deziluzie

nu trebuie să mai scormonim prin timp,

viața noastră-mpreună a fost un cântec prea scurt

să mai plictisim nesfârșitul cu-atâtea expectanțe,

ce-i minor nu depășește lățimea unui covor

de pe care ai uitat să scuturi praful.

și, dacă te-aștepți la ceva mai înalt,

să știi că nu-i înscris în stele de carton.

un tremolo dintr-un cântec patetic

nu va face să vibreze inima universului

mai mult decât o stare pe loc

sau o imaginară ieșire din timp.

ce-am gustat împreună

a fost doar dulce-amarul unei iluzii,

înșelarea ideii cu o formă facilă.

fericire? îmi spui.

doar mecanica unui instinct ușurelnic,

muzica unei vieți în uitarea de sine,

petrecere pentru îngroparea timpului.

o viață nu se trăiește doar în ritmuri febrile.