Taxi Belgrad

Am înlemnit văzând recent o reclamă TV ce lăuda un produs oarecare pe fondul muzical al melodiei „Ce tânăr ești” a Andei Călugăreanu. La un moment dat, în clipul respectiv se spunea, pe șleau: să ne amintim de anii buni! Cum, domnilor, recunoașteți că în România „anii buni” au fost anii ’70 ?!? Teribilă scăpare din partea capitaliștilor de astăzi. Voi ați spus-o! – ca să parafrazăm un personaj biblic. Și dacă tot ați spus-o, să ne amintim o fază din acei ani, nu prea lungă, cât să încapă în acest colț de pagină. La începutul anilor 70, eram fascinat de fotbalul iugoslav. Urmăream chiar și confruntările pe plan local. „Vulturii” noștri, care scoseseră capul în B și aveau o echipă bunicică, primiseră vizita flăcăilor de la Bela Crcva (Biserica Albă – sat românesc din Banatul sârbesc). Adică, tot români și ei, dar cu școala „plavilor” în sânge – așa că ne-au tras un duș rece, și ne-au bătut chiar aici acasă, la noi. Lugojenii au minimalizat înfrângerea, care oricum se petrecuse pe terenul II, și au invitat o altă echipă iugoslavă: Taxi Belgrad! Ca de obicei, „porumbeii” adunați la ceasul electric au început dezbaterile. „Cine-s ăștia, că n-a auzit nimeni de ei?” – ziceau unii. Alții, mai pesimiști, făceau proorociri sumbre: „dacă ne-au umilit amatorii de la Biserica Albă, ăștia ne bat de ne sună apa-n cap!” Pe măsura apropierii meciului, curiozitatea lugojenilor – specie de oameni curioși din fire – creștea exponențial. Era o după-amiază caniculară când am auzit bomba: fotbaliștii de la „Taxi Belgrad” sosiseră în oraș! Mă echipez în grabă și fuga la Hotel Dacia, să văz minunea. Când colo, mare dezamăgire! Nu tu autocar ci doar un șir de taxiuri Fiat rablagite și prăfuite, nu tu vreun star cu alura lui Dragan Geaici, ci doar niște burtoși, însoțiți de neveste supraponderale, care cărau de zor plase mari și geamantane la recepție. Bineînțeles, meciul care a urmat a fost o catastrofă. Pentru oaspeți, desigur: „Vulturii” au câștigat cu 11-0. Mai târziu, am aflat că nici nu era vorba de o performanță sportivă – taximetriștii belgrădeni încropiseră o echipă ca să vină la Lugoj la… cumpărături. Pe ei îi interesa nu victoria pe terenul de fotbal, ci să-și umple portbagajele cu salam de Sibiu și cașcaval… Spuneau lugojenii pe atunci: vai de mama lor! Ei bine, zece ani mai târziu, Iugoslavia experimenta un socialism foarte lejer, iar noi gemeam, cu Ceaușescu pe cap, și priveam cu jind la malul luminat al Dunării. Vai de mama lor! – spuneau despre noi sârbii. Acu’, ce să mai zicem? Noi l-am apucat pe Dumnezeu de picior, suntem în NATO și UE, iar Iugoslavia, nu mai… e. Vai de mama lor! – zicem iar despre sârbi, dar ce va fi mâine, nimeni nu știe… Români și sârbi, prinși în hora balcanică… Trăiască! Ziveli!