Horațiu Pușcă

umbra iubirii - în nopțile de toamnă ruginește frunza.

sângelui latin, din struguri roș-albăstrui - îmi scutur ochii.

plânsul nucului - nu mai cântă greierii la(cri)mi de toamnă.

viața pentru azi - trandafirii japonezi trăiesc doar o zi.

frunze ruginii - în lacrimile toamnei îmi pipăi ochii.

în umbră nu sunt obișnuit să mor îmi strâng cuvintele în dune nisipul mă orbește sub călcâiul Cleopatrei sângerează timpul mă sucește peste umăr să simt iubirea nu mai sunt prezent când scriu

gândurile-mi suferă-n palma singurătății rătăcesc pe cursul izvorului din \"obscur\" nu-mi pot întâlni ochii în prezent nu te mai caut iubire tac și te ascult privesc în lacrimile

simt că mă prinzi pe buze m-ai chemat să te hrănesc mai ai puțină răbdare până pot să te iubesc cu căldură te-nfierbânt în fiecare zi de vară să te-nroșesc fără întrerupere să mă strigi pe

nu mai sunt om fiind orbit de lume sunt liber să trăiesc în eter mă cheamă un înger cu o lacrimă din Rai plivesc florile din suflet dragostea învinge teama când scriu mă vindec trezesc

umbra gândului întoarce timpul înaintea mea șoapta ucide cuvântul singur sufletul trăiește în afară pentru tine și eu prețuiesc adevărul iubire când suntem doi naștem tăcere

viața nu dansează în rotocoale de fum pe pământ cuvântul naște tăcere cu două degete strâng umbra trecutului să-mi consum eternitatea din ruine voi semna libertatea artistului

c-un gând m-aplec peste fereastra sufletului pereche la poarta Raiului sparg lacătul eternității înger c-o aripă frântă coboară-n lumea mea cuceresc farmecul prințesei c-o mână-ntinsă mă

mi-e dor de săruturile plic în cadru intim printre buzele înfierbântate trezesc zâmbete înrămate chipului angelic surprind atingerea obrazului fin în cadru plastic transform negative din alb

pe cursul izvoarelor iubirii zdrobim pietre sentimente de ură și de invidie de pe inimă taine obscure urcă treptele piramidei tăcerii dincolo de lumină pier în deșert brațele

prizonierul gândurilor până mai ieri la marginea orizontului mi-am amanetat imaginația la limita conștiinței s-a instalat dezordinea pe timpul crizei sunt în căutare de mercur mintea mea

iubirea poemelor luminii fulgeră cântec pe cerul înnorat al gândirii în furtuni de sentimente topind misterul în labirint de adolescență la mânastirea Negru Vodă sânge albastru curge-n

străbat străzi în jurul cetății mintea mea e în ruine zidurile plâng un gând în lipsa mea chemarea lor mă sfâșie și mă lasă gol în fața legilor sunt spectator în timp mă modelez cu

nicio rază de soare nu străbate culoarul întunecat al vieții nici măcar un zâmbet nu schițez peste ridurile feței niciun gest și niciun gând nu întorc plăcerile primului sărut nicio

gânduri efemere trezesc fotografii din trecut dragostea nu lasă nicio urmă la foc încrucișat scenarii erotice strâng iubirea în alb și negru filmul s-a întrerupt pe micul ecran al

E obosit. E bolnav. Cine să-l bage în seamă... Ea vine la patul lui și-l trage de mâneca halatului ce-i atârnă parcă neputincios. Se întoarce cu spatele la ea și-o ignoră. O ignoră

nebunul trage diagonala pe turn- fusta reginei.

prin fereastra inimii dragostea evadează spre norii cenușii zborul iubirii în dansul fulgilor de nea deschid umbreluța ornament sărutului franțuzesc într-un cocktail servit pe

În miez de noapte sparg în flăcări purpurii amorul pur înfiripat în două jumătăți de nucă din sărutări dulci culeg dragostea dorită transfer senzitiv din miezul alb în papilele