Ghinea Nouras Cristian

1. Mă bucur că textul ți-a atras atenția și înțeleg că ți-a făcut plăcere să-l ciești, evident, cu excepțiile de rigoare. 2. Mă bucur că îl consideri amuzant, deși autorul este un tip îngrozitor de serios - vezi poza de pe site, cu sacoul scorțos, cravata cu nod mic (ieșit din modă!) și figura răvășită, dar recentă. Doar suvița aceea de păr, insuficient de lungă ca să-mi intre în ochi, ar putea sugera o oarecare înclinație spre literatură. 3. Prin 1992 m-a cuprins o nebunie care mă ține și azi - lucrez la un post local de televiziune. După atâția ani de focalizări, m-am hotărât să inventez un cuvințel care mi s-a părut nostim atunci când am scris textul - așa am ajuns la \"focusare\". 4. Cât despre chestia cu Parlamentul, trebuie să-ți dau dreptate: am făcut-o de oaie, ca și amicul Hamid Karzai din poveste. Știam de Congres, dar mi-a scăpat ditamai păsăroiul, tocmai aici, pe Agonia, unde este atâta lume bună. 5. M-ar bucura enorm să revii cu comentarii și la celelalte texte ale mele. Să n-o crezi pe bunica ta cu \"vorba dulce...\" Există și masochiști care vor contrariul!

Întotdeauna am avut o rezervă față de maxime și aforisme. Nu știu de ce, îmi imaginam că în spatele fiecărei \"sentințe\" se ascunde un bătrân ascet, care-și îndreaptă, a mustrare, degetul arătător direct spre mine... un sărman tip care descoperă că nu este nici prea înțelept, nici prea prevăzător sau virtuos. Acum, că am intrat și eu pe Agonia, ți-am citit textele, abia ce mi-am lăsat galoșii la intrare și mi-am pus basca în cui. Simțindu-mă mai degrabă în pielea \"balerinei\" decât a \"soldatului\", am ales să comentez tocmai acest \"Să râzi\", început parcă în joacă și terminat cu un zâmbet dulce-amar.
Vorbești firesc, faci literatură și spui lucruri profunde, fără să dai în patetism - iată trei lucruri pentru care unii \"profesioniști\" și-ar da și sufletul! Marile adevăruri sunt, în fond, simple și pot fi spuse fără încruntări inutile. Felicitări! M-ai mai descorțoșat.

Domnu Kosovo, ai un umor trăznet, rămâne numai să știi să-l îmbraci în cuvinte. Pe ici, pe colo, nu prea mult, ca să nu omori efectul. Varianta în proză e mult mai bună, totuși. Finalul e cu poantă, textul \"crește\" pe măsură ce-l citești. Am râs de unul singur, în fața ecranului și am râs sănătos. Să fie într-un ceas bun!

Anca, memoria ta este OK, ai \"lovit\" la fix. La cele știute se adaugă sentimentul de decor artificial și absurd, aflat sub o tensiune artificială și absurdă. Cunoști bine zona, așa că trebuie să fi încercat măcar o dată o senzație asemănătoare.

Ovidiu, pentru mine orice opinie contează și trebuie să-ți spun că acesta este motivul principal pentru care am intrat pe acest site. A afla părerea unor oameni dezghețați și lipsiți de inhibiții pe plan literar este o provocare ce nu trebuie ratată. Am reținut treaba cu \"claustrofobia\" în sopații deschise, dar și ideea recitirii textului, pe mai multe niveluri de lectură.

Zici tu bine, Cosmine! Am venit și eu de la țară, nebărbierit, cu tenișii plini de noroi și geaca cu gulerul ridicat. După multe rătăciri, am dat de Agonia, am intrat și, în două clicuri, mi-am dat seama că e lume bună. De atunci, stau cu căciula în mână, la intrare, și o învârt ca pe un volan, că nu prea știu ce să fac cu mâinile. Las gluma la o parte și în ce te privește, vreau să-ți spun două chestii: mă bucur că ne reîntâlnim în spațiul virtual și-mi pare rău că am ratat (din motive banal de obiective, în ce mă privește) întâlnirea din spațiul real, de la cenaclu. Pregătisem pentru tine și două cărți, cu autograf... pe care sper să ți le ofer cu prima ocazie. Dacă ai timp, m-ar interesa și alte comentarii, la celelalte texte. La bună revedere!

Loredana, literatul incipient care zace în mine a primit exact aceleași sfaturi și din partea altor oameni care au avut de-a face la viața lor cu o grămadă de talente și anti-talente. Dacă la Lugoj, Timișoara și Slobozia s-a ajuns la aceeași concluzie, înseamnă că așa este! Înțeleg că n-avem voie cu mulțumiri, așa că îți spun: Danke!

Anca, după așa o primire, mă simt deja ca acasă. Cât despre inspirație, Doamne, să ne ierți - ce timidă a devenit ea, sărăcuța și ce greu mai răzbește prin stressul cotidian, \"mierea\" și \"nectarul\" zilelor noastre. Săru-mâna! Edificăm conceptul de Creație Cu Spatele La Zid! Și cu \"e\" mic înainte.

Anca, pentru că mi-ai trimis mesajul tău de încurajare, vreau să mă prezint: sunt un tip mai degrabă onest, care a trăit cu sinceritate și naiv entuziasm revoluția din decembrie 89, fiind apoi absorbit, fără putință de împotrivire, de șuvoiul evenimentelor ce au urmat, într-un ritm din ce în ce mai amețitor. Am intrat în presă, conștient că viața mea va arde de două-trei ori mai repede ca a semneilor de rând, această ardere având însă prețul ei, chiar biologic. \"Slăbănoaga\" prefigurează societatea noastră de acum, îmbarcată cu speranțele, mizeria și metehnele ei într-un tren devastat, care accelerează spre o destinație necunoscută, într-o lume părelnică, ce schimbă mereu stațiile.

Loredana, ai prins bine ideea. Totuși, pentru că ai binevoit să-mi trimiți comentariul, trebuie să-ți spun că, pe măsură ce povestirea prindea contur, ea se depărta tot mai mult de la intenția mea inițială, dovedind... personalitate. De fapt, mi-am dorit mereu să retrăiesc o experiență fascinantă a copilăriei, legată de un adevărat palat (o bijuterie de arhitectură, ce poate fi admirată și astăzi)și de proprietara acestuia, o femeie remarcabilă, ce trăia înghesuită cu resturile avutului ei într-o singură încăpere din cele 70-80 câte avea toată clădirea. \"Exilată\" astfel la 90 de ani, venerabila doamnă a dezvoltat o relație specială cu mătușa mea, de al cărei apartament o separa doar o ușă. Uneori, în toiul nopții, bătrâna își amintea de vremurile bune și bătea cu putere în ușă: Înhamă caii, că mergem la Karlsbad! Iar mătușa mea intra repede în rol, cu ochii cârpiți de somn: Da, doamnă, dar drumul e lung și trebuie să mâncați mai întâi ceva! După micul festin nocturn, bătrâna adormea împăcată, iar noi o duceam în pat ca pe un copil cu visuri fericite ... Pentru mine a fost o experiență de neuitat, cu tot decorul acela somptuos, aflat într-o splendidă degradare. Ce zici, e o perspectivă oarecum neașteptată, nu-i așa?