Poezie
Floarea fermecată
basm în versuri
3 min lectură·
Mediu
În castelul alb din munți, stă copila cea de crai,
iară argintate punți se întind spre acest rai.
Păru-i blond și fața-i albă ca un trandafir plăpând,
la gât poartă de-aur salbă, melancolic e-al său gând.
Poartă rochie de mătase poleită cu argint,
iară umbre-ntunecoase din unghere se întind.
Pețitori fără de număr au cerut-o de mireasă,
căci era, cu-adevărat, ucigător de frumoasă.
Craiul era supărat fiindcă ea nu a ales
pe niciunul de bărbat, blajin o mustra ades:
- Ei, copilă, zicea craiul, ce-ți dorești cu-adevărat?
Dintre prinți, tu pe niciunul nu îl dorești de bărbat?
Cavaleri în de-argint zale, feciori de-mpărați vestiți
i-ai respins din a ta cale, parc-ar fi fost veștejiți.
- Tată, spunea-atunci copila, acelui ce-mi va aduce
floarea roză ca zambila, cu parfum atât de dulce,
încât de a ei aromă sufletele se-nfierbântă,
(unică e ea în lume și vitejii toți o cântă),
numai lui iubirea mea am să îi dau negreșit,
îl voi iubi ca pe-o stea ce străluce-n infinit.
Craiul atunci a dat zvon, toți vitejii au plecat.
Le-a promis și al său tron după moarte; din regat
jumătate înainte, jumătate după moarte,
iar, drept semn că el nu minte, a alcătuit o carte.
Și din câți viteji plecat-au unul nu s-a mai întors,
văi și munți ei colindat-au, chiar adâncu-ntunecos.
Însă, într-o-mpărăție, peste mări și țări departe,
trăia un bătrân sărman ce de-un fiu avut-a parte.
Și-acel flăcău era viteaz cum puțini găseai pe lume
(mai ceva decât un cneaz); avea plete lungi și brune,
ochi ca două viorele, umeri largi, pieptul puternic,
mai avea două smicele drept talisman feciorelnic.
Auzind atunci flăcăul de copila cea de crai,
în piept i se-aprinse dorul și gândea la acel rai
de iubire înfocată ce-ar gusta-o într-o zi,
dacă minunata floare el o ar putea găsi.
La bătrân ceru-nvoire floarea dragostei s-o cate,
chiar de-ar umbla în neștire prin păduri întunecate.
S-a-ntristat atunci bătrânul, dar să plece l-a lăsat,
sfătuindu-l să nu uite talismanul fermecat.
Mult a colindat flăcăul și-ntr-o vale tăinuită
găsi neatinsa floare, dar cu vrăji împrejmuită.
Talismanul din smicele, într-un buzunar păstrat,
a rupt însă vrăjile și el floarea o a luat.
Și porni spre blonda fată vesel și înamorat;
i-a plăcut fetei flăcăul și de mire l-a luat.
Și-au făcut o nuntă mare cum pe lume n-a mai fost,
ce-a ținut o săptămână, eu vă jur c-așa a fost.
Mireasa avea o rochie de argint, cu trenă lungă,
mai avea înalți conduri lui la buze să-i ajungă.
Și-au trăit de-atunci fericiți, poate mai trăiesc și-acum
dacă nemiloasa moarte nu i-a săgetat din drum.
002701
0