rod perfect

nu e orologiu mai bun ca iubirea la miezul nopții se aprind toate stelele sale eu limba mica tu cea mare și atâtea dorințe pe neștiute devenind pânzele de păianjen ale uitării o mână magică o mână salvatoare le-a curățat pe toate să putem indica iar vremea lui unu soarele se pogoară în sfințenia mării duh al propriilor aștrii mereu însetat de viață de aur e nisipul pe care nu poate călca de vis pescărușii pe care nu-i poate striga însă cerul și-l poate curba precum o mână să cuprindă lumea mea zbuciumată voi fi cules când nimeni altul nu știa rodul mă voi fi înfruptat mereu ca un rege al pântecului vremii niciodată înfometat niciodată însetat din trupul meu apoi se va fi înfruptat pământul fără să se fi atins de inimă recunoscându-și puterea ce mi-a dat magicile zile magicile nopți în care voi fi îndurat ca un om dar voi fi ridicat marile greutăți de pe cunoaștere secretele unui timp ascuns într-un cufăr încap e bagajul mereu facut pe care-l port pe care-l duc tuturor gărilor din care pleacă trenuri emoțiile precum singurele însoțitoare permise devin himerele ce-îmi poartă chipul ce nu-l mai am ce nu-l mai am numele mi-a fost o laudă nedreptățitei frumoasa vină de a fi frumoasă