Pașadine în vers alb (8 - 11)

-8-

Memorii n-am scris, nici serenade fierbinți.
Ce să spui despre monotonia zilei,
despre lâncezeala înserărilor reci?

Departe-n fundal, un ins zâmbește amar,
scamator al minții fără de iluzii.

Un cuvânt, doar atât, ar depăna totul.


-9-

Nici bătrânețea nu e un capăt de drum.
Prea multe fire devin invizibile;
labirintul, deja lăsat mult în urmă.

Nimeni nu știe ce contează mai mult:
de unde vii, unde pleci, cât ți-este firul.

De-ar fi un singur mosor, timpul s-ar șterge.


-10-

Și eu sunt bătrân, dar n-am uitat ce-i visul,
căutarea neobosită prin ceață
a unei urme fragile de spațiu pur.

Mai leneș mi-e sângele, mai puțin avar,
iar mosorul se desfășoară cam iute.

Și totuși, nu accept dezertarea din vis.


-11-

Poate, cândva, am să scriu și memorii seci,
serenade șui pentru vreo băbătie.
Cine știe ce-ți rezervă timpul cel surd?!

Rupt de timp, un moș chelios și năzdrăvan
va uimi mulțimea cu elocința sa.

Iluzii, bătrâne, visul e nesfârșit!