Poezie
Cu trupul și cu sufletul făcute zdreanță
poezie
1 min lectură·
Mediu
Sunt un soldat, într-un razboi, deja pierdut,
Și nu-mi rămâne decât să lupt până la capăt,
Fără să am nicio speranță
Că îmi jertfesc, cu vreun folos, această viață,
Oricât m-aș viteji de mult,
Si-oricâți dușmani, în bătălii, am doborât,
Aceeași soartă mă așteaptă,
Astfel, în fiecare dimineață,
Cu trupul și cu sufletul, făcute zdreanță,
Mă-ntorc pe câmp, să lupt,
Cu-o greață tot mai mare,
Si-ncerc să uit,
Dezastrul zilei ce-a trecut,
Ca și al zilei următoare
Și că nu mai există nicio cale
Pe care s-o urmez, ca să ajung
Să biruiesc,
La fel, nicio scăpare,
Știind la fel de bine și cum am ca să sfârșesc,
Oricât aș vrea să-ncetinesc, sau să grăbesc
Și timpul
Și sfârșitul,
00538
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ILIE GRIGORE
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 119
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
ILIE GRIGORE. “Cu trupul și cu sufletul făcute zdreanță.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ilie-grigore-0018186/poezie/14187524/cu-trupul-si-cu-sufletul-facute-zdreantaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
