Goea Maria Daniela

îți dai talente, ai talente, faci talente, limbajul miticilor de Obor s-a diversificat...
mulțumesc, George, pentru aplecarea asupra acestui simpatic catren :)
cu bine, carevasăzică!

Cu zicala asta cultă,
Preastimabile Tatae,
Ar fi fost nevoie multă
Să-l servești pe Nicolae...

pentru Johnny:

Un fapt cu-atât mai remarcabil,
Cu cât e și irefutabil,
E c-am schimbat mentalități,
Scriind, de zor, futilități...

Și de-aș intra la "gherlă",
O spun, să știe toți:
Tu însuți ești o perlă...
La câte perle scoți! :)
Dan-T

În codru cântă mierla
Și,-n junglă, elefantul:
Dănuța, azi, e perla,
Iar mâine - diamantul!

Păi, cum zisei în alte dăți,
În chestii mici - futilități...

și mulțumesc, Ottilia.

Va fi pustie astă țară,
Să sugerezi, mata încerci,
Iar eu răspund, cu voce clară:
- Atâta pagubă-n ciuperci!...

fade și sălcii, sinonime.

Catrene fade și sălcii,
Scriind, de zor, pe tema ”moaște”,
Vă bucurați ca doi copii,
Dar veți ajunge două hoaște...

dlui Vrânceanu:

Traista nu e pentru toți...

Din păcate, nene,
Care scrii catrene,
Eu mi-s mai cochetă -
Umblu cu poșetă.

Tataia, sunteți suficient de analitic pentru a merge pe fir până la originea răului. veți avea surpriza să-l descoperiți în proximitate, adică taman în buricul dulcelui dvs. târg. asta este, cine seamănă vânt, conform manualelor tehnice ale înaintașilor noștri înțelepți, culege o furtună care, după circumstanță, se poate transforma în uragan, taifun, tsunami, etc. riscul și-l asumă semănătorul, pe barba lui.

ultimul rând.

dacă, printr-un exercițiu de imaginație cu valențe pacifisto-curative am șterge toate comentariile de sub intervenția inițială a dlui Lunca, ce am avea pe masa de studiu, sau cu ce ne-am confrunta, cum ar spune americanul? păi, am avea un grupaj de trei catrene la temă, ale subsemnatei, și un ”umil comentariu”, al dlui Lunca, așa cum dumnealui și-a catalogat intervenția de sub acest grupaj. ei bine, în acest ”umil comentariu” se ascunde, plăpândă, aproape nevăzută, zăngănind speriată din toate încheieturile ei ruginite și otrăvite, cheița nu de aur, ci de tinichea, și nu a lui Burattino, ci a întregului balamuc care a urmat, în mod logic și previzibil, sub postarea subsemnatei. dacă dl Lunca s-ar fi rezumat la a discuta APLICAT pe grupajul respectiv, incriminându-l sub oricare dintre aspectele pe care le-ar fi găsit de cuviință, nimic (sau aproape nimic) din tot ceea ce s-a spus ulterior( pe tonalități variind de la un registru normal la lătrături dezgustătoare), nu s-ar mai fi spus. de ce? pentru că discuții sub postări, care să se refere LA ACELE postări, au existat de când lumea și saiturile literare. eu însămi am avut numeroase asemenea dialoguri, mai calme sau mai aprinse, sub texte de-ale mele și de-ale altora. dar, dintr-un motiv necunoscut, misterios, abscons și învăluit în ceață, dar care nu îl face mai justificat sau mai puțin ignobil, dl Lunca EXTRAPOLEAZÃ evaluarea negativă asupra ÎNTREGII mele activități epigramatice de pe sait (”ceea ce publicați dvs pe Agonia”). ori, dacă aceasta nu este rea-voință gratuită, meschinărie sau inconștiență, atunci ce este? din orice calitate s-ar fi pronunțat dl Lunca - aceea de cititor, de coleg de sait, de camarad de condei, de mentor/pedagog cu o experiență de 35 de ani în branșă, AȘA CEVA NU SE FACE. nu poți să te trezești dimineața, să-ți bei cafeaua, să te așezi în fața monitorului, să intri în pagina unui autor care publică pe acest sait în mod constant, onest și dezinteresat, de patru ani, materiale mai mult decât onorabile și, pentru că așa ți s-a ieșit în zaț, să scrijelești verdictul ghebos și otrăvit de ”eșec” , după care să închei cu un sarcastic și ipocrit ”cu amiciție colegială”. de ce nu se face? la această întrebare dl Lunca ar fi trebuit să primească un răspuns în primii săi șapte ani de viață. acum, mă tem, ar fi prea tardiv, cum ar spune dl Miloș, cel nesuperficial și plin de substanță.
Andra, aduci discuția pe palierul cvasi-jignirilor, iar aceasta te plasează , cu regret sincer o spun, pe banca învinșilor. cine trântește o înjurătură (chiar voalată, precum a ta) iar apoi își ia jucăriile și pleacă, se transformă automat, din combatant, fie el chiar și partizan (cazul tău), în perdant neglorios. și chiar nu văd de ce umbra dlui Lunca, la Iași/București , ar trebui să se plaseze în calea interacționării noastre pe sait.
Pete, evidențiezi segmentul ludic al creației mele epigramatice, dar păstrezi, în mod ciudat, o tăcere mai mult decât nepotrivită (dată fiind anvergura desantului la care am fost supusă) asupra multelor mele epigrame de spirit și de atitudine, unele de-a dreptul vizionare, pe care, la vremea publicării, le-ai salutat și tu, alături de alți comentatori. în plus, de când jocurile de cuvinte sunt indezirabile în epigramistica de mare ținută, când, de fapt, ele reprezintă o componentă de căpătâi a acesteia?
dle Vrânceanu, la mine toate sunt în neregulă - epigramele, comentariile și iacă-tă și anatomia, în timp ce în comentariul dlui Lunca fiecare cuvințel e la locul lui, nu-i așa? cât despre ”umorul și autoironia” din respectivul comentariu, v-am mai spus: cu cât aveți ochelari mai uriași, cu atât vedeți mai puțin. c-așa-i în oftalmologie...
dle Miloș, pentru mine, c-așa sunt eu, mai de la oraș, un comentator care folosește în discursul său, printre alte murdării, și cuvântul ”rahat”, se transformă dintr-un om cu care eram dispusă să dialoghez, într-un personaj invizibil. cât despre ”substanța scrierii mele”, nici nu mă așteptam să o sesizați, dar, cu exercițiu și voință, totul este posibil. mai încercați…
în final, rămânem față în față, dle Lunca/Vajoga. pentru dvs, am o rugăminte: proxima dată când vă veți mai privi în oglindă, întrebați-vă de ce, din perspectiva unei cariere, înțeleg bogate, de 35 de ani, în breasla codeierilor, nu aveți încă reprezentarea exactă a efectului pe care îl poate avea un singur cuvânt folosit fără discernământ (cu atât mai mult cu cât acesta este ”eșec”), darămite un ”umil comentariu”, așa cum, cu o iresponsabiliate non-șalantă, vă intitulați porcăria pe care, cu amiciție colegială, ați comis-o.

nu, nene Mitrule, nu merge chiar așa: ai intrat în horă, trebuie să joci! ai vrut să-ți expui (neîntrebat) părerea, ți-ai expus-o, acum trebuie să asculți și răspunsul, c-așa-i în tenis, și nu să pui dumneata jaloane de lungime, adică pumnul în gură, și cui?, chiar mie, în a cărei pagină ai dat buzna, precum un mesager al războiului, purtând în raniță un mănunchi de gânduri nefaste, acuze și rele intenții. ce mișto e să stăm în adormire, ca o sectă masonică, timp îndelungat, și să aterizăm la fix în bătătura cuiva, când e rost de scandal, ca să ne mai dezmorțim! explicațiile mele, pe care nu sunt datoare să le dau nimănui, dar pe care le-am oferit din respect pentru mine și pentru echipa redacțională a saitului (pe care nu o cunosc personal), sunt explicații de bun-simț, raționale și coerente. dar, desigur, prea superficiale pentru nenea Mitru care citește numai Kant și Voltaire, chit că la biata gramatică românească se poticnește binișor...
să fie clar: eu îmi vedeam de treabă, când cineva m-a mușcat netam-nesam de dos. iar descinderile dumitale, nene Mitrule, în asemenea (repetate) împrejurări, în pagină, cu mesajul înduioșător de a sta cuminte pentru ca atacatorul să mă poată apuca și de, pardon, buca cealaltă, se situează la limita iraționalului.
în loc să ne întrebăm de ce, brusc, dl Lunca atacă, o îndemnăm pe Daniela să nu miște, pentru ca dumnealui să-i prindă mai bine jugulara!
cu riscul de a-l dezamăgi pe dl Lunca, care probabil că acum râde în barba dlui Vajoga, privind la efectele „umilului său comentariu”, precum și pe binevoitorii dispuși să-i dea o mână de ajutor dlui L/V la tranșarea victimei, închei prin a spune că talentul, inteligența și umorul nu mi le va lua nimeni. dar, periodic, plătesc un preț pentru că am disponibilitatea, curajul și generozitatea de a le etala public.

cum în orice proces corect de vânare de vrăjitoare, ultimul cuvânt aparține acuzatului, voi uza de acest drept și, înainte de a fi condamnată definitiv (la nemurire, firește), permiteți-mi să răspund:
nene Mitrule, te salut, dar confunzi lucrurile. Dan, căruia, la începuturile activității lui pe sait, eu îi dădeam replica, în vreme ce alți epigramiști nu se înghesuiau să o facă, s-a declarat neutru și a postat o glumiță, intenționând, probabil, să mai destindă atmosfera. deci, el nu s-a exprimat pro sau contra. Andra, colegă de cenaclu și de oraș cu dl Lunca, nu mi-a evaluat epigramele, ci a prezentat secvențe din cariera scriitoricească a dlui Lunca, intenționând să mă convingă că, în virtutea acesteia, dumnealui îmi poate cataloga evoluția pe sait drept ”eșec”. nu m-a convins, firește. Florentina, care are o sensibilitate de tip mimozic, s-a sesizat cu privire le limbajul meu mai săltăreț, dar așa se întâmplă când cineva te strânge de... gât (să-i zicem așa), ți se schimbă vocea, nu? deci, din trei opinenți, la catrenele/epigramele mele nu s-a referit niciunul, ci toți au abordat subiecte colaterale. dumneata aduci în discuție, hop-țop, conceptul că ”nu sunt printre cei mari”, afirmație grosieră, din toate punctele de vedere: colegial, profesional, uman, cavaleresc. și neadevărată. desigur, nu sunt un titan, încă, dar nici un șoricel, așa cum, cu o obstinație bizară, dumneata încerci să acreditezi ideea, și nu numai acum și aici. aș dezvolta, dar am obosit. bănuiesc că acum ar fi momentul să-ți mulțumesc pentru că ai trecut prin pagina mea ca să-mi mai dai, amical, o scatoalcă după ceafă. nu-i așa, nene Mitrule?
dle Lunca, faptul că nu sunteți un polemist redutabil nu este problema mea, ba, bai mult, acest fapt ar fi trebuit să vă pună pe gânduri înainte de a cataloga evoluția frumoasă, pe acest sait literar, a subsemnatei, drept un eșec. ce făceam eu? scriam liniștit, corect, bine și foarte bine, uneori sclipitor, uneori mai puțin sclipitor. așa cum scriu toți cei care se ocupă cu scrisul, ca să zic așa. ce ați făcut dvs? v-ați trezit, într-o frumoasă dimineață ieșeană, cu sentimentul acut că ceva este în neregulă cu epigramele mele. am mai spus-o,vă pot jura cu mâna pe Biblie, pe cardul de salariu, pe contractul de credit de la bancă, pe carnetul de șofer, de pionier, pe ce vreți dvs: eu NU mă inspir de la nimeni!!! văzând câte incidente au fost pe sait, am trecut chiar pe o procedură de avarie: nu mai citesc epigramele altora, pentru a nu-mi rămâne, subliminal, vreo idee agățată de neuroni. am ajuns în punctul în care nu mai citesc epigramă, pentru a putea scrie epigramă! dar, pentru dl Lunca nu este suficient! dumnealui mă aleargă obsesiv printre pixelii ecranului, citându-mi, din memorie, strofe scrise de nu se știe cine, acum 40 de ani, pe vremea când eu umblam în pamperși (deși nu se inventaseră încă), strofe care seamănă atât de vag cu ale mele, încât ar fi aberant să vorbim de o similitudine! de altfel, orice similitudine pe care am picat și voi pica de acum înainte, declar, sub cuvânt de onoare, sub jurâmînt, sub tortură, sub orice vrea dl Lunca: este și va fi o ÎNTÂMPLARE, o ironie amară a sorții care glumește, iată, chiar și cu noi, umoriștii! dar aceste blestemate de similitudini sunt câteva, infim de puține, în comparație cu zecile de catrene originale, frumoase, inteligente, corecte tehnic, vesele și de bun-gust (și simț) pe care le-am scris. eu știu cum le-am muncit pe fiecare, cum le-am întors pe toate părțile, cum le-am șlefuit, de la idee, la poantă, la prozodie, la umor, etc și chiar nu accept să vină dl Lunca și, dintr-o învârtitură de condei iritat (dintr-un motiv misterios, dar pe care doar îl bănuiesc), să anuleze efortul meu susținut, onorant, onest și rodnic, pe care îl depun în paginile acestui sait literar de patru ani!
cu speranța că vom rămâne în continuare în relații colegiale și civilizate, vă salut, cu un respect neipocrit, pe toți.

Dane, neutru, neutru, dar de partea cui?
Andra, intervenția ta mă miră. nu mă îndoiesc de buna intenție, dar asta nu înseamnă că și ai dreptate. tonul dlui Lunca/Vajoga nu numai că este răutăcios, dar este insolent (”prolifică, nu glumă”) și superior-sentențios (”zâmbet indulgent, eșec, etc”). ori, a vorbi de eșec în cazul meu, care am evoluat constant, ajungând de la atelier la steluțe multiple, este cel puțin rea-voință. sincer, eu nu am citit un catren/epigramă a dlui L/V care să-mi rămână în memorie ca reper. și, să fim serioși, nu sunt aici, pe acest sait, ca să rog pe cineva ceva, așa cum sugerezi tu. eu îmi văd de treabă, adică scriu și public. oricum, de binevoitori care aruncă pietricica, pietroiul sau bolovanul, fac valuri și își lasă avocații la înaintare să liniștească/agite apele, m-am cam săturat, sincer. păcat că îți amintești să treci prin pagina mea numai când e furtună, e drept, într-un pahar de apă, și nu și pentru a saluta/puncta o reușită.
Florentina, pe proză putem discuta cu plăcere, îmi amintesc că mi-ai remarcat câteva texte, și reciproca. pe catren/epigramă, opiniile/sfaturile cuiva care nu practică genul, așa cum ești tu, sunt abia ele o dovadă de îngâmfare, de care mă acuzi, culmea, pe mine! eu am fost și am rămas un autor care mi-am văzut de scris, și atât. periodic, cineva mă mușcă din senin de pulpa hainei, să-i spunem, cu o agresivitate nefirească, iar eu îi răspund, pe un ton mai colorat ca formă, dar nu mai înveninat, pe fond, decât substratul atacului. și de ce nu ar citi și dl L/V prozele mele umoristice, mă rog, și numai eu, care parez atacul dlui L/V, sunt îndrumată, sfătos, să le citesc pe ale sale? chiar că aș spune și eu, aici, un grațios și elegant haida-de, precum al tău!

numai în patria suprarealismului se putea întâmpla ca un sonetist puțin dedat cu umorul, și care își recunoaște singur limitele, să sară brusc la beregata unei autoare care performează deja în domeniu. da, scriu mult, și scriu bine, lucru dovedit de accesările textelor mele (oamenii mă citesc), de cuvintele și gesturile (steluțe) apreciative ale unor epigramiști de vocație și cu rezultate notabile, așa cum chiar dvs admiteți că nu sunteți, de invitațiile la diferitele evenimente de gen primite, de încrederea acordată de către editorii saitului, cărora le mulțumesc, iată, și cu această ocazie. apropo de prolificitate, dacă am compara numărul de strofe pe care subsemnata le-a publicat exclusiv și cinstit pe agonia, iar autorul Vasile Vajoga, de exemplu, cu un ochi la făină și altul la tărâțe, le-a trimis întâi pe la concursuri, pentru a împușca premii, iar apoi le-a teleportat pe sait, pentru a mai dobândi niscaiva notorietate, am ajunge cam tot pe acolo, nu-i așa, dle Lunca? iar supoziția că poantele mele ar fi bătătorite este o gogomănie la fel de mare ca și barba aceluiași autor, mai sus menționat. da, am scris și scriu din plăcere, pentru că am talent, imaginație , umor și bună-credință, fapt alarmant, după cum se vede, pentru unii versificatori lirici, nevrotici și pizmași. aș mai continua, dar nu sunt convinsă că merită efortul. unul dintre motivele pentru care m-am ținut departe de bisericuțele din domeniu a fost și acesta, interacționarea cu personaje sinistre, de genul suficienților atotștiutori și degrabă dătători cu părerea și bâta în balta grosolăniei gratuite. mă opresc aici, deocamdată. am rugămintea, dacă îmi veți mai scrie vreodată, să înlocuiți ipocritul ”cu amiciție colegială” cu traducerea, repectiv ”cu invidie irațională”. vă mulțumesc anticipat. și, apropo, cine e Tudorache, tot vreun sonetist care nu poate croșeta versuri plângăcioase de grija altuia?

și tu, Dane, fanul meu?...
e clar, îmi pierd, pe rând, prietenii, așa cum se întâmplă cu toate geniile, de altfel.... :)
mulțumesc, Dane, te salut!

am simțit întotdeauna că iu..., pardon, aprecierea ta literară pentru mine era prea perfectă pentru a fi adevărată, și iată dovada... :)
replică minunată, cheri, mulțumesc!

mulțumesc pentru semn, prietene Flor, și pentru sugestie.
mult succes, să ne recitim cu bine, carevasăzică!

foarte simpatică replica, stimat Tataie, mulțumesc frumos!
să ne recitim cu bine și cu drag!