Ioan Ghip

A FOST ODATA... Doi tineri care au trait, Doi tineri care s-au iubit Ea ii spunea: esti \"Fat frumos\" Iar el,\"Ileana Cosanzeana\". Pe unde-or fi? Vor mai trai? Prin ce oras, prin care

ÎN SUSUR DE IZVOR Molatic susura izvorul Înconjurat de brazi si stânci Când eu privesc doi ochi adânci Ce m-au chemat să-mi spuna dorul Și-n susurul de vălurele Adoarme cetin, ape,

CANTECELE MAMEI Chiar de aș putea s-ascult Toate cântecele lumii Aș alege dintre toate Numai cântecele mumi Glasul ei vibrează incă Și azi in inima-mi pustie Chipul ei icoana

Scrisoarea mamei Vai, cum aș vrea,feciorul mamei, Dacă aș putea, să zbor la tine, Dar timpul ăsta nu mă lasă Și nu-s nici bani și alte cele Și-atâta lucru avem acasă. Așa-i scria

O amintire Se juca vântu-n părul tău Și ne ningea petale de cireș, Pădurea ne primea în paradis Și fiecare pas era un vers. Lumini și umbre ne jucau pe creștet Când frunzele se legănau

Vino! Să stăm în poiană la soare Să-ți mângâie părul o floare Va cerne a timpului cruce Doar clipe ce veșnic so-r duce, Iar eu rătăcitul prin văi, În iezerul ochilor tăi Găsi-voi

Fărâmă de humă Am iesit la camp, pe dealuri Prin paduri, tu, suflet,duma Sa admir natura muma Far\' de care n-as mai fi Iar farama mea de huma Sa o cante-n poezii

Rămână o taină O, dacă ai vrea să vii la mine Cu sufletul scăldat de dor, Când frunza doarme-n vraja lunii Și se-oglindește în izvor, Să se-oglindească-n ochii-ți stele Din

Sub stele,undeva Până când tăcerea nopții Ne-nvelește cu aripa Timpu-mbrățișat cu clipa Ne-a lăsa în vrerea sorții. Ne-om iubi cum vom ști noi... Frunze dormvisând lumină Răsări-va

Mistretul din valea Viisorii Se-aud hauind gonasii-n huceag Si-ncepe sa latre si haita de caini Si inima-ncepe sa bata mai tare, Ortaci din standuri strang arma in maini. Si larma

Mi-e sufletul pustiu Mi-e sufletul pustiu și-mi este dor De liniștea păduri, de izvor Să n-aud gălăgia omenească Să-mi pun în loc de perină o iască Și să ascult în somnul meu, ușor Cum

De strajă Se oglindește luna-n geam, Visează frunzele pe ram, Iar noaptea cu blânda aripă Acoperă liniștea caldă Și-adoarme și noaptea o clipă, Când roua o scaldă. Nu poate

Dacă ai veni Am asculta sub stele de argint Din tainice ascunzișuri cum ies cerbii, Te-aș legăna s-adormi pe pat de flori Și mătăsos covor din firul ierbi. Alunii calzi, dup-asfințit

Când plânge poetul Plâng stelele oare? Plâng codrii-n picioare Cu lacrimi de rouă Se-aude în liniștea nopții Cum plouă. Și mii de bobițe în ropot Lovesc în al gîndului clocot Când dor

VINE IARNA Trece un stol de ciori pe sus Caraind ajale \"Vine iarna, mai copile Si-o sa ninga tare\" Un crampei din vorba tatii Dintr-o toamna sura Cand

Pe mal Curg pe lângă trestii,ape Tremurând blânde lumini Un fazan ș-oprește zborul Uite-acolo-n mărăcini!... Un pescar robit de gânduri În luminile eterne Parc-ascultă din

Plăcintele Bucurie mare pe \"Arsuri\".Nevasta lui Florea i-a născut un fiu și la asemenea evenimente nu se face să nu-ți cinstești vecinii ce vin să te felicite. Așa că au venit