Poezie
Singuratate
1 min lectură·
Mediu
Izvor de suferință,izvor de alinare,
De care atârn până-n sfârșit,
Cu tine voi muri,mâine sau în bătrânețe
Privindu-te,lucid și ramolit.
Mii de ace simt pe piele acum,
Când iarăși mă bântui disperată,
Și luându-te-n brațe te urăsc
Și te iubesc c-o flacără oarbă.
Veni-va odată-mi ziua din urmă,
Când pleoapele-mi închise vor deschide abisul,
Și părăsindu-te,vei privi glacial
Un spirit trist,ce și-a trăit visul.
Izvor de alinare,izvor de suferință,
Cu care-mi ard eternitatea,
Cât iubesc și cât urăsc
Singurătatea.
001.430
0