holobaca gheorghe

erată
În ultimul vers, în loc de șine a se citi ține.

H & L

Lui N.Lunca

altfel se topește veninu-n culori
pe terasa dintre pământ și stele
viermi de neant devin gurile rele
strai de-mprumut și fluturi fals sclipitori

luneci pe pietre de râu rotunjite
de ploile și visele altora
nu-i fair-play să scormonești prin pepite
cu tesac bont și sonete brambura

te uită H cum îl încape pe L
câte odăi și turnuri are în plus
ce linii și unghiuri pulsează în el

delicii pure și de jos și de sus
la final îți spun în loc de sudalmă
șine cont sonetul nu-i epigramă

Cu prețuire prietenească, H.G.

Atenție
Versul "buzele ca cireșele" e profund
cacofonic.

Ați sesizat corect, domnule Dan, adjectivul profan nu are grad de comparație, însă cubul cu un colț spart, ori ciobit este un simbol foarte precis a cărui semnificație ori o știi ori nu.V-aș indica una din multiplele surse de informare:diferențialele
divine ale lui Lucian Blaga.În rest,numai de bine.

N-am să scot tesacul bont contra opiniei exprimate. Mă bucur c-ați avut răbdarea să numărați silabele sonetului. E evident că sunteți profan, dacă ați fi inițiat, ați ști că unui cub perfect i se ciobește intenționat un colț. În ce privește opoziția dada - nunu e de un farmec ignorant. Ce-i păcat e c-avem afininități de de areal.

M-am documentat și aveți dreptate, însă n-am avut cunoștință de titlul romanului
Simonei Popescu. Pe de altă parte "exuviu" e doar un cuvânt din dicționar, poate cineva avea drept de propritate asupra lui? Discuția s-ar cere aprofundată. Dacă cineva m-ar convinge cu argumente pertinente, aș putea renunța la titlu.

multumesc de trecere si de observatia justa

contragluma

mai bulangiule,
n-am \"cum sa ma rad de poantele tale\",
doar cateva nelamuriri
din vasta-ti biografie pornolirica:
de ce-ai tras la lopata cu vagonetii,
ca toate minele au masini de-ncarcat,
ce p. mea;la cabana, dupa cum ti se confeseaza
egoul poeticesc, ti s-a sculat la gagica,
ca n-ai mai apucat s-o expectorezi
cand nu vei mai folosi forme agramate ca taceti,
trebuieste si vei invata sa folosesti i dun a
mai stam de vorba
daca tu crezi ca totul pe lumea asta trebuie terfelit,
n-am nimic impotriva
oricum , mersi pentru pluralul de politete din finalul com-ului

multumesc pentru semn
la multi ani

Domnișoară (Doamnă) Lazăr,
1. Ideea patapievieciană de cădere în timp sesizată de Clara Mărgineanu rămâne, dacă aveți răbdare, s-o descoperiți dumneavoastră. Pentru informarea dumneavoastră este reiterarea motivului romantic de fixare a idealului într-un timp revolut (vezi Eminescu).În ceea ce privește mimarea ingenuozitășii, e o trăsătură de bază a postmodernismului. Poetul postmodernist nu spune \"te iubesc\", ci \"am citit multe poezii din care am aflat că te iubesc\".
2. \"Falacios\" e un neologism ce nu poate să-l interzică nici Aron Pumnul, nici Pruteanu. cu atât mai puțin dumneavoastră.
3. Mircea Stâncel e un poet ardelean notoriu. Faptul că nu știți nimic despre el este o lacună a dumneavoastră, nu o vină a cronicarului.
4. Ați citit cu dificultate textul? Și mie mi se întâmpla prin clasa a IX-a, când am început să răsfoiesc revistele literare ale vremii...

Bade Petre,
Cronica de întâmpinare nu-i nici pui de găină cu trei picioare, nici manea ce trebuie să te trezească din fluierăturile cu foc ale baciului descurajat de lipsa de fior. Să nu crezi că m-au afectat în vreun fel afirmațiile \"puțoiste\" ale unui broscoi decis să înghită tot lacul pentru a atinge dimensiunile unei taurine lafontainiene.
Cartezian privind lucrurile iată obiecțiile la un comentariu antiintelectualist:
1.Paranteza în care se termină cronica este titlul poeziei din care am citat, și nu o judecată de valoare, chestie de acribie filologică pe care nu sunteți pregătit s-o sesizați.
2. Profa mea de la generală avea o vorbă ce ți-ar prinde bine: \" argumențelul și citățelul\". Păi ea ți-ar fi dat clar doi la câte afirmații jignitoare ai făcut fără să citezi.
3.Am avut curiozitatea să citesc CV-ul dumneavoastră. Ați obținut pe la diferite concursuri literare de amatori tot locurile preponderent trei. E clar că cei mai buni și-au luat tălpășița de pe meleagurile unde mediocrii strigă alături de bucureștenii iubitori de salam: \"noi muncim, nu gândim\".
4.Poate că o anumită atitudine antimiticistă a lui Mircea Stâncel v-au învolburat umorile contestatare din puțul gândirii, citez: „în plină capitală sunt fesuri/ și case acoperite cu tablă și hârtie;/ unde strălucește lenea ca un soare tânăr peste ferentarii/ veseli…(…) în parc se vând șalvari de pluș și alte marafeturi scumpe,/ șaluri de mătase puse peste fantome/ ce definesc bine bacșișul/ și canalul unde dorm pe rând șobolanii,/ și unde se scurge sperma estetică și râsul”

La urma urmei mie mi-a plăcut poemul de cum l-am citit.
Faptul că mi-a declanșat o trăire personală, era
mărturia unei recepții afectiv-participative, dar vezi tu,
simplitatea mesajului e pe cale să devină suspectă.Pentru a fi
cu adevărat creditat, trebuie să fii ori encomiast, ori, în loc să
decriptezi rațional limbajul artistic, să te apuci să încifrezi și mai mult niște metafore și așa obscurizate voit.
În final, uite, conced, sarea-i sistemul osos al sinelui fizic și argintul din frunzele de salcâm. Nu arde, nu putrezește și nici nu poate fi digerată de corbi.

Vasile: dacă ai avut intenția de a mă jigni, fii sigur că ai reuțit. În ce mă privește, apreciez \"ghicitul în unghii\" și n-am făcut decât, în felul meu, să atrag atenția asupra antropopatismului sării pe care l-ai surprins (incoștient?!)în finalul poemului (chestia cu solnița pe care o porți în buzunarul de la piept. Mă pricep și eu la cuvinte care rănesc, dar nu se face...

Chestia cu sarea o știu de la bunica. Când s-a judecat tata pentru o bucată de pământ cu vecinul, înainte de-a merge la tribunal i-a spus.
- Umple-ți buzunarele cu sare, și precis judecătorul va fi de partea ta. Bunica a avut dreptate: tata a câștigat procesul.

Poemul tău e-o instituire a unui început fabulos, un florilegiu de reguli ce tatuează epiderma partenerului cu zale din centura inocenței, rotunduri apetisante și coapse cu jartiere lirice. Și când te gândești că nu de nult, stelele erau din cristale de gheață... De fapt, nici nu contează cât durează bucuria, important e că s-a decantat în creație.

Mai întâi o nelămurire:\"atriile\" e pluralul lui \"atrium\"?
M-am prins greu că nu trebuie înțeles \"digului același\", ci \"același golf\" (o fi fost numai vina mea?). Ca supoziție e-un poem de reproș existențial în dublu registru: ontologic și personal. Ca atitudine remarc un accent reprobator față de un factotum raționalist și pragmatic. Să fie \"zăpada letală\" (motiv poetic miraculos)mai rea decât moartea de neevitat? Și ca să fiu cârcotaș până la capăt, \"zero barat \" și \"d\" mi se par niște zorzoane literal-cabalistice care parazitează discursul liric căruia i-ar prinde bine mai puțin patetism și mai mult ludic. Et pour la bonne bouche, viziunea unui Dumnezeu \"vidat de fluidele umane\", mi se pare tot miraculoasă. La mulți ani!

Fiind eu ămpătimit în credința că adevărata poezie e-o cercetare a firii de dincolo de gând, da, poemul tău mi se pare viabil.Felicitări și \"La mulți ani\"

Nu tot ce așternem din primul impuls pe hârtie e neapărat poezie , proză ori teatru. Dihotomia spontaneitate-elaborare trebuie rezolvată cu acea regulă de aur a mediei ponderate. De ce-oi fi având această impresie după citirea acestui text?! Sper din toată inima să fi fost într-o pasă proastă de receptare.

Încă o iarnă devorează copilăria în orașul cu \"oameni inerți\".
Pântecul amiezii restructurează spaima prăbușitii în neant în speranța vană cî vom recupera vreodată pe tatăl din care curg toate lucrurile. Iarna de-afară scrie cu litere de gheață și zăpadă destinele. Cam melodramatic, totuși.

Match-ul s-a dovedit până la urmă a nu fi chiar nul. Prin anii 70, ce mă surprindea era că prin Grădina botanică, străzile din centru și restaurante, ungurii vorbeau foarte tare, aproape țipau.Probabil, mă gândeam eu,voiau să anihileze curgerea molcomă a românei ruralilor intra și extracarpatici ce-au umplut Gheorghienii, Mănășturul și Zorilor... Pentru cei ce iubesc Clujul textul dovedește cât de patriarhală și generatoare de nostalgii pot deveni copilăria și adolescența multora dintre noi...

un poem reportaj plus o reflecție de final. Poate fi o rețetă câștigătoare