Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cel mai bine se-mbrățișează gândurile

1 min lectură·
Mediu
Cu aerul că vin dintr-o altă lume,
gândurile se-mbrățișează până la clipa de foc,
apoi plutesc, așa măiastre, fără plută,
până la prima necunoscută.
Strângerile noastre în brațe durează și ele până la înstrăinare
ori până la prima necunoscută
de care ne lovim, într-o tăcere de pâslă sau de plută.
Și-atunci, gândurile se întorc, făcând pluta, în lumea lor.
Străina din tine crește distanța de străinul din mine.
Aerul dintre noi devine de plută.
Și nu te mai văd, nu te mai aud...
Se lasă o tăcere mai înaltă,
care nu-și permite să ne lase baltă.
Din aerul ăsta, devenit, dintr-odată, trandafiriu,
răsare un gând, se-ntâlnește cu altul pe muchia unui cuvânt,
apoi zboară amândouă spre nicăieri.
Noi rămânem cu-mbrățișarea de altădată, înveliți în tăceri.
024.122
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
125
Citire
1 min
Versuri
17
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “Cel mai bine se-mbrățișează gândurile.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/george-pasa/poezie/14124655/cel-mai-bine-se-mbratiseaza-gandurile

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
„Cel mai bine’’ rezonăm la vibrațiile „gândurilor’’ ce se „îmbrățișează’’ într-un eros prin care circulă gnomicul, detestăm gândurile care se confruntă, se urăsc și se disprețuiesc, căci posedă negativitatea cu caracter pervertitor.
Calitatea gândurilor dă calitate realității, transparența lor face din variabile necunoscute constante cunoscute.
0
@george-pasaGPGeorge Pașa
Înstrăinarea nu presupune neapărat ură, nici gânduri negative, cum nici suflet pervertit.

Mulțumesc!
0