Rugăciune

sol alb înaripat întors din veșnicie ca să veghezi asupra sufletului meu câmpie rămasă seacă și pustie redă-i un bob de verde și-un picur de melancolie mărăcinișul brațele uscate-ntinde în zadar umbra a cuprinde snopi de grâu îngălbeniți furați din pântec înfocate ciocârlii rămase fără cântec pe insomniile ei pământene răsfiră ale tale gene aleargă repede după cuvântul care-i mai poate-nsufleți pământul înhamă-ți albele aripi și ia cu tine năluci nocturne cenușiile-i ruine târâtoarelor redă-le mersul și întregește-i universul cu lacrima de-albastru învăluie-i ființa cantărește-i suferința timpul stă în loc flămând ea cerșește loc în rând