Grig Salvan

moarte dulce,moarte amară,sfioasa moarte ție-ți dau trei ceasuri de noapte trei ceasuri de zi ale tale sînt ceasurile mele tîrzii... de-a pururi mă duci pe-o cărare cu tine! ochii de ce ți-i

rătăcim fără urmă într-o seară albastră… c-un semn ostenit copacii ne-arată doar cerul… seara e vie… și alungită vibrează pe scări de albastră lumină… trepte suie trepte

aș veni așa să-ți plâng cu capul în poală... m-au ajuns serile arse demult pe drumul fără capăt de dincolo de tine... și iată-mă nemîntuit! și-n veci fără tine! cu fiecare clipă mă nasc

lumină de toamnă... lumină în ochii mei umezi se-adapă în suflet aprinsă grădină tînjește spre-a cerului apă... în palmele mele de tină o frunză se-ascunde... și scapă de-a toamnei... de-a

acolo unde cerul se-apleacă ostenit să-și odihnească-albastrul bătătorit cu stele noi ne-am ascuns iubirea și-un vis am regăsit departe de trecutul cu bune și cu rele… acolo fără teamă în

mă poartă trenul vieții cu spatele-nainte conductorii în haite mă-ntreabă de bilet îi mituiesc cu lacrimi și versuri chinuite să-l roage pe mecanic să meargă mai încet! și-i rog cu cea mai

bateți fără glas câmpia nu vă temeți de-nserat niciodată ciocîrlia nu se teme de zburat... drumu-i aspru și vă roade tălpile de trubaduri... sînge roșu vă sloboade și din inime

tot ce văd devine al meu fără să-l mănînc ori să-l beu! nu-i nevoie să strîng în brațe femeia oricum numai mațe învelită în pînze și ațe… și nici să înghit glomerule de atomi și de

visătoare trecătoare ochi de mare ametist părul viu gata să zboare trup atletic baletist pîrguită poamă dulce puf de rece colofon trup ce gata-i să se culce în de dragoste

înger rătăcit bine te-am găsit! cum de-ai venit din infinit? ori ai căzut cu genunchii-n lut? aripioarele ți s-au desfăcut! ți le repar eu și nimic nu-ți ieu că nu-s dumnezeu ție să-ți

umbre adînci uneori pîlpîiri în noapte gasteropode focuri ca suliți tainice iviri jelanii ca extatice ode... molcom alungă umbre din geam mâna ce-a rupt crinoline! umbra prelungă eu însumi

aplecat peste adîncul îngheț dintre noi cu har de dragoste l-am prefăcut în șuvoi! cu buzele am făurit taină-ncifrată în roca trupului tău pe veci crestată! în clipa în care mai vreau din ochi

ceasul auriu bate a tîrziu fiind prea tîrziu nimic nu mai scriu nici bine nu știu de mai sînt viu ori a venit timpul să urc Olympul... mă văd în Olymp afară din Timp în haine de in la

mă ustură varul pe ziduri strada mă strînge în sticla brăzdată de riduri chipu-mi se frînge... oricît ai vrea să te pierzi urma-ți rămîne - zîna pădurilor verzi ia-mă cu tine!...

spuneți-mi unde să mă cațăr pe brânci aș vrea oricît să mă sui pînă la cele mai de pe urmă stînci pentru dragostea celei ce nu-i!... arătați-mi stiletul fin și de preț cu care peste tot să

cînd nu mai știu unde să-ți viu ție să-ți fiu șal purpuriu… mă-nvinge ușor un rău strivitor dor întrebător de neștiutor… oricît mă zbat capul îmi bat cum să te cat greu de

sub bolta ce-nchide a lor adunare tămîia nădejdii afumă preoți cu semne de întrebare valul tăcerii îndrumă... se umplu de fum și colb de statui toți muritorii de mîine trăiesc din dorință