Trenul vieții

mă poartă trenul vieții cu spatele-nainte conductorii în haite mă-ntreabă de bilet îi mituiesc cu lacrimi și versuri chinuite să-l roage pe mecanic să meargă mai încet! și-i rog cu cea mai tristă privire de sub soare să-mi caute și mie un loc să-mi odihnesc țărîna ostenită de-atîta căutare... ce scump a fost biletul și încă-l mai plătesc cu lacrimi, umilințe și valuri de sudoare!... de-atîta vreme, doamne, sînt tot pe culoare!...