Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Raiul și iadul raiului

1 min lectură·
Mediu
pe ea o îmbrac în el. așa apar în viața ei
îngeri transparenți, practic invizibili, care o ajută
să își ducă bagajele genetice. În timpul liber
ei lucrează în grădină unde copilesc morțile tuturor.
Le folosesc la salată. Apoi îi servesc pe toți
pasagerii. Fiecare primește o moarte proaspătă cu roua pe ea.
Să o mănânce după asfințit. Pe stomacul gol.
Îi va dezmorții visele.
Însă femeia vrea să își ducă singură bagajele.
Poate să țină moartea așa în dinți dacă are mâinile ocupate.
Ea pune piciorul gol pe dig. Falangele se iau la întrecere
În zbor de pescăruș. Are lumina foarte lungă. Îi intră în ochi.
Uneori calcă
Pe ea cu călcâiele.
Peste umbră de lună.
034.400
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
117
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

george vasilievici. “Raiul și iadul raiului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-vasilievici/poezie/131771/raiul-si-iadul-raiului

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@ioana-negoescuINioana negoescu
nu fac decât să mă tot mir. tu poți să scrii un poem cu îngeri transparenți fără să fii desuet fără să cazi în lirisme dulcege. pentru că reușești încă să uimești cititorul. îmi plac propozițiile simple. îmi plac mesajele fără verb. îmi plac poemele tale din care ies cu senzația că între viață și moarte este diferență doar de o tomată din care Dumnezeu ne face o salată să avem de drum...

frumos. bun. mi-a plăcut mult.
0
@florin-bratu-0011716FBflorin bratu
splendida poezie, spre deosebire de clarvazator si mare. o poezie care reuseste sa ridice banalul, chiar dulcegariile de care a amintit ioana mai sus, la rang de sacralitate, in ciuda unor fine ironii. placut indeosebi finalul, cu schimbarea de registru, extrem de fluenta, pe care o propune.
0
@florin-halalauFHFlorin Hălălău
Eu am amorțit cînd am citit \"Îi va dezmorții visele\".
0