Poezie
proscrisul răstignit pe inima orașului
2 min lectură·
Mediu
la ora aceasta nu știu cine sunt
dacă mai locuiește cineva în interiorul meu
am băut și ultimul pahar în care fremăta tăria
stropilor de sudoare de pe fruntea orelor de dragoste
spânzurate în fața mea pentru că am refuzat să le trăiesc
acum vreau să rămân doar în umbră la temelia fiecărei femei
să-i urc în sânge și să o îngenunchez
la căderea nopții un drog
să nu se poată elibera de acestă prezență
o va subjuga ori de câte ori se va gândi la alt bărbat
dimineața în baia ei mă voi dezmierda
în aburul de săruri amestecat cu esențe de trandafiri
stârnind poftele nu vom vedea când pereții vor coborâ în noi
adormind în golul dintre șoapte
atunci voi aștepta clipa supremă
când prin ultimul suspin mă va ruga s-o eliberez
cu fiecare atingere de pleoape
mă voi retrage discret remodelat
în strălucirea rebelă a zilei
tăria în cristalul alcoolului din palmierii seculari
alungați din grădina Eden după cădere
îmi voi îngropa orice urmă de ideal
sub o temelie găsind în fiecare piatră
un tovarăș de singurătate
se va anunța încă o dată clipa de glorie
când cerul îmi va sângera peste răni
un înger deghizat în cerșetor
îmi va culege inima de pe asfalt
când o va așeza între coaste voi simți din nou viața
învârtită în mine ca un titirez
voi ști că nu sunt încă pregătit pentru moarte
024.255
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ioan Barb
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 234
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 31
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Barb. “proscrisul răstignit pe inima orașului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-barb/poezie/13970223/proscrisul-rastignit-pe-inima-orasuluiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Poetul reacționeaza in fața agresivitații mânuind singura armă lăsată lui de la facerea lumii: cuvântul. Faptul e bine ințeles de Ioan Barb, care stie /simte ca salvarea vene de la o femeie/printr-o femeie, cum spusese un înger al Domnului si ne explica mai apoi Apostolul Pavel, această inteligență poetică.
Versurile d-lui Ioan Barb sun sobre ca un cantec de orga. E drept, uneori apasa greu cu degetul mare, probabil, pe coarda ecoului (ca in a doua strofa), dar noi stim ca si batrunul Homer a fost surprins ațipind.
Ne permitem sa sugeram (ca un imbatranit si albit de nopti la lumina lămpii ce suntem) sa ”scurteze” poemele. Veacul ne-a stricat privirea prin excesul de viteză, haltele si statiile sunt paraginite, nu mai avem timp de meditatie, de odihnă, de asteptat ora fixa. De citit si recitit nici atat. Ochiul a fost inlocuit de ecran. Tineti seama de schimbarile psiho-vizice si veti ingenunchia secolul.