Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@ioan-jorzIJ

Ioan Jorz

@ioan-jorz

Caransebes
Tot înainte!... Că înapoi e podul rupt !

- născut în 02.02.1960, municipiul Caransebeș, jud. Caraș-Severin - debut literar, cu poezie, în revista "Flacăra", 1979, concomitent și în revista "Jurnal",(Caransebeș) - membru al Uniunii Epigramiștilor din România - membru fondator al Asociației Internaționale a Scriitorilor în Subdialect - redactor-șef adj. la revista de umor "Apostrof", Caransebeș - redactor-șef…

🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Dacă nu mi-ar fi fost explicat poemul, aș fi înțeles că este consistent, nu dens, că prima parte/strofă este este atât de plină/încărcată de autoare - cum un trup de poet este încărcat de versurile sale.
Aș mai fi înțeles că textul se diluează într-o încrâncenare de a \"ludiza\" tragicul, de a-l freca pe o mistică abrazivă și bună la toate, până la evanescență, până la negare.
Aș fi înțeles că patul măsoară, procustian, nopțile bufniței și ale autoarei - cuibărite în bufniță, neliniștile și zborul în întuneric, pe coordonate care pot fi oricum, numai cardinale nu.
Așa, n-am înțeles nimic!

Ioan J

P.S.\"flick-flackuri!?! Parcă este prea strident și, ca oricare lucru care este strident, inutil. Aș mai rezolva și versul/partea din vers: \"apa mea fără clor și foarte băubilă\" - sună prea pământean!

Pe textul:

ochi în ochi și minte pentru simte" de Ela Victoria Luca

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Pluralul pentru spată (piesă la războiul de țesut sau spadă) este spate, conform DOOM.
Dar nu aici este problema. Catrenul nu are nicio poantă. Poate ar merge ca și definiție rebusistică, ca epigramă nu. Un simplu joc semasiologic nu ține loc de poantă! O țesătoare, epuizată de atâta muncă, se prăbușește peste spatele războiului de cusut. Este o situație de deplâns, mai degabă. Fără supărare!

Ioan J

Pe textul:

Accident de muncă" de Gârda Petru Ioan

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Maestre, onorat de vizită, lectură și epigramă! Vă felicit pentru faptul că v-ați încumetat să folosiți Internetul, pentru a publica și a participa la dueluri. Poate reușesc să-l atrag în lumea virtualului și pe mestrul Nicolae Nicolae. Am să vă dau exemplu demn de urmat. Vă îmbrățișez cu drag și vă doresc toate cele bune!

Ioan J

Pe textul:

Madona ar dori să participe la \"Cerbul de aur\"" de Ioan Jorz

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Ioane, cred că a renunțat la idee, văzând ce coarne rămuroase și noduroase au cerbii noștri, carpatini. Dacă venea mai devreme, în România, ar fi înscris-o presa la \"Mamaia\"! Mulțumesc pentru trecere și pentru epigramă. Te salut cu drag!

Ioan J

Pe textul:

Madona ar dori să participe la \"Cerbul de aur\"" de Ioan Jorz

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Mergând cu rigoarea dincolo de formele, general, acceptate, să ne (re)amintim că rimele versurilor îmbrățișate ar trebui să fie feminine, din câte-mi amintesc eu. Ar mai trebui să (re)amintesc (valabil, chiar și pentru tine) că ultimul vers, al sonetului, ar trebui să conțină o formă sentențioasă, o concluzie a întregului sonet. Ce nu se va găsi, ca informație, în niciun dicționar, pentru sonetul în endecasilab iambic(românesc) este faptul că accentele se pun(consideră) în continuare, ca și cum strofa nu ar fi împărțită în versuri(patru)! Cu stimă,

Ioan J

Pe textul:

Sonet XX" de Ovidiu Oana

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Deși urmăresc cu multă plăcere și atenție \"pachetul\" de programe \"Discovery\" și \"National Geografic\" - n-am nicio idee despre cât de bine stă un cerb carpatin cu coarnele \"din dotare\"! Știi tu ceva?

Ioan J

Pe textul:

Madona ar dori să participe la \"Cerbul de aur\"" de Ioan Jorz

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Alina, nu știu de ce, versurile tale: \"am dormit cu fața între omoplații tăi, acolo unde aripile îți dau mugur.\" m-au dus cu gândul la un film al copilăriei mele(prin șaizecișiceva + un pic) cred că se numea \"Fifi înaripatul\" și era vorba despre un hoț căruia i-au crescut aripi. Nicio legătură cu imaginea construită de tine, care ar fi plină de forță, adică să dormi cu un înger, dacă n-ai insista atât pe cerul plin de avioane - care sună a sperietură și derizoriu. Poemul este bun. Sincer! Te salut!

Ioan J

Pe textul:

am scris acest text ca să tăcem trei minute" de Dacian Constantin

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Ela Victoria, dacă aș comenta cu un singur cuvânt, acela ar fi fragilitate. Acea fragilitate a dantelei de sticlă, acea fragilitate a celui ostracizat de pe țărmul iubirii. (Am folosit, pentru ostracizat, sensul prim, fiindcă în poemele tale apar mereu scoicile.) Cu amiciție,

Ioan J

Pe textul:

în locul meu, un pumn de pietre mici" de Ela Victoria Luca

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Colegilor Valy Slavu și I.P.Gârda, care, pe parcursul unui lung schimb de replici versificate, mi-au pomenit foarte des numele:

Aquila non capit muscas

Că nu particip la \"dueluri\"
S-au exprimat chiar îndoieli;
O fac, în foarte multe feluri,
Dar nu răspund la bâzâieli!

Ioan J

Pe textul:

Intuiție feminină" de Vali Slavu

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Maestre, cu salutări de la Caransebeș, îmi permit acest catren, în replică la:

Tu, Petronela, ești șireată,
Stârnit-ai pe epigramiști
Și piatra ta nu pot s-o scoată
Un regiment de agoniști!

Sfat(pentru Petronela)

Colegii, ce îi pomeniți,
Sunt și berbanți, precum se cere,
Rugăm, să nu fie stârniți,
Că trag ca muștele... la bere!

Ioan J

Pe textul:

Intuiție feminină" de Vali Slavu

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Valy Slavu, am să-mi îngădui să-ți spun Valy - pentru că ți-aș putea fi tată. Așadar, Valy, ai o poantă bună, construită pe o arhicunoscută expresie românească, din păcate aproape că o explici. Cum ea știe \"în ce ape se scaldă\" el și neliniștea de-acasă este firească. Eu aș fi rezolvat problema astfel, mizând pe ambiguitate:

El singur s-a dus azi la mare,
E bine și apa e caldă;
Acasă, ea pace nu are:
Nu știe-n ce ape se scaldă!

Ioan J

Pe textul:

Intuiție feminină" de Vali Slavu

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Observ că te-ai supărat. Știi care e culmea? Mie chiar îmi place acest poem - hai să-i zicem epic. Și nu pentru că ești tu vreun editor(nu știam și nici nu mă interesează) ci pentru că este bun. Chiar încercam să-ți spun asta, în primul comentariu, și tu chiar ai și înțeles despre ce e vorba, apoi te-ai răzgândit. Hai să admitem că treaba cu papura în vânt, comparația aceea, n-a fost dintre cele mai inspirate, dar dincolo de ea și de tonul șugubăț, rămân observațiile - observații care n-au de-a face cu subiectivitatea. Rămân la părerea că finalul ar mai trebui lucrat. Fără supărare!

Ioan J

P.S. Cât despre penalizarea mea, află că mă va durea în cot și nu cred că are cineva dreptul (moral) să o facă, atâta vreme cât administratorul site-ului are la mine, în continuare, o promisiune neonorată!

Pe textul:

în numele tatălui al mamei și-al fiului" de emilian valeriu pal

Recomandat
0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Liviu-Ioan, de ceva vreme pare că ți-ai rafinat scriitura, ai scuturat-o de scorii, nu se mai poticnește. Mi-a plăcut această lirică încercare de clarificare a actului scrierii poeziei. Pe linie blagiană, finalul reușește, dacă nu o clarificare, măcar o poziționare față de fenomen, acceptarea(asumarea) poziției de demiurg al propriului univers poetic. Cam asta suntem cu toții, cei care scriu poezie. Cu amiciție,

Ioan J

Pe textul:

sînt dumnezeu doar pentru mine" de Liviu-Ioan Muresan

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
În loc de \"gratuitată\" se va citi gratuită! Scuze!

Pe textul:

omul este om și-n crucea goală" de ștefan ciobanu

Recomandat
0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Un text care, la o primă lectură, poate părea încărcat de simboluri, ni se par a fi doar unul călduț, neglijent scris, care doar insinuează prezența acestora. Și dacă putem accepta un vers de felul: \"unde sunetul se mișcă autist\" ca fiind la limita non-sensului, nu ne spune nimic acesta: \"își întâmpină moartea în șoșoni\" - de o prețiozitate gratuitată.

O bună parte a poeziei stă sub semnul jocului și al șaradei: \"zgârie nori/zgârie morți; se îmbrățișează pentru a pune între ei/virgulă\" ș.a.

Ar fi nedrept să consider textul ca fiind unul eșuat, fără valoare, pentru că nu este. Cu unele corecturi și tăind, pe ici, pe colo, se poate ajunge la un poem bun, valoros. Rămâne ca autorul, într-o variantă pentru tipar, să facă/(sau nu) acele modificări care le consideră necesare. Cu amiciție,

Ioan J

P.S. De corectat \"zgârie nori\"! Corect zgârie-nori, sau, fără cratimă, zgârienori.

Pe textul:

omul este om și-n crucea goală" de ștefan ciobanu

Recomandat
0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Daria Caza, mi-a plăcut fragmentul de proză. Ai un echilibru al scriiturii de invidiat, adică acel simț special ce te face să te oprești pe detaliu atât cât e nevoie, suficient cât să se vadă/observe și să nu plictisească. Mai remarc modul cum îți conduci scriitura, nelăsând-o să preia inițiativa. Mi-a mai plăcut și modul în care îți colorezi personajele, conturându-le caracterul, nu înfățișarea. Ai mână de prozator. Poate ar fi timpul să treci la o proză cu miză mai mare. Cu amiciție,

Ioan J

Pe textul:

Caietele Dariei - fragment" de daria caza

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Textulețul este ga-ga! Lăsând de o parte tonul \"rugăcios\" - de o gingășie forțată, finalul îmi pare banal și nepotrivit, poate din pricina ultimului vers, vers care ar trebui eliminat. Cu amiciție,

Ioan J

Pe textul:

this mess" de dumitrita paladi

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Domnule, eu nu amestec autorul cu personajul - nici n-aș avea cum, atât timp cât nu cunosc autorul. Așadar se impun unele clarificări:
- tema este una bătătorită, începând cu Sofocle și ajungând la Karl Popper, via Freud, prin \"complexul oedipian\".
- personajul nu pare să fi depășit \"faza de identificare\", fapt ce-i induce nevroze multiple sau o stare nevrotică care conduce la apariția pseudopersonalității, în final. Așadar, personajul este, cel puțin, psihanalizabil.
- Finalul este ereziarh și blasfemic, confuzând lectorul prin multiplicarea pseudopersonalității, de care vorbeam.
- Una dintre epifanii, cum este și cea de pe muntele Tabor(schimbarea la față) este și cea descrisă în Exodul (24,17) când Moise a rămas pe munte patruzeci de zile și nopți.
- \"Femeie, iată fiul tău\" este și titlul celebrului roman titelian. Am spus eu altfel? Sau nu e?!

Ioan J

P.S. Nu cred în sinceritatea scrierilor auto-bigrafice, sinceritate fără de care sunt un mare fâs.

Pe textul:

în numele tatălui al mamei și-al fiului" de emilian valeriu pal

Recomandat
0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Între mitul lui Icar și legenda lui Dracula, avem un șoricel care merge la grădiniță și care, din nevoi de rimă, se numește Codiță. Autoarea creionează fin personajul, aducându-l în contemporaneitate și atribuindu-i apucături de politician român: \"I-ar privi pe toți de sus,//Ar fura, din zbor, brânzica\" - adică ar fura din \"cașcaval\". Dacă mai erau oarecari urme de îndoială, în ceea ce privea intenția autoarei de a satiriza oareș\'ce năravuri ale clasei politice, finalul este edificator. Codiță vrea să devină \"bampir\" - \"curat bampir\" - care să sugă sângele poporului.

Ioan J

Pe textul:

Vis de șoricel" de Vali Slavu

0 suflu
Context
Ioan JorzIJ
Ioan Jorz·
Emilian Pal, textul este stufos și, desigur, prea lung. Noroc că-l mai salvează(de căscături) câte-o papură scorojită - din care pleacă puful - în bătaia vântului:
\"să mă spînzur de suflet\" - chestiile cu sufletul sunt tocite de atâta întrebunțare!
\"trenul venea cîntînd ostășește dum-dum dum-dum roțile mestecau lumea făceau din ea vată de zahăr\" - lait motiv, care apare cu obstinație în text.
\"femeie iată fiul tău\" - este titlul unei cărți semnate de anonimul Sorin Titel!
\"poate realitatea nu e decît un vis de care voi rîde cu poftă\" - este un non-sens - și n-am să explic eu de ce.
\"voi lua alte pietre le voi da nume\" - asta a mai fost și-n alt film, juca, cred, Nichita Stănescu pe-acolo.

Finalul este previzibil, după acea propoziție: \"femeie iată fiul tău\" - semnalată de mine, deși amesteci acolo epifania rugului arzând, pe Moise substituit în Isus(alias Valerică) răstignirea etc.
Textul, în mare, este bine scris, ajunge la cititor, îi atinge \"naturelul simțitor\" dar, din cauza acestui fel de confesivitate - care smulge lacrimi, nu poate evita tonul melodramatic. Nu resping un astfel de text, pentru că are valoare, dar consider că o revizuire ar fi necesară, măcar pentru eliminarea stridențelor și a balastului.

Ioan J

Pe textul:

în numele tatălui al mamei și-al fiului" de emilian valeriu pal

Recomandat
0 suflu
Context