Jurnal
Între Părintele Daniel și echipajele mele
(aici este slujirea mea)
1 min lectură·
Mediu
"marea axiomă a vieții/ pururea nemuritoare"
mă apropie de lumea începutului de mare
cântă porumbeii în podul casei
copilul dă cu bâta-n baltă
să-i sperie
ei își văd de treabă
acolo
aici este slujirea mea
spune Părintele Daniel
între Dumnezeu și neamul meu
și copiii aceia de pe țărmul înalt
care înalță un zmeu
tot între Dumnezeu și neamul meu
urmele lor le găsiți
în lecția de zbor
de lângă izvor
la poarta săracului
trec de versuri și de lume în povestea cea dintâi
unde voi întinde arcul țintind vers de căpătâi
cum ar fi ce-a spus Poetul în scrisorile de-atunci
când eu mă plimbam pe dealuri și mă odihneam prin lunci
între Dumnezeu și neamul meu
Cuvântul lucrează-n faptele oamenilor de ispravă
Þichindeal de-ar sta pe deal
și-ar privi în depărtare
s-ar trezi pe țărm de mare
în povestea cu cărarea
începutului dintâi
Constanța, Duminică, 4 ianuarie, 2015
mă apropie de lumea începutului de mare
cântă porumbeii în podul casei
copilul dă cu bâta-n baltă
să-i sperie
ei își văd de treabă
acolo
aici este slujirea mea
spune Părintele Daniel
între Dumnezeu și neamul meu
și copiii aceia de pe țărmul înalt
care înalță un zmeu
tot între Dumnezeu și neamul meu
urmele lor le găsiți
în lecția de zbor
de lângă izvor
la poarta săracului
trec de versuri și de lume în povestea cea dintâi
unde voi întinde arcul țintind vers de căpătâi
cum ar fi ce-a spus Poetul în scrisorile de-atunci
când eu mă plimbam pe dealuri și mă odihneam prin lunci
între Dumnezeu și neamul meu
Cuvântul lucrează-n faptele oamenilor de ispravă
Þichindeal de-ar sta pe deal
și-ar privi în depărtare
s-ar trezi pe țărm de mare
în povestea cu cărarea
începutului dintâi
Constanța, Duminică, 4 ianuarie, 2015
043.755
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan-Mircea Popovici
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 149
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan-Mircea Popovici. “Între Părintele Daniel și echipajele mele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14062795/intre-parintele-daniel-si-echipajele-meleComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
"între Dumnezeu și neamul meu/ Cuvântul lucrează-n faptele oamenilor de ispravă", acestea fiind spuse în acoladă, să desființăm toate parantezele mici și mari ale celor de rezolvat întru primirea darului smereniei; eu așa înțeleg.
0
´´în povestea cu cărarea
începutului dintâi´´
e o taina mare, pe care o pazeste-n zbor porumbelul voiajor...
sau
´´cum ar fi ce-a spus Poetul în scrisorile de-atunci
când eu mă plimbam pe dealuri și mă odihneam prin lunci´´
imaginile sunt traitoare si graitoare...
´´aici este slujirea mea
spune Părintele Daniel
între Dumnezeu și neamul meu´´
sa fie
un an literar plin de inspiratie!
începutului dintâi´´
e o taina mare, pe care o pazeste-n zbor porumbelul voiajor...
sau
´´cum ar fi ce-a spus Poetul în scrisorile de-atunci
când eu mă plimbam pe dealuri și mă odihneam prin lunci´´
imaginile sunt traitoare si graitoare...
´´aici este slujirea mea
spune Părintele Daniel
între Dumnezeu și neamul meu´´
sa fie
un an literar plin de inspiratie!
0
Este și ceva poezie aici, dar nu ridic pretenții exagerate, întrucât textul este încadrat la "personale". Fragmentarea discursivă este explicată și de utilizarea fotografiilor, care vorbesc despre cele nespuse. Un text cu un mesaj social, fără a fi lipsit de suflul divin.
0
Cântare de biruință, cântând, strigând,
glas înălțând și grăind:
dă, Doamne, să fie, liniste sufletească, să ne iubim
unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim,
pace-n inimi să dăruim
cu vrednicie și cu dreptate,
sus să avem inimile
cu bucurie și sănătate
în permanență
din și înspre veșnicie
prin înțelepciunea faptei
cu credință și dragoste
în unitate
nu ezitând
și nici suspinând
toate acestea ni le spunea tata
si mama le păstra cu sfințenie
în inima ei
ni le dăruia și nouă
și-n ascultarea lor
am crescut noi
lărgindu-ne familia
cu oamenii de nădejde
și de ispravă
precum lucrează grădinarul
și agricultorul
așa și cel care învață
nu totul deodată
dar zi de zi
câte ceva
pas cu pas
cu răbdare
după calendar
imaginile sunt cu persoane reale
nu personaje imaginate
fiecare jucând
un rol principal
având o misiune
fără nici o promisiune
glas înălțând și grăind:
dă, Doamne, să fie, liniste sufletească, să ne iubim
unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim,
pace-n inimi să dăruim
cu vrednicie și cu dreptate,
sus să avem inimile
cu bucurie și sănătate
în permanență
din și înspre veșnicie
prin înțelepciunea faptei
cu credință și dragoste
în unitate
nu ezitând
și nici suspinând
toate acestea ni le spunea tata
si mama le păstra cu sfințenie
în inima ei
ni le dăruia și nouă
și-n ascultarea lor
am crescut noi
lărgindu-ne familia
cu oamenii de nădejde
și de ispravă
precum lucrează grădinarul
și agricultorul
așa și cel care învață
nu totul deodată
dar zi de zi
câte ceva
pas cu pas
cu răbdare
după calendar
imaginile sunt cu persoane reale
nu personaje imaginate
fiecare jucând
un rol principal
având o misiune
fără nici o promisiune
0
