Poezie
pășea încet...
1 min lectură·
Mediu
pășea încet printre cuvinte, să nu le tulbure somnul.
știa că odată au să devină mai pline de sare și scrum.
cineva le scria pe o piatră, în vers de pelin,
după ce a gustat, în lume, toată amărăciunea
trecută prin valuri de miere sângerie.
pășea încet pe cărarea însemnată cu oase
ce-au luminat un trup de poveste
al unui viețuitor la marginea crucii.
dimineața înflorea, ca un alt răsărit al minunii,
printre buruieni de leac și mesteceni albind –
trupuri fără de prihană.
s-a oprit pe un dâmb, privea pierdut în zare
castelele în care s-a urzit
complotul împotriva cuvântului.
de-acolo nu se mai simțea vreun semn
că suflarea lui Dumnezeu a oprit,
pentru totdeauna, dezastrul.
o lumină de dincolo de veac plutea
prin aerul înmiresmat de sângele drepților,
scrijelea în trupul stâncilor
a doua venire.
022.971
0
\"dimineața, înflorea ca un alt răsărit al minunii
printre buruieni de leac și mesteceni albind\"
Ultima strofă cu matcarea celei de a doua veniri este deosebită. Un poem care își menține linia, de la uin capăt la celălat, echilibrat și marcat de simboluri, atât cât este suficient pentru a ilustra suferința de la întrupare a cuvântului într-o lucrare răscumpărătoare și regeneratoare și până la așteptarea împlinirii promisiunii celei de a doua veniri a lui Hristos, pentru a răscumpăra toate lucrurile. Este trist că acest poem a trecut atât de neobservat, este scris în așa fel încât parcă l-aș fi scris eu. Dar nu din acestă pricină, dacă aș putea, aș acorda o stea acestui poem. Consideră că am așezat-o aici. Cu considerație, Ioan.