Erudiția lui Vasile

Vasile era erudit. Știa pe de rost zece strofe din \"Luceafărul\" și tot atâtea porunci. (Respecta vreo șapte, poate șase). Îl citise pe Creangă, Twain și Jules Verne. Cel mai mult îi plăcuse \"Copiii căpitanului Grant\" și chiar insistase o vreme, pe lângă prieteni și colegii de serviciu, să i se spună Paganel, asta până când a citit \"Singur pe lume\", apoi a început să se „recomande” Remi, fetelor de la cantina sfatului popular. Într-o zi, Gelu, cel pentru care toți erau niște erudiți, mut de admirație, după una dintre demonstrațiile lui Vasile cu cunoștințele sale din \"Luceafărul\", a spus, după a treia încercare de a rosti corect cuvântul, că Vasile este erudit. De-atunci cu toții, prieteni și colegi, strigau după Vasile, eruditu\'. \"Eruditule, hai să dăm jos navetele cu bere!\" \"Eruditu\', unde-ai lăsat cârligu\'?\" \"Eruditule, dă-mi o țigară!\" Eruditu-n sus, eruditu-n jos. Vasile începuse să-și poarte erudiția ca pe o cruce, în spinare. Seară de seară, la lumina veiozei, citea. Citea orice. De la Constituția României la Traian T.Coșovei și Mircea Cărtărescu, scrieri din care nu înțelegea nimic- de parcă ar fi fost ceva de înțeles, dar care-i plăceau pentru că găsea acolo cuvinte noi pe care, deși nu le pricepea, le memora sârguincios, conștient că așa începuse și Patapievici. Avea un statut de apărat. Erudiția sa era un lustru, dar și o povară. Erudiția începuse să i se vadă pe chip. La început sub forma unui cearcăn, care se încăpățâna să nu mai dispară, apoi altul, și altul… Apoi ochelarii, (schimbându-și dioptriile,cum baronii locali amantele), și un început de chelie intelectuală- e drept că și mătreața mai secerase din fire, spălatul, în general, nefăcând parte din preocupările intelectuale ale lui Vasile, el fiind hidrofob. Și mersul parcă i se schimbase lui Vasile. Avea o călcătură mai timidă, mai pe lângă ziduri, ca intelectualii. Era parcă mai gârbovit, mai chircit în trecerile sale prin cartier, cu ziarele „Cancan” și „Click!” la subsuoară că, de, trebuia să fie la curent și cu ce se mai întâmplă în țară. Astfel, alegerea sa în comitetul de bloc, a fost doar o problemă de propunere. Ea a venit tot de la Gelu. Bâlbâită, bălmăjită, dar foarte clară din p.d.v. al nominalizării. Gelu îl vedea, cel puțin, în comisia de cenzori sau președinte de scară. N-a fost să fie, dar, orice funcție e un șut în fund pe care ți-l dă Dumnezeu. Și Dumnezeu nu-i prea dăduse nimic, până acum. A mulțumit în felul său, intelectualicește, recitând, fără virgule, o strofă din „Luceafărul”. Cea cu „trăind în cercul vostru strâmt”… A’ dracu’ și Vasile ăsta! Unde bate? S-a întrebat președintele comitetului de bloc, reales în „mormăinitate” de voturi. Adică, dacă n-a fost nici unul contra, înseamnă că n-a fost nici unul împotrivă, cum a concluzionat președintele comisiei de întocmire a procesului-verbal, nea Pascu, Cioablă, instalatorul de la „patru”. În zumzetul produs de mulțimea ce se destrăma, „defluind” spre domicilii, câți l-au mai auzit pe președinte, strepezind printre dinți acel: „Fi-re-ați a’ dracului, de intelectuali! La anu’ introduc uninominalul! Să văd cine vă mai alege?!”