Sună un cinel de la o milă distanță,
Drumu-i pustiu și vremea-i creață,
De la o milă distanță,
Stâlcesc un “rămas-bun”, “Bun venit!”,
Șiroaielor de pe față.
Cu fiecare pas te-am
Asta e natura
Pentru că asta îi e natura.
Pesemne, că vremea-i slută
În sufletul celui ce-ndură,
Cel ce nu mai exultă,
Vremea-i multă.
Uimitor cum cazi, într-o frenezie
Când mi-e șederea
Nu-mi plac...
Corzile sensibile,
Slovele penibile,
Suflete lizibile.
Ce marcă-ți grațiază terminațiile nervoase
Când gerul verii-ți dă angoase?
La bătaie de monedă,
Moartea-n grabă,
Languros mă voi uita pe harta palmei
Cu ochii blânzi ca două cepe
Și-oi descăleca nevrotic
Oi cădea pe trepte.
Că nu-s cal de sânge nordic
Nici vreun apărător de țară,
M-am născut într-un
Nu mai am...ce prețui,
Sunt chiar un mort, printre vii?!
Era o vreme,
Pieptu-mi descria amor...
Era vremelnic...
Sunt eu o vreme,
Prin timpul lor?!
Pe-o mare murdară,
Zac, uitat de-o
Sudoarea caldă-mi curge pe frunte
Căci despre moarte știu cuvinte multe,
Când soarele-n eclipsă și luna tomnatică
Fac lumina zilei o fiară sălbatică.
Smulge-i inima și întreabă dacă-l
Nu spune nimic,
Așteaptă,
Searbădă,
Cântarea-i
Și-i lentă și-i veche,
Așteaptă
De-o vreme
Pereche.
O rimă-n aer azi,
Întreba de mine parcă,
Spune-i să fugă
Dup-o altă
Daltă.
Dragă, fiică de zei,
Posomorâtă de ei,
Ia vino, de vrei
Într-al meu lăcaș,
Te țin deoparte
De ospăț și de bucate
Și de mine-n parte
Într-o altă lume,
Ce rost, să-ntreb \"De ce?\",
Când
Ceremonia,astă ceremonie,
Semănând c-un priveghi fără privire,
Te face mai bun? Te-nvie
Din amorțire,din a paginii sfârșire?
Luna,văduva apusului,
Utopia plânsului,
Chemarea
Mi-e capul obosit,fruntea plecată
Spre-o podea ce stă să jignească,
Și-mi atârnă-n jos
Privirea lemnoasă.
Pe umeri am pietre
Ce mă trimit în ocult,
Pe mâini, semne
Că n-am mai visat
Izvor de suferință,izvor de alinare,
De care atârn până-n sfârșit,
Cu tine voi muri,mâine sau în bătrânețe
Privindu-te,lucid și ramolit.
Mii de ace simt pe piele acum,
Când iarăși mă bântui
HV