Pașadine în vers alb (58 - 61)

-58-

Nu știi dacă rubiniul din struguri

e dator soarelui cu multe amiezi

sau împlinirea e-n recunoștință.

Veri după veri, pân’ la treziri de-arome,

ciorchinele își împlinește visul.

Apoi, în stoarceri, să mustească vinul.

-59-

Și dacă-i toamnă, frunze-ngălbenite

se-nvârtejesc pe cărărui înguste,

rugina le e doliu și povară.

Li s-a dus timpul, se chircesc în sine,

în somn ca să viseze alte nașteri.

În dor de verde e sfințirea urmei.

-60-

În vremea asta, gândurile-ți stranii

îndepărtează gustul de melasă

de pe cuvintele ce-au dat în clocot.

Cum știi și tu, mai sincer e amarul,

că te îndreaptă către ape limpezi.

Și-n limpezime, le sporește harul.

-61-

Aeriană-i toamna, zăpăcită,

că-și prinde-ades condurii printre frunze,

și-apoi, desculță umblă haimanaua.

Șăgalnic, vântul păru-i despletește,

de-ai zice c-o iubește și-i statornic.

Dar, știi și tu, cu ea nu-și face veacul.