clipa când mirarea luase ceva din aerul unei întrebări iar cel care întreba aștepta răspunsuri cât de cât plauzibile
pentru L.
*
aș fi vrut să-ți opresc din zbor toate mirările fără
a le frânge dincolo de orice expectanță să treci
ca o boare uitată a unui vânt primăvăratic de o
energie stabilă încât pânzele toate să se umfle
de importanța momentului de atâta stabilitate
de parcă totul urma să fie păstrat pentru o altă
întrebare la care toți să ia poziția gânditorului
unii să-și roadă unghiile pe ascuns alții să găsească
răspunsul în zațul din ceașca întoarsă nimeni să nu
dea cu banul cu vreun cuvânt ignorat de circumstanțe
*
până la urmă nu mai contează ce-am vrut cât timp
ești în zbor am puterea să-ți spun mai rămâi
mai rămâi păstrează clipa dintâi ca într-un
ceas întârziat îmi culc așteptările cu nuanțele
lor de violet și albastru să viseze ceea ce nici cu
gândul n-am gândit memoria unei întoarceri
la timpu-n balans presupusa comunicare
a unei apropieri de-a mirarea sau de-a întrebarea
ce-ți rămâne pe buze nerostită ca înaintea
inevitabilei glaciațiuni
*
a fost să rămânem în acea mirare de zbor clipă
de-april dincolo de orice durată întrebările ne-au
smuls doar temporar de acolo două suflete
care se iubesc nu sunt învinse de nicio despărțire
doar se rotesc asemenea electronilor în jurul
aceluiași nucleu noi putem fi înfrânți de
mărturiile strâmbe de nechibzuința celor
incapabili să înțeleagă măreția unui foc de
nestins dar niciodată niciodată nimeni nu ne
poate lua mirarea din aerul nostru întrebător
Despre aceasta lucrare
- Autor
- George Pașa
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 236
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
George Pașa. “clipa când mirarea luase ceva din aerul unei întrebări iar cel care întreba aștepta răspunsuri cât de cât plauzibile.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14174372/clipa-cand-mirarea-luase-ceva-din-aerul-unei-intrebari-iar-cel-care-intreba-astepta-raspunsuri-cat-de-cat-plauzibileComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Îți mulțumesc pentru semnul de lectură. Chiar nu te-a deranjat titlul acesta kilometric?!
Și i-aș fi dat chiar stea. Titlul este formulat foarte incitant.
Cine e "L." din dedicație? Dacă nu inoportunez cu această întrebare., bineînțeles!
L. este fosta mea, nu divulg numele complet. Dar nu cred că va citi aici.
În unele poeme de-ale mele este Liana.
Mă bucur că mă asculți cu prietenie, în continuare. De dincolo de zid și la sub 0°C.

"aceluiași nucleu nu putem fi înfrânți de
mărturiile strâmbe de nechibzuința celor
incapabili să înțeleagă măreția unui foc de
nestins";
"niciodată nimeni nu ne
poate lua mirarea din aerul nostru întrebător".
Este vorba despre o aventură sufletească, din iubire sau cunoaștere reciprocă: "a fost să rămânem în acea mirare de zbor", despre marea intuiție "a unei apropieri de-a mirarea sau de-a întrebarea".
Un mesaj care nu întristează. A avea aliat și dincolo este un lucru de laudă.