michelangelo și elia-clodia

te-aș recunoaște oriunde sub orice formă ți-ai ascunde firea o domnul meu atât de puternic îndurând minciuna spectacolul unor naturi ce doar primind gândirea au căzut în puțul fără de sfârșit al pierderii de sine prea mici la suflet în spațiu atât de mare găsit-au rezolvare în a distruge puțin câte puțin din toate căci universul de prea plin trezește viciul

sau poate altul e motivul unei lungi îndurări nedrepte eu doar știu cum tu profesore ai stat să mă înveți a fi-ul meu a-l contura din piatră a-l face foc până răsare chipul apoi pe rând și vânt și apă azi simt vorbesc din ce în ce mai bine încă nu-s eu ce pot ce vreau în libertatea de mișcare cu greu și cu eforturi mari de tine obținută pentru mine

mereu scânteia o domnul meu scânteia ce o aduci din cerurile nepătrunse tu mă cuprinzi cu geniul dar și cu suferința de aceea nebunia străină nu-mi devine

sunt nimeni mândră ca și tine că doar iubirea e nemuritoare sunt nimeni și se vede-n altă piatră culcușul pentru mâine prin ochiul tău mă judec nu vreau altul măsor prin tine clipa și încerc a înțelege ce poate să îți fie uneori dezamăgirea ce voi alina