Poezie
Speranța, numitorul comun
1 min lectură·
Mediu
-1-
Și trenul speranței își mai pierde vagoanele,
deviat pe o linie închisă.
Nu mai sunt așteptări.
Și pentru ele s-au închis
toate sălile.
Totuși,
mi-aș d e s c h i d e atât de mult speranța,
încât niciun amurg
să nu-i mai poată închide
cărările.
-2-
Cutezanță prea multă nu-ți trebuie
să împarți speranța la doi.
Pasul doi îl imită pe unu;
pasul trei, tot la fel de-apăsat
precum doi.
Și tot așa,
până toate vagoanele
se-ntorc în convoi.
De-aici, contează foarte mult
dacă ții linia dreaptă,
până te ajunge din urmă
o altă așteptare-ntr-o haltă.
-3-
Când zici „tren”,
toate emoțiile vuiesc a plecare.
Și-ai să pleci.
Nu vei lăsa în urmă
decât o speranță d e s c h i s ă
într-un orizont în care
soarele așteptării pulsează fierbinte.
001810
0