Cu inboxul la vedere

Uf, Dane! Virgulelelelele mamei lor! Sufăr rău de boala asta de când mă știu. Eu o numesc virgulită, maică-mea zice că-s „carențe gramaticale grave”, pe tine, nu te întreb, să nu te pun în dificultate așa că preiau ideea .
Virgule cu autoservire!
Pun patru rânduri de virgule la sfârșit și cei fără carențe de alea să și le așeze unde simt nevoia.
Și, ca și cum, nu era suficient că jumate de secol n-am învățat atâta lucru pe limba mea mă zvârli parșiva asta de viață și-n imașul italian, unde lucrurile se complică vertiginos că au ăștia atâtea litere duble în fiecare cuvânt că ți se face lehamite să-l mai scrii.
Noroc de corectorul meu personal, bașbuzicul mic .
- Doi le „ll” , mama, si doi de „ss” și acum doi de „zz” și „e” ăla e cu accent, nu-l auzi?
- Ce să aud?
- Când zici „perchè”, ce auzi?
- Păi ce zici, adică „perche”, doar nu-s surdă.
- Nuuu, tu zici „perche” eu zic „perchè” cu è
- Pentru că te dai șmecher de aia... eu nu văd nicio diferență.
- Þi-am mai spus, italiana e o limbă muzicală și cum tu n-ai ureche... și cum cu asta te naști...
- Ete, de unde știi tu înțeleptule?
- De pe wikipedia.
- Și eu nu eram pe lista ăstora urecheați și tu erai. Scrie acolo că tu ai ureche...
- Nu scria, dar știi foarte bine că am.
- Păi, vezi! Noroc de mine, cine ți-a făcut clăpăugele astea două, nu eu?
- Asta încerc încă să aflu, dar cu siguranță, nu tu. Nu știi să coși nici un nasture...
Așa îi place să mă taxeze de la niște amărâți de nasturi, de n-ai văzut!
Mă duc cu el să-i cumpăr haine, probează ca Madona tot magazinul și găsește în sfârșit o cămașă care îi place.
Zic, hai să o luăm, năpârstocul face „hmm”, se duce direct la vânzătoare și-o întreabă:
- Nu cumva, aveți o camășă la fel dar cu butoni că mama nu știe să coase nasturi și asta are deja șase?
Vânzătoarea s-a perplexat vreo două minute. Ca s-o scap din năuceală mă prezint drept mătușa ticălosului juvenil și glumesc cu ea pe seama „soră-mii” care nu coase nasturi pentru că pilotează rachete sol-sol.
- De ce-ai mințit? mă întreabă serios după.
- Trebuia să salvez aparențele. Dacă sună ăștia la poliția cusutului?
Care e foarte posibil să existe. Copacul poliției are atâtea crengi, crenguțe, rămurele pe undeva printre frunze o fi rătăcită și asta.
Mai ales că în fiecare săptămână, ramificata poliție italiană, descoperă cinci mii de chinezi închiși în câte o garsonieră, care cos, țes, vopsesc și pun etichete cu Golce Dabana și pe frunzele de varză.
Ba, de curând au început să scrie pe produse „Made in Italy”.
Și ăștia se supără, foc! Da’, eu zic că se cam supără de pomană că și chinezii au dreptatea lor. Doar fac Golce Dabanele prin cuibarele italienilor.
Mă întrebam chiar, de ce fac atâta caz de invazia românilor când statistica mea, neoficială, alocă cinci chinezi la un italian. Poate își închipuie că e doar un singur chinez care li se învârte în jurul cozii.
Anul trecut până și algele chinezești debarcaseră fără tam-tam sau pașaport în laguna venețiană, anul ăsta or fi creat deja o specie hibrid de alge italiano-chinezești.
Cam la fel se întâmplă cu barurile, restaurantele și hotelurile venețienilor.
Pe firma barului scrie în venețiană „Dai fioi”(La băieții) și înăuntru Þao, Mao și Þun te întreabă „Vlei șpliț?” și-ți toarnă bere.
Dar și despre asta o să-ți povestesc altădată. Bașbuzicii mă privesc cu o sfârșeală dubioasă în ochi. Cred că le e foame.

Aaa! Uitam!
Au ieșit foarte bune plăcintele mele. Nu prea aveau toate poalele fix în brâu, făcute fiind ele la 200 de grade Celsius( 40 de afară+160 din bucătărie) dar cum italienii mei nu știau modelul de la care s-a pornit, au fost foarte încântați.
Toți mi-au urat să-l visez pe Ceaușescu măcar o dată pe săptămână și le-au botezat: brioșe Ceaucescu.
Eu n-am apucat să le urez nimic la schimb pentru că, brusc, m-am procopsit cu-n dubiu: brioșele lui Ceaucescu or fi „Made in Italy” sau „Made in Romania”?
Hmm!

PS: Uitam virgulele:
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,