Ioan Barb

Nu știu de ce m-am oprit la acest text în care mă simt în zilele bune și zilele rele, ca orice poet de provincie dar nu provincial. Disting un strat acoperit de o pulbere fină de tristețe, poate pentru că este azi și azi poate avea pentru cineva o frumusețe anume. Îmi plac și lucrurile care se așează între oameni și care sunt semne de recunoaștere sau de aducere aminte pentru mai târziu. Pentru mai târziu când vom sta încă în ființă și ne vom aminti de ele sau când nu vom mai fi și vor fi semne de aducere aminte pentru alții, care, prin aceste semne își vor aminti că am existat. Dar există și o altă lume paralelă în care dacă intrăm vedem cum lucrurile privesc în noi. Și uneori ne descoperă goi, pentru că ochii noștri ascunși au pleoapele lăsate. Ca să se deschidă aceste pleoape, las aici un semn.

Foarte frumoasă metaforă, dragostea semănată cu ziua de odihnă a măcelarului. Cine este măcelarul? Un om fără sentimente, fără suflet, iar ziua sa de odihnă este cea în care nu ucide, nu se mânjește cu sânge, este o zi care vine foarte rar. Momentul în care sufletul este pregătit să o primească. Bărbații cu cărucioare cu miros de formol sunt sentimente incapabile să se mai țină singure pe picioare, sentimente de dragoste neevoluate sau cu handicap neuromotor nativ sau, poate, dobândit. La sfârșitul acestui text cu multe metafore dar dozat astfel încât are un echilibru aproape perfect simți cum în tine se chinuiește o ultimă stare de nostalgie după vremea când chiar în viața ta \"dragostea megea pe picioarele ei\".
Și aprind o lumină sub o stea ca să fie și mai citit acest poem frumos. Cu prietenie,

ioan

Mulțumiri, amin, să crească.

Îți mulțumesc pentru felicitări dar meritul principal al apariției acestei reviste este al vostru, al autorilor față de care publicația nu ar fi fost posibilă. De aceea, profit de ocazie să mulțumesc în numele redacției tuturor autorilor.

Mulțumesc. Ne bucurăm dacă revista vă place. Și este deschisă oricărei colaborări, Cuz stimă.

Mă bucur că revista corespunde exigențelor d-voastră și vom încerca, pe viitor, să promoveze cât mai multe valori literare, mai ales de pe acest site.

tutror pentru atenția acordată acestui poem.

D-na Nache Mamier, după cum se vede am ținut cont de sugestiile făcute anterior, caut o modalitate de exprimare care să-mi permită să mă exprim, vă mulțumesc pentru apreciere și pentru însemnarea luminoasă a acestui text.

Silvia îți mulțumesc, știi că părerea ta este importantă pentru mine, voi mai lucra pe final.

Cristina, mă bucur pentru cuvintele tale și voi ține cont de faptul că în opinia ta este un stil care mi se potrivește. Mulțumesc.

Ștefan, este un poem cu colaje din evenimente cotidiene, Liviu Nanu a nuanțat bine acest aspect, sunt convins că trebuie să caut și \"altceva\", dar și aici și în altă parte părerile sun pro poem. Poate vei găsi ceva mai bun la următoarea postare. Mulțumesc pentru citire și impresie. Și, ținem legătura.

Florin, mulțumesc pentru privirea aruncată dincolo de aparențe, cred că ai ajuns la o experiență ce-ți dă dreptul să emiți judecăți și să pui diagnostice corecte. Mulțumesc.

Liviu Nanu, am corectat greșeala și am renunțat la versul cu vârfurile copacilor în contrast. Mulțumesc pentr com și, de ce nu, pentru apreciere.

pe toți vă mai aștept în acest loc, Ioan

Mulțumesc.

Mulțumesc. mă bucur că se observă o creștere a revistei. chiar te rog să o trimiți și ne simțim onorați. ioan

Multe mulțumiri pentru semn și pentru citire.
Voi ține seama de sugestii și nu pot decât să fiu de acord cu modul de percepție a poeziei de către cititorul zilelor noastre. Cu timă.

Am găsit aici o proză intresantă, am citit-o din prima, m-a impresionat. Chiar dacă neverosimilul unor situații m-a determinat, uneori, să mă opresc din lectură. Cum adică, să ceri de-o cafea de la un cerșetor, să dai o brățară pe o cafea. Dar am descoperit cu mare interes semnificațiile ascunse în spatele aparențelor. Am înțeles că nimeni nu-și alege și nu-și schimbă condiția pentru că dorește el însuși, oricând se poate izbi de neacceptarea celorlalți ca de un zid. Nu ești dintre noi. Nu. Nu te vrem, nu te mai preface. Parbola cu brățara refuzată de cerșetor este plină de învățătură. Nimeni nu-și poate aege propria viață. Regăsirea singurătății umane pe un peron într-o gară din lumea aceasta ridică in mare semn de întrebare în ce privește lipsa solidarității umane, dezumanizarea prin egocentrism și nepăsare: consecința - izolarea individului. Acest aspect relevant în societaea contemporană ne aduce în situații când firescul devine nefiresc și neverosimilul poate fi acceptat înaintea verosimilului și este tot mai greu să privim și să înțelegem lumea de dincolo de aparențe. Situații absurde într-o lume tot mai degradată. Am citit cu plăcere și am conchis că nu l-am împușcat eu pe Kennedy. Și m-am luminat.

Mulțumesc pentru citire. O să mai revăd și textul și titlul.

ioan

Cu scuze pentru întârziere. Mulțumesc.

Aurel Sibiceanu, mulțumesc pentru apreciere și semnul luminos.

Ottilia, Cristina, vă mulțumesc.

Am citit de mai multe ori acest text. În primele două strofe ai conturat câteva imagini interesante, o atmosferă suprarealistă. Este deasemnea interesant cum sugerezi trecerea timpului, printr-un soare pescăruș, în continuă mișcare. Și ridurile intuite în cea de-a doua strofă sugerează trecerea, schimbarea. La început am avut impresia că între cele două strofe și ultima nu există o legătură evidentă. Dar ultimul vers mi-a infirmat acestă supoziție.

Cred că este o problemă cu cele două verbe din prima strofă. De diateză. Sunt și eu de aceeași părerere cu Eugen, referitor la versul nr. 9 din poem. Cu toate aceste mici neajunsuri, consider că textul merită un semn luminos.

Cristina, este apropiată interpretarea ta, mulțumesc pentru citire.

Anca, mă bucură semnul lăsat sub acest text, înțeleg și că avem aceeași profesie și, prin urmare, sesizezi zilnic frânturi de viață cu ecouri kafkiene. Mulțumesc pentru apreciere.

Ottilia, Mă bucură mai ales faptul că încă ai reținut scrieri mai vechi ale subsemnatului cu aceași temă. Cred că este vorba de \"Diminețile unui apărător din oficiu\" și îmi amintesc și de comentariul tău de atunci. Cu mare plăcere.

Sunteți întotdeauna bineveniți în acest loc.

Cu prietenie, ioan.

Vă mulțumesc pentru interpretarea textului, pentru descifrarea mesajului și pentru semnul luminos care mă bucură. Cu stimă,

Emil Iliescu . Vă mulțumesc pentru citire, apreciere și pentru semnul luminos. Când toate acestea vin din partea unui prozator d-voastră, îmi dau convingerea că merită să mai încerc. Cu stimă,

Florentina-Loredana, la fel, multe mulțumiri.

ioan

M-am lăsat ademenit, încă de la început, în această poveste, am crezut că finalul va fi mai realist, mortul va aștepta până să se desprimăvăreze, să fie îngropat. Dar am fost de-a dreptul fascinat de soluția găsită, de felul în care ai continuat și ai închis povestirea, ai folosit simbolurile, viață-moarte, realitate-vis, accentuînd finalul care întoarce acțiunea înapoi, în subconștient, și care m-a convins că am citit o proză foarte bine scrisă. Pe măsură ce te adaptezi atmosferei, în subconștientul cititorului iau naștere mai multe posibilități de conținut și de final. Am avut sentimentul că în sufletul povestitorului respiră un ecou din Ana Karenina, la acel bal când dansează cu Vronski, și când este descris foșnetul rochiei negre de catifea făcut în timpul dansului pe pavajul de marmură, am avut senzația că fata mortă, sau sub farmec, este atât iluzia vieții adevărate, cât și imaginea unui ideal într-un deșert al tătarilor, fie el și hibernal. Am citit cu interes și consider că este oportun să las în acest loc și un semn luminos.

Un schimb de bandaje peste rănile deschise undeva, sub oceanul singurătății în doi, de lama subțire a poeziei. Am descoperit, citind acest poem, o iarnă cu ninsori care se ascultă lipindu-ți urechea de frig, cum îți lipești urechea de o scoică pentru a auzi vuietul valurilor. Dar mai deosebită pare o ascultare în doi, când poți să deslușești o iarnă a dragostei. Simți nevoia să evadezi puțin din realitate, dar și să te simți, în interiorul tău, ca un pirat. Deslușesc în prima strofă a acestui poem sugestia unui alter ego, pregătit, probabil, pentru un schimb de bandaje, un schimb de metafore.

\"aprind veioza cum aș face-o valiză\"

Aici aș coborâ substantivul lumina în versul următor, pentru mai multă claritate, considerând că ar fi un plus. La fel aș proceda cu penultimul vers din ultima strofă, pe care, îl văd astfel:

\"nici el nu știe pe ce calcă
fereastra e plină de melci\"...
Ultima strofă este foarte sugestivă. Un text care merită un semn luminos și pe care îl recitesc cu plăcere.