Poezie

Mi-e sufletul pustiu

1 min lectură·11 martie 2010

Mediu

Mi-e sufletul pustiu și-mi este dor

De liniștea păduri, de izvor

Să n-aud gălăgia omenească

Să-mi pun în loc de perină o iască

Și să ascult în somnul meu, ușor

Cum vine căprioara la izvor,

Gustând din pacea fără de pereche

Să-mi cânte-o gușă-roșie la ureche...

Când luna răsări-va dintre stânci

S-aud cum cântă buha-n văi adânci

Pe culme cum pășește lupul sur

Cum grohăie mistreții împrejur

Și-n goliștea tăiată în pădure

Cum ursul cată să găsească mure

Și-o veveriță cocoțată-n pin

Sughite speriată de strein.

Să văd cum plâng în zorii care ard

Cu lacrimi de rășină pui de brad

Când soarele va da în jur binețe,

Să-mi umplu sufletul cu frumusețe

Și așa cu sufletul scăldat în bine,

Să mă cobor la oameni nu-mi mai vine.

003.436

Ioan Ghip. “Mi-e sufletul pustiu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-ghip/poezie/13932434/mi-e-sufletul-pustiu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.