Proză
\"Nostalghia\" - nostalgia, fără Tarkovski. Roza Vânturilor
capitol intercalat în \"A. c.\"
4 min lectură·
Mediu
Undeva, mult prea departe, cineva începuse să ne frământe prematur destinele, de parcă ar fi avut la îndemână un gigantic și de neînțeles cub al lui Rubics. Împreunați-despreunați, alăturați-împrăștiați, străini-prieteni, schimbam rolurile pe rând, pășind într-o vreme fără timp, dominată de amintiri și emoții efemere. Renunțam la repere – așa s-au dus, rând pe rând, casele din Cetatea Veche, care se aliniau cariate și putrede de igrasie, pe malul Timișului, strânse una într-alta precum un șir de dinți stricați, Moara Șpănească, cu parfumul ei de soc și arini, Bisericuța Grofului și cele două corpuri ale bătrânului bazar, unde pe vremuri mai puteai bea un ceai fierbinte, într-o atmosferă de familie...
Până și nebunii orașului ne părăsiseră. Miși Motor, cel care conducea zile întregi un vehicul imaginar, în mijlocul străzii, claxonând și schimbând tacticos vitezele, și-a parcat „mașina” definitiv. Omul invidiat altădată pentru cea mai bună condiție fizică din tot târgul, a devenit cu timpul o umbră incomodă, ocolită de toți, mai puțin de o mână de măicuțe greco-catolice, care-i mai pun, din milă, o pâine pe masă.
Þiganul Trifu, tonomatul viu, care te aborda cu eleganță în piața bisericii cu un turn, propunându-ți o cântare doinită din frunză, în schimbul sumei modice de trei lei, de parcă ți-ar fi făcut o mare favoare (nu știu să fi fost refuzat vreodată), a trecut de mult într-o lume mai fericită...
Chiflă, luptătorul nebun, făcea într-un timp un ban cinstit, ajutând la mutarea mobilei vreunui prieten. Ducea de unul singur un fotoliu greu sau punea o canapea mai mică în spinare și așa urca scările, suflând ca o locomotivă – restul trupei trecea direct la bere, să-l tot ai pe Chiflă în echipă... S-a dus și el, atins de o slăbiciune neașteptată, sau poate doborât de sila față de o lume care l-a pus mereu pe lista de așteptare, fără să-i ofere în schimb măcar o promisiune.
Mai era și veșnic nemulțumitul Michael, luptător și el, component de echipă națională și olimpică. N-avea cine știe ce tehnică, dar poseda o forță înspăimânătoare. În meciul cheie al carierei lui, pe care l-a povestit ca pe o litanie, o viață întreagă, amicilor și celor dispuși să-l cinstească cu „una mică”, Michael l-a strâns în brațe pe campionul olimpic en titre, un est-german, până când acestuia i-au ieșit, literalmente, ochii din cap. Vreun procedeu, altceva, Michael n-a știut să-i facă, v-am spus că stătea cam prost la capitolul tehnică. Până la urmă, neamțul, care se scursese la picioarele lui ca o zdreanță, și-a revenit treptat, furându-i lui Michael victoria vieții lui.
Poate că de atunci luptătorul nostru a rămas atât de vrăjmaș cu soarta, care i-a dat cu tifla când îi era lumea mai dragă. Doar la Revoluție, Michael părea că a renăscut, dar numai pentru o clipă. S-a împiedicat undeva, între un viitor care l-a mințit cu nerușinare și un trecut care nu mai voia să-l reprimească. A sfârșit atârnat de o țeavă de calorifer, era supărat rău de tot pe viață, atunci când a plecat... Maicăle, ce-am suferit, măi tembelule cu inima cât varza, că te-am iubit în copilărie, erai protectorul și prietenul meu – mai știi cum umblai țanțoș, în tricoul mulat pe mușchii umflați, de mureau fetele după tine?...
Acum, am rămas singur, ca Roza Vânturilor: încotro mă întorc, numai gol și pustietate, figuri necunoscute, de carton, „capitaliști” jalnici, cu ochelari subțiri, laptop și costum la patru ace, toți clonații ăștia cu telefon celular agățat la gât, pe post de inimă, care-au ajuns să se joace cu destinele noastre.
Încotro mă întorc, numai zădărnicie. Și vântul care ne-a risipit, impasibil, memoria și legendele.
055.454
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 601
- Citire
- 4 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ghinea Nouras Cristian. “\"Nostalghia\" - nostalgia, fără Tarkovski. Roza Vânturilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ghinea-nouras-cristian/proza/80343/nostalghia-nostalgia-fara-tarkovski-roza-vanturilorComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
“Undeva, mult prea departe, cineva începuse să ne frământe prematur destinele, de parcă ar fi avut la îndemână un gigantic si de neînteles cub al lui Rubics. Împreunati-despreunati, alăturati-împrăstiati, străini-prieteni, schimbam rolurile pe rând, păsind într-o vreme fără timp, dominată de amintiri si emotii efemere“
“Acum, am rămas singur, ca Roza Vânturilor: încotro mă întorc, numai gol si pustietate, figuri necunoscute, de carton, „capitalisti” jalnici, cu ochelari subtiri, laptop si costum la patru ace, toti clonatii ăstia cu telefon celular agătat la gât, pe post de inimă, care-au ajuns să se joace cu destinele noastre.
Încotro mă întorc, numai zădărnicie. si vântul care ne-a risipit, impasibil, memoria si legendele.“
Atât de frumos ai adus privirii si inimii mele tristetea, regretul, nostalgia... Tot ce-as spune ar fi în plus. Cel mai profund m-au impresionat cele pe care le-am subliniat mai sus.
Superb textul!
A apărut cartea?
“Acum, am rămas singur, ca Roza Vânturilor: încotro mă întorc, numai gol si pustietate, figuri necunoscute, de carton, „capitalisti” jalnici, cu ochelari subtiri, laptop si costum la patru ace, toti clonatii ăstia cu telefon celular agătat la gât, pe post de inimă, care-au ajuns să se joace cu destinele noastre.
Încotro mă întorc, numai zădărnicie. si vântul care ne-a risipit, impasibil, memoria si legendele.“
Atât de frumos ai adus privirii si inimii mele tristetea, regretul, nostalgia... Tot ce-as spune ar fi în plus. Cel mai profund m-au impresionat cele pe care le-am subliniat mai sus.
Superb textul!
A apărut cartea?
0
Ioana, îți mulțumesc că m-ai vizitat din nou. Miși Motor, \"rapsodul\" Trifu, luptătorii pe care i-am numit Chiflă și Michael sunt personaje adevărate. Îți spun cu mâna pe inimă, odată cu ei s-a dus și o parte din mine. Orașul e plin de reclame, de mașini fițoase, toți umblă grăbiți, ca trași cu cheița. O sumă de oameni singuri, lipsiți de liantul personajelor pitorești, pe care nu mai dă nimeni doi bani. Dacă n-ar fi călugărițele greco-catolice, sărmanul Miși Motor și-ar fi parcat demult \"mașina\" la poarta Raiului celor blajini și săraci cu duhul.
0
Loredana,
a. Eram sigur că detectorul tău de sinceritate va recunoaște niște rânduri scrise cu o patimă abia ascunsă. Așa cum îi spuneam și Ioanei, personajele de aici sunt reale, iar lipsa lor ne sărăcește pe toți. Să nu ne îndepărtăm clovnii, nebunii, \"parașutele\", cântăreții la colț de stradă, să nu-i alungăm pe cei care poartă papagalul cu răvaș prin gări! Noi puteam fi oricând... ei. Un clic al destinului a tranformat o doctoriță într-o sărmană creatură care bate străzile, vorbind aiurea, ca o bandă de magnetofon stricat. Fără acești \"ei\" care puteau fi \"noi\", s-ar putea să mărșăluim într-o zi îmbrăcați în aceleași uniforme unisex, cu aceeași tunsoare, ca în coșmarul lui Orwell!
b. Coperta e gata, cartea e la fălțuit, urmează să fie \"rotunjită\" și broșată. Ți-am răspuns inginerește, nu?
a. Eram sigur că detectorul tău de sinceritate va recunoaște niște rânduri scrise cu o patimă abia ascunsă. Așa cum îi spuneam și Ioanei, personajele de aici sunt reale, iar lipsa lor ne sărăcește pe toți. Să nu ne îndepărtăm clovnii, nebunii, \"parașutele\", cântăreții la colț de stradă, să nu-i alungăm pe cei care poartă papagalul cu răvaș prin gări! Noi puteam fi oricând... ei. Un clic al destinului a tranformat o doctoriță într-o sărmană creatură care bate străzile, vorbind aiurea, ca o bandă de magnetofon stricat. Fără acești \"ei\" care puteau fi \"noi\", s-ar putea să mărșăluim într-o zi îmbrăcați în aceleași uniforme unisex, cu aceeași tunsoare, ca în coșmarul lui Orwell!
b. Coperta e gata, cartea e la fălțuit, urmează să fie \"rotunjită\" și broșată. Ți-am răspuns inginerește, nu?
0
Am mai dat o raită azi, tot la întâmplare [spun asta pentru că ajungând eu mai târziu pe acest site, am descoperit o lume foarte bogată aici – chiar dacă nu toate textele sunt absolut literare, totuși multe din ele impresionează prin sinceritate, prin dorința de a transmite ceva].
Revenind la textul \"din tine\" pe care l-am citit acum, mă bucur că face parte dintr-o carte [de fapt, altfel spus, mă bucur că ai o carte, care la ora la care eu sunt aici probabil că a apărut], pentru că mi se par gânduri și ‘recuperări’ valoroase, scrise într-un stil pe cât de deschis și apropiat de cititor căruia chiar vrei să-i transmiți ceva, pe atât de cuceritor.
Chiar asta - îmi dau seama acum - îmi place la textele tale pe care am reușit să le citesc până acum: faptul că îți pasă de cititor, nu ești un scriitor rece, distant, care scrie doar pentru sine, să se așeze mai ‘confortabil’ în această lume, ci vrei să sensibilizezi, să arăți că există lucruri, oameni, stări, amintiri pe lângă care nu trebuie să trecem indiferenți.
Fiecare așezare își are nebunii ei, ca să-i denumesc așa [nu mă refer acum la sensul peiorativ :)]. În Slobozia [Loredana știe :)], Baba Rada era cel mai feroce și sincer denigrator al lui Ceaușescu, prin anii ’80 și ținea discursuri anticomuniste pe străzi [unde și dormea]. Lumea se uita la ea ca la un spectacol și toți își spuneau în șoaptă: \"Că bine le mai zice Baba Rada.\"
Dincolo de dramele lor, poate că oamenii ăștia nu erau nefericiți. Îmi amintesc de Cioran că zicea că cel mai fericit om pe care l-a întâlnit era \"bețivul satului\". La fel și nebunia probabil că te aruncă într-o realitate personală unde fericirea, pusă în alți termeni decât cei accesibili nouă, e posibilă.
P.S. Nu știu ce înseamnă \"A. c.\"
Revenind la textul \"din tine\" pe care l-am citit acum, mă bucur că face parte dintr-o carte [de fapt, altfel spus, mă bucur că ai o carte, care la ora la care eu sunt aici probabil că a apărut], pentru că mi se par gânduri și ‘recuperări’ valoroase, scrise într-un stil pe cât de deschis și apropiat de cititor căruia chiar vrei să-i transmiți ceva, pe atât de cuceritor.
Chiar asta - îmi dau seama acum - îmi place la textele tale pe care am reușit să le citesc până acum: faptul că îți pasă de cititor, nu ești un scriitor rece, distant, care scrie doar pentru sine, să se așeze mai ‘confortabil’ în această lume, ci vrei să sensibilizezi, să arăți că există lucruri, oameni, stări, amintiri pe lângă care nu trebuie să trecem indiferenți.
Fiecare așezare își are nebunii ei, ca să-i denumesc așa [nu mă refer acum la sensul peiorativ :)]. În Slobozia [Loredana știe :)], Baba Rada era cel mai feroce și sincer denigrator al lui Ceaușescu, prin anii ’80 și ținea discursuri anticomuniste pe străzi [unde și dormea]. Lumea se uita la ea ca la un spectacol și toți își spuneau în șoaptă: \"Că bine le mai zice Baba Rada.\"
Dincolo de dramele lor, poate că oamenii ăștia nu erau nefericiți. Îmi amintesc de Cioran că zicea că cel mai fericit om pe care l-a întâlnit era \"bețivul satului\". La fel și nebunia probabil că te aruncă într-o realitate personală unde fericirea, pusă în alți termeni decât cei accesibili nouă, e posibilă.
P.S. Nu știu ce înseamnă \"A. c.\"
0

ioana