poem cretan

comparații între iubiri după cum și moartea se compară cu pământul sfărâmicios al obrajilor atinși de suferință un cap înfășurat în sârmă ghimpată soarta ce o chemi una aleasă cu întrebările prea puțin spus oferă o speranță răspunsul tot ea probabil fricoasă gonește la umbră socoate instinctul altfel recazi din visare tristețea corset prea strâns ridica sânii la vedere o respirație grea parastas mortului din tine ia și mănâncă și bea dar când țărâna se aruncă deasupra iar ușa se-nchide de pâlpâie lumânarea din tine îți aprinzi o carte mai sigur să-ți fie lumină la noapte oprește cuțitul înainte ca rochia să cadă la podea trupul ei să îl întinzi cum untul ridică-i privirea de întreabă de ce sunt mort femeie iar chinul tău mi-e groapă