fără ezitare Bunăvoință, îngăduință și-n învelișul bucuriei, să fie… Constanța, Marți, 12 Decembrie, 2023
057
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
1.148
Citire
6 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “Foloasele și ponoasele unui Povestitor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14176515/foloasele-si-ponoasele-unui-povestitor

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGP
George Pașa
Sunt aici note de jurnal mult mai poetice decât altele citite în pagina dumneavoastră, nu se mai reiau secvențe de regăsit și în alte scrieri care vă aparțin. Dacă v-ați gândit să strângeți aceste note de jurnal într-o carte, ar trebui să reveniți asupra acelor paragrafe reluate și să le eliminați. Într-un fel, am mai citit cărți în care se reiau obsesiv anumite rânduri, ca un laitmotiv, dar nu secvențe întregi.
În această notă de jurnal nu regăsesc decât versurile „trecem printre minuni/Ca popândăii prin livada cu pruni”, iar referirea la Minunica nu este ceva rău (apropo, e acea Minunica de care știu și eu sau doar un personaj?).
Mai poetice și mai pline de miez mi s-au părut unele pasaje descriptive, nu acelea așezate în versuri. Un exemplu: „Ştii cum e când ieşi dintr-o Subterană. Fiecare piatră rotunjită de valuri, fiecare scoică, fiecare cuvânt bun, toate ţi se par pansamente pe rană... Nu doar că ţi se par... Ele chiar sunt. Pe cuvântul meu de matematicar... Tu înţelegi. La lumină, gândul îţi scapă din frâu... Complementar, ai o fereastră cu Singurătatea şi vânătoresele mele, Ponna, Dorra şi Dorruţa, specializate în pietre, arici, scoici şi muşuroaie de furnici...”.
În rest, naratorul e un tip de treabă, o mai dă și el cu oiștea în gard, dar e în regulă. Fluxul narativ e și el în regulă. Amintește cumva de Sabato, dar și de Antunes.
Mi-au plăcut mai multe paragrafe, dar nu le voi dezvălui pe toate. Aici se împacă bine narațiunea cu descrierea.
0
@george-pasaGP
Distincție acordată
George Pașa
Și-o lansez de-aici, de pe site-ul vechi.
0
@stanica-ilie-viorelSV
mie mi s-a părut o replică, un fel de: să mă prezint!
înțeleg această propunere ca pe un act dintr-o colecție de lucrări pe care, citindu-le, după fiecare rămân cu aceeași senzație: călătoria prin drumurile autorului prezentate așa cum acestea sunt înțelese azi despre atunci, ori cum atunci se regăsește în conexiune cu acum
0
@emilian-licanEL
Emilian Lican
,,Tot vroiam să-ţi spun, dar am amânat, aşa cum amân şi acum... pe Tomis, de mâine, pe unde ieri se plimba toamna, se va plimba iarna..."

Se plimbă anotimpurile astea împreună noi până într-o zi când se vor plimba singure...

Semn de lectură cu bucurie!
0
@ioan-mircea-popoviciIP
Nu degeaba ziua de Miercuri
Este potrivită pentru Cercuri
Punctul și Cercul din Geometria Plană
Fiind elementele cele mai privilegiate
Toate punctele de pe Cerc fiind
La fel de importante față de Centru

Voi Trei, fără să vă vorbiți între voi
Determinați un Cerc
Și dacă, din alt plan,
Vin și eu Al patrulea punct
Formăm împreună O Sferă
Dintr-o Eră...

Dacă ar fi să aleg o vorbă plastică
Aș alege-o pe aceasta
“Cunoaște-te pe tine însuți și vei afla Adevărul”
Nu degeaba am spus
Izvorul din RodadoR are apă vie

“Viețile noastre se încheie în ziua în care rămânem tăcuti în fața lucrurilor care contează” (Martin Luther King Jr).

Tehnica este foarte simplă
Ai o pânză albă pe șevalet
Alături, pe paletă, ai mușuroaiele de culori
Subiectul tabloului este-n mintea ta doar o intenție
De la acestă intenție, urmează nașterea imaginii
Precum jocul ăntre original și imagine
Din magica Oglindă a lui Laplace…
Nimic nu-i întâmplător și nici nu-i degeaba,
Dacă vrem ca Da şi Nu să fie în împăcare,
Tocmai de aceea, la noi, la Pescăria de la Mare
Multe sunt plămădite în liniştea seminţei
Acestea trec şi încolţesc în lumina fiinţei
Lumina interioară se logodeşte cu lumina de afară
Împreună nasc cântecul viorii
La întâlnirea cu fiorii din existenţa florii…
0