Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pe patul de otavă

1 min lectură·
Mediu
- Iarba-n livadă doar ce-a fost cosită
Și greierii se-ntrec în recital,
Peste izvor se-apleacă o răchită
Și lasă-un strop de umbră. Matinal
E soarele și se tot umflă-n pene
De bucurie că pleznesc de flori
Copaci-nmuguriți, pe mii de scene
Evoluează gâzele din zori.
Eu te aștept, pe patul de otavă
Să te așez ca pe un fruct oprit,
E liniște ca-n eden, fac gâlceavă
Albinele, doar până-n asfințit.
- Pe masa de mahon, uitat, condeiul
Se confesează foii, în zadar,
Când pe alei îndrăgostit e teiul
Și poezia doarme-ntr-un sertar.
Voi reveni cândva la ea, dar încă
Mi-e dor de ape limpezi și de vânt,
De urma unui vis săpat în stâncă,
De verdele și umedul veșmânt
Pe care mă aștepți când luna plină
Coboară-ncet pe scările de jad
Să tipărească versuri de lumină
Pe trupurile noastre care ard.
Ioan Grigoraș & Liliana Trif
024.166
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
146
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan Grigoraș. “Pe patul de otavă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-grigoras/poezie/14124962/pe-patul-de-otava

Comentarii (2)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu✓
Ce bine ar fi ca iubirea împărtășită, plină de armonii, delicii, pasiuni și desfătări, să conțină în spațiile ei un „eden’’ pe care să-l cutreierăm oricând dorim ca un escapism fascinant și uluitor, căci edenul ar transsubstanția calvarul vieții într-un paradis planetar.
0
@ioan-grigorasIGIoan Grigoraș✓
Când iubești, ești în măsură să regăsești paradisul pierdut și dacă ai învățat din greșelile tale sau ale altora îl poți păstra pentru mult timp în sufletul tău. Mulțumim!
0