Poezie
Iluzie,,,
1 min lectură·
Mediu
În tremurul fantastic al florii de lumină
Pe așternutul simplu nălucile prind viață,
În trupu-i anatemic tăcerile îmbină
Văpaia pasiunii cu sufletul de gheață...
O ușă-n întuneric îmi pare-a se deschide
Când scâncetul podelei mă face să tresar,
Din rozele ucise cu mângâieri avide
În cămăruța sumbră i-am ridicat altar.
Ființa adormită în cuibul său de umbre
Cu îngerii în ceruri prin vise încă zburdă,
Șoptita-i răsuflare cu stele cerul umple
Dar la a lor chemare iubita mea e surdă!...
T.B.
032.769
0

Văpaia pasiunii cu sufletul de gheață...\"
:>>>
Sper ca iubita sa-ti auda chemarea curand