Poezie
Cercurile
1 min lectură·
Mediu
se strigă pe sine o dată
în cercurile apei
apare un chip fărâmat în bucăți
privind chinuit înspre cer
plutirea frunzelor prin ochi
salcia caută mângâiere în ei
e toamnă iar
cineva prin spatele său
aruncă o piatră în joacă
tresăriră și cea de pe mal
și cea din adânc nevăzută
de alții
îndepărtată o pasăre cântă
fiecare gând al perechii sale
e soare în iubire nu mi-e teamă
ne încălzește la iarnă
se rupe de visare fata
salutându-se pe furiș
cândva o să se întoarcă aici
bătrână
trece timpul toate podurile
spre casă
044117
0
DB