Henriette Berge

Piersic de aur- vrăbiuțe turcoaze parfum de poem. Tâmplă cosmică- cafea,țigară de foi cununi de dor. Izvor cântător- arborele de bezea nud de catifea.

Din deshumarea erelor se nasc himere, Cu patos avid ne invadează sălbatice, Celulele pulsează spre zenit de durere, Clepsidra nepăsării inocentă privește și tace. Gene frivole clipesc

Sunt o biată prizonieră, Uitată într-o celulă mucegăită, Captivă într-o cutie prea strâmtă, Sortită pe veci la o moarte mizeră. Nu știu ce e viața,nu știu ce e lumea, Nu am văzut Soarele,nu am

Mefistofelic timpul mă cuprinde Cu brațele-i lascive,vide, Cu ochi vicleni,candizi își țese În jurul meu păienjenișuri diafane,dese. În sepultura aparent serafică mă îmbie Seducătoare buze

Am adormit. Și am dormit adânc timp de un secol, Când m-am trezit nimic nu mai era la fel Domnea deja o altă epocă- Epoca Tăcerii Sfinte. Luna era spartă în bucăți ascuțite, Infiptă într-un

Visător și întristat se îndreptă spre chilia sa însingurată.Odată pășit în întunericul ei se imagină într-o camera îngustă și goala,de un verde pal,cu un singur tablou,spânzurat strâmb pe un

Sprânceana ta îmi zâmbește tristă, Buzele tale suspină mut. Ești frumos ca un Început, În tine păcatul cunoașterii cântă. Palma ta atinge pasional,brutal Fâșia de cosmos din tâmpla

Ochiul carnivor tânjește La măseaua de minte a nopții, Buza flămândă poftește La scâncetul roșu al vieții. În galop armăsarul gonește Spre sânul cu lapte al dimineții, Cu copita fierbinte