parcă ne-am fi cunoscut abia ieri
trăim de fiecare dată totul
ca pe o acceptare a unui vis
care ne conține
care deocamdată nu se termină
ducându-ne spre nu se știe unde
nu neapărat până
ca deobicei
nu se întrevede nimic la celălalt capăt
de dincolo de aceeași părere
de sâhlele elucubrațiilor ei
de bunul simț cu care își recunoaște uneori
limitele putinței
jocul acesta de-a
nu se pune problema
ne ducem noi la ei în sfânta sfintelor
îi scoatem din sâhlele alea
îi hăituim și apoi...
nu este altceva
decât un tunet denaturat
pădurea se înfiorează de
de fiecare dată îți revii-
din necesitate
ca să țâșnești într-un alt salt
fără de alegere mortal-
chiar dacă nu odată travestit
în personajul acela burlesc
care știe de fapt
cum se vor sfârși
sunt prădătorul suprem
cel ce se devorează pe sine-
zisu-mi-am
înainte de a fi în stare să înțeleg
sacrificiul zăpezii
temperatura asta nefirească
anume
care pare că s-ar hrăni cu trupul
Ar vrea să ningă dar nu reușește
râd până și hogeagurile de atâta neputință
în decorul ăsta absolut nepotrivit
oricărui lucru oricărei ființe
până și viețuitoarele pământului
se simt oarecum
nopțile acestea
ca niște labirinturi
din care ți se pare
că nu se mai poate ieși
cârtițele îndoielilor
săpând peste tot
tuneluri orbitoare
care nu duc nicăieri
de unde
nu te alegi până
cu inerția asta care te omoară
în care mi s-a părut că ar fi putut să fie
mai ales după
desigur
însăși nevăzuta chintesență a existenței
de ce nu
care te face să simți cum te scurgi
cum te
ca o haină purtată
până aproape de dezintegrare
aruncată la întâmplare
peste mușuroaiele dealurilor dimprejur
cadavrul verii
mumificat dintr-o stranie prevedere
cândva când încă mai era
bunicul
fost prizonier la ruși
cătană chezaro-crăiască fiind
de dinainte de marea catastrofă
despre care nici măcar soljenițîn nu cunoaște
decât cel mult cât de mare a fost
într-o anume
nu suntem chiar atât de importanți
de capitali
încât să putem lua în serios
sentimentul iminenței sfârșitului lumii
un lux care dealtfel încearcă
pe oricine călătorește
crezând cu aceeași tărie
anotimpul acesta
cu zilele și cu nopțile lui
tot mai flămânde mai nesătule
cu ființele lui
care par că s-ar naște
tot mai în pripă
tot mai înainte de vreme...
ajungi fără să vrei la
ar fi bine ca ceilalți să mă considere a fi
ceva mai mult decât cred eu însumi
ar fi minunat ca ceilalți să creadă că exist
undeva într-o categorie superioară celei în care
oricum nu mă regăsesc
orașul își suportă încă o dată coșmarul
de unde răzbate ca un geamăt prelung
urletul motoarelor crucificate în ascuns
doar pentru faptul că nu pot să se erijeze
în a fi garanțiile absolutului
eroul zilei dă ”cu geniu” într-o minge
ca s-o trimită uneori aiurea
eroul zilei e o fiară
care de-abia a părăsit pădurea
eroul zilei stă în mușchii
care îi copleșesc gândirea
eroul zilei
aceeasi reverie
de după deal printre copaci
au apărut în cârduri și mergând pe poante
stelele
interpretând un dans numai al lor
după o muzică
ce părea că l-ar plagia pe ceaikovski
până
o zi
se garboviserà bàtranele uluce
sub trupul iernii puhav si stràluce
se-nsiruiau aerian si-n filigranuri pomii
ìnspre stiubei si ìnspre campu'tomii
curgea o stranie luminà pe
așa nu facem
decât să-l ținem pe dumnezeu în închisoare
în vreme ce
în rătăcirea noastră
ne declarăm prinșii lui
veți vedea
altfel ne vor vorbi celelalte
altfel ne vor privi până și
ca un giulgiu fără de sfârșit
formidabil
s-a ridicat luminoasă amiaza:
iată
mortul a înviat scena-i pustie
dincolo nu-i nimic de văzut
și o altă iluzie muribundă
se adaugă adevărului
iată
lucrurile sunt mereu ca de sare
ori ca de ceară
chipurile nu înseamnă niciodată ceea ce par
totul e sincer
doar atunci când te înșeală
totul e dat cu păcură ori cu var
de-acum anostul
nu prea există locul să ne plângem
de vremea asta care ne-a-nghițit
suntem de fapt ratații unui mit
din care ca o piază ne răsfrângem
ne-am rătăcit în niște interstiții
ca-ntr-un ceva din
măgurile astea
sunt niște fânețe de-ale noastre din bătrâni-
care fac fânul acela ca mătasea
căruia i se zice de oi-
părând că ar sta călare
sub niște ceruri largi
pe pădurile
câinele e canceros-are gâlme
ceva ce de astă dată
ține de bătrânețea câinilor-
cică
stă ca pierdut
într-o ultimă și ermetică introspectivă
din care nu mai vrea să știe cum se iese-
asta