Gheorghita Ionescu Eugeniu

În umbra ziguratului din Ur Mi-am odihnit necredințele Enkidu e mort Cărămizile țin în ele trinitatea Umbra unei hierodule Încearcă translația Dar nu prinde semn Umbra ziguratului e

-Prietene Sancho de ce-ți tace gura? Mai spune-mi o snoavă sau cântă-mi ceva Soarele arde și Extremadura Își varsă dogoarea în inima mea Cântă-mi molcom pe corzi de lăută Despre prințesa

Să-ți dăruesc tristețea? E o haină ce nu se ajustează Nu se lărgește nici nu se strimtează În garderoba sufletului ai Un propriu strai Pliată pe un raft, poate ascuns Tristețea ta îți este de

Mai ieri umblam Cu pasul furișat Și căutam,umblând din poartă-n poartă Þinând în palmă un crâmpei De hartă și-o lumânare Căutam o cale Spre ce? sau,către cine? Întâmplarea m-a nimerit La

Încrederea spontana a pierit Când in oglinda chipul Și-a privit Strivită sub scutul suspiciunii Ca o floare de martie Sub sărutul soarelui De april Vor veni alte primăveri Alți ghiocei vor

A fost un om cu daruri și păcate Abil talent sub vremurile când Un orizont de capete plecate Își vamuia și cel din urma gând Să despietrim a inimilor glie Să-i facem loc într-un modest

Ades ne intâlnim in urbe C-un vagabond ce bântue pribeag Þinându-și coada ridicată steag Copil canid al străzii insalubre Nu-l strigă nimeni căci nu are nume Aleargă, o nălucă hăituită, Să

De la voi n-am cerșit nici un ban Pe aici n-am venit pentru milă N-am clădit pentru mine vreo vilă Pe-o planetă din Aldebaran Mă plimb gânditor pe alee Þin sub zdrențe un negru toiag Investit

Dormiți voi pământeni, dormiți E liniște și pace încă Sa fac ceva sa va treziți Nu am primit nici o poruncă Veghez pe stanca-mi așteptând De mii de ani acea chemare Ce-mi va vesti o clipa

Mi-am regăsit iubirea între file De carte, un vechi tom cu amintiri Petalele uscate de zambile Se străvezeau sub stinsele-mi priviri Nici ochiul nu era de-atunci, nici clipa Nici inima nu mai