Scenariutheatre
Mierea se prelinge peste marginile poemului
(un fel de teatru ce și-a sfărâmat actul nu în scene, ci în șapte migrene)
4 min lectură·
Mediu
Personaje:
Poetul, teleportat din secolul al XIX-lea
Dox, strănepotul lui Vox, impresar literar la firma "Noi te recomandăm, nu te furăm"
Apis, culegător de miere în poiana urșilor menajeri
O Voce Feminină
Stele pe cer
Luna, ieșită la plimbare
Migrena 1
Personaje: Poetul, Luna
(Într-un balon, de pe vremea când moșu' Cupidon trăgea cu arcul după porumbei și-l nimerea tot pe dracul. Poetul stă în acest balon, îmbrăcat în costum național muntenesc. Undeva, mai sus, cerul, pe care se zăresc niște stele și Luna, care va fi undeva în centru pe bolta cerească, actrița scoțând capul printr-o fereastră rotundă.)
Poetul (către Luna, ieșită la plimbare): I-am spus că muza e în vacanță, dar nici n-a vrut să audă.”Până într-o săptămână–mi-a zis–să-mi aduci poemul ăla cu caltaboșii atârnați pe sârmă!” Și-acum, mă rog de tine, ajută-mă să scriu ceva măcar optzecist, dacă nu douămiizecist, fiindcă, sărmanul de mine, în afară de romanțuri, elegii și alte piftii, crede-mă, n-am scris altceva vreodată.
Luna (oțărâtă, cu nasul roșu de ciudă): Da' ce crezi, mă poetache, n-am eu destule pe cap? Tocmai acum, când plecai și eu la plimbare, trebuie să mă deranjezi cu văicărelile tale. Îmi luasem și eu vreo câteva zile de relache, plictisită de atâtea ode și epode ce mi le-au cântat de secole poetachii conului Pește, când apari tu, milogul de ultimă oră, să-mi strici ziua. Cheam-o p-aia din vacanță, îi dai liber altădată, și scrie, scrie-ți-ai viața pe stânca durerilor!
Migrena 2
Personaje: Poetul, Luna, Stele pe cer, Dox, O Voce Feminină
(Scena este acum pe Pământ. Poetul, abia aterizat pe un maidan plin de bălării, este întâmpinat de Dox, strănepotul lui Vox. Dox este impresar literar la firma „Noi te recomandăm, nu te furăm”. Este îmbrăcat într-un costum elegant și poartă ochelari negri de soare. Are permanent un zâmbet larg pe buze.Cum este cuprinsă numai o parte din bolta cerească, numărul stelelor ce vor "participa" la jocul scenic va fi hotărât de către regizor. Mărimea acestora va fi variabilă, se va lăsa, și în acest caz, câte o fereastră rotundă, pe unde actrițele vor scoate capul atunci când vor spune replicile. Fereastra se va deschide, spre interior, numai atunci când vor fi rostite replicile. Stelele vor avea rolul corului, de aceea replicile trebuie să fie simultane.)
Dox (afabil, strânge mâinile Poetului): De când vă așteptam! De fapt, unii au murit de vreun secol tot așteptându-vă. Dar iată că Poetul a sosit. Toate stelele pe cer au orbit îndreptându-și privirea spre pământ, doar-doar vă vor vedea venind, iar luna–ce să mai zic?! - a tot ruginit de când așteaptă pe cineva să-i ungă balamalele sufletului mai ceva ca Eminul nostru drag.
Stele pe cer (indignate): Minte, dom'le, nu-i așa, a încercat de mai multe ori să ne păcălească, spunându-ne că a venit Poetul și să coborâm de pe cer în poezie, dar nu l-am luat în seamă când am văzut ce căzături de poezii scriau aceia pe care ni-i scotea în față. Să-ți fie rușine, Dox, faci de rușine spița lui Vox!
Luna (râzând în hohote): Măi, Dox, cred că tu habar n-ai ce-a scris Eminul, dacă îi recomandai pe pitpalacii ăia, cu dramoletele lor deșucheate, drept poeții lunii. Ai anului, nici atât, cred că de te-ar fi auzit, ar fi râs bătrânul An de s-ar fi cutremurat pământul.
(Se-aude, după o stâncă, O Voce Feminină. Aceasta se recomanda frecvent drept muză.)
O Voce Feminină (cu un glas pițigăiat, vrând să pară dulce și pătrunzător): Poetule, ia-mă pe mine! Fă-mă muza ta și-ți voi turna în versuri nectarul cel mai dulce, încât și stelele se vor opri în loc, pe cer, atunci când vor auzi cântarea dumitale.
Stele pe cer (cu glasuri ironice): Fugi de-aici, fandosito, nici muza din șanț nu te poți lăuda că ai fi!
Poetul (dezorientat): Dar trebuie să termin într-o săptămână poemul cu caltaboșii pe sârmă. Mierea ta nu m-ajută. Îmi trebuie ceva fain, la modă, nu retro. (Deodată iluminat, o întreabă pe acea pretinsă muză.) Stai așa! Da' tu știi să faci caltaboși? Poate așa, mâncând, îmi va veni și apetitul pentru poemul caltaboșilor.
O Voce Feminină(întristată): Din păcate nu prea știu să gătesc. Tot mereu urmărindu-i pe poeți, nu am avut timp să învăț.
Poetul (înciudat): Măi să fie! Da' ce știi tu să faci?
O Voce Feminină (iluminată): Știu pe unul, Apis, culegător de miere în poiana urșilor menajeri. Are o miere de modă nouă, merge și fără apă, numai pe stomacul gol. Dar trebuie să te programezi din timp la audiență. Însă cred că te poate ajuta domnul Dox, are trecere la acel faimos și mieros vrăjitor. Ce zici Dox?
Dox (scărpinându-se într-o barbă imaginară): Da, desigur. Hai și-om merge!
(Va urma)
Poetul, teleportat din secolul al XIX-lea
Dox, strănepotul lui Vox, impresar literar la firma "Noi te recomandăm, nu te furăm"
Apis, culegător de miere în poiana urșilor menajeri
O Voce Feminină
Stele pe cer
Luna, ieșită la plimbare
Migrena 1
Personaje: Poetul, Luna
(Într-un balon, de pe vremea când moșu' Cupidon trăgea cu arcul după porumbei și-l nimerea tot pe dracul. Poetul stă în acest balon, îmbrăcat în costum național muntenesc. Undeva, mai sus, cerul, pe care se zăresc niște stele și Luna, care va fi undeva în centru pe bolta cerească, actrița scoțând capul printr-o fereastră rotundă.)
Poetul (către Luna, ieșită la plimbare): I-am spus că muza e în vacanță, dar nici n-a vrut să audă.”Până într-o săptămână–mi-a zis–să-mi aduci poemul ăla cu caltaboșii atârnați pe sârmă!” Și-acum, mă rog de tine, ajută-mă să scriu ceva măcar optzecist, dacă nu douămiizecist, fiindcă, sărmanul de mine, în afară de romanțuri, elegii și alte piftii, crede-mă, n-am scris altceva vreodată.
Luna (oțărâtă, cu nasul roșu de ciudă): Da' ce crezi, mă poetache, n-am eu destule pe cap? Tocmai acum, când plecai și eu la plimbare, trebuie să mă deranjezi cu văicărelile tale. Îmi luasem și eu vreo câteva zile de relache, plictisită de atâtea ode și epode ce mi le-au cântat de secole poetachii conului Pește, când apari tu, milogul de ultimă oră, să-mi strici ziua. Cheam-o p-aia din vacanță, îi dai liber altădată, și scrie, scrie-ți-ai viața pe stânca durerilor!
Migrena 2
Personaje: Poetul, Luna, Stele pe cer, Dox, O Voce Feminină
(Scena este acum pe Pământ. Poetul, abia aterizat pe un maidan plin de bălării, este întâmpinat de Dox, strănepotul lui Vox. Dox este impresar literar la firma „Noi te recomandăm, nu te furăm”. Este îmbrăcat într-un costum elegant și poartă ochelari negri de soare. Are permanent un zâmbet larg pe buze.Cum este cuprinsă numai o parte din bolta cerească, numărul stelelor ce vor "participa" la jocul scenic va fi hotărât de către regizor. Mărimea acestora va fi variabilă, se va lăsa, și în acest caz, câte o fereastră rotundă, pe unde actrițele vor scoate capul atunci când vor spune replicile. Fereastra se va deschide, spre interior, numai atunci când vor fi rostite replicile. Stelele vor avea rolul corului, de aceea replicile trebuie să fie simultane.)
Dox (afabil, strânge mâinile Poetului): De când vă așteptam! De fapt, unii au murit de vreun secol tot așteptându-vă. Dar iată că Poetul a sosit. Toate stelele pe cer au orbit îndreptându-și privirea spre pământ, doar-doar vă vor vedea venind, iar luna–ce să mai zic?! - a tot ruginit de când așteaptă pe cineva să-i ungă balamalele sufletului mai ceva ca Eminul nostru drag.
Stele pe cer (indignate): Minte, dom'le, nu-i așa, a încercat de mai multe ori să ne păcălească, spunându-ne că a venit Poetul și să coborâm de pe cer în poezie, dar nu l-am luat în seamă când am văzut ce căzături de poezii scriau aceia pe care ni-i scotea în față. Să-ți fie rușine, Dox, faci de rușine spița lui Vox!
Luna (râzând în hohote): Măi, Dox, cred că tu habar n-ai ce-a scris Eminul, dacă îi recomandai pe pitpalacii ăia, cu dramoletele lor deșucheate, drept poeții lunii. Ai anului, nici atât, cred că de te-ar fi auzit, ar fi râs bătrânul An de s-ar fi cutremurat pământul.
(Se-aude, după o stâncă, O Voce Feminină. Aceasta se recomanda frecvent drept muză.)
O Voce Feminină (cu un glas pițigăiat, vrând să pară dulce și pătrunzător): Poetule, ia-mă pe mine! Fă-mă muza ta și-ți voi turna în versuri nectarul cel mai dulce, încât și stelele se vor opri în loc, pe cer, atunci când vor auzi cântarea dumitale.
Stele pe cer (cu glasuri ironice): Fugi de-aici, fandosito, nici muza din șanț nu te poți lăuda că ai fi!
Poetul (dezorientat): Dar trebuie să termin într-o săptămână poemul cu caltaboșii pe sârmă. Mierea ta nu m-ajută. Îmi trebuie ceva fain, la modă, nu retro. (Deodată iluminat, o întreabă pe acea pretinsă muză.) Stai așa! Da' tu știi să faci caltaboși? Poate așa, mâncând, îmi va veni și apetitul pentru poemul caltaboșilor.
O Voce Feminină(întristată): Din păcate nu prea știu să gătesc. Tot mereu urmărindu-i pe poeți, nu am avut timp să învăț.
Poetul (înciudat): Măi să fie! Da' ce știi tu să faci?
O Voce Feminină (iluminată): Știu pe unul, Apis, culegător de miere în poiana urșilor menajeri. Are o miere de modă nouă, merge și fără apă, numai pe stomacul gol. Dar trebuie să te programezi din timp la audiență. Însă cred că te poate ajuta domnul Dox, are trecere la acel faimos și mieros vrăjitor. Ce zici Dox?
Dox (scărpinându-se într-o barbă imaginară): Da, desigur. Hai și-om merge!
(Va urma)
056218
0
dincolo de umorul evident căutat ai știut să condimentezi dialogurile cu sarea fină a adevărului; pentru că se ghicesc interpretate de aceste personaje ”planetare” anumite tipologii ale celor cu adevărat reale. Prevăd că poetul își va scrie poemul așa cum doresc alții, editurile care îl vând; îl va scrie, dar nu înainte de a se distra pe seama lor. Și bine face...
Cu stimă, liviu