Poezie
Trecu, prezent...si viitor?
Vesnicia secundei
2 min lectură·
Mediu
Trecut, prezent...și viitor?
Orbecăim prin ceață,prin umbra si prin viață.
Ni-s zilele puține și Soarele-a pierit.
Ni-s mai flămânzi copiii și tot mai trași la față.
În fața Ta, Cristoase, cu ce vom fi greșit?!
Am pătimit atâtea...și spuse și nespuse
Și-am tot sperat întruna că vom fi izbăviți;
Dar zorile speranței au fost mereu apuse.
Eternă-i amăgirea, că vom fi fericiți.
La împărțirea pâinii am fost absenți întruna
Și-a noastră pâine neagră, ne-a fost furat-ades.
Pe marea existenței ne-a însoțit furuna;
Iar mamele din lacrimi, cămășile ne țes.
S-a micșorat Pământul, pe unii nu-i încape
Și-și voiajează spleenul spre alte galaxii.
Ei văd mai clar departe și mult mai greu aproape,
Cum mor de foame zilnic cohorte de copii.
Am dus prin timp ștafeta nenorociri-n sânge.
Ca moșii și strămoșii, la fel am suferit.
Am plâns în primăvară și-n toamnă, iar vom plânge
Și ne veghează viața...o lamă de cuțit.
Copii-n somn visează un munte de bomboane;
Dar haina mami-i ruptă, iar tata e șomer
Și ne-nchinăm zadarnic la vechile icoane
Și ne-ndreptăm zadarnic, privirea către cer.
Orbecăim prin ceață, prin viață și prin moarte
Și suferim perpetuu, căci astfel ne-a fost scris,
Pe drumuri de-ntuneric, cu felinare sparte.
Sperând, cu disperare, un biblic paradis.
024
0
Mai trebuie lume să se nască
Pentru a iubi în anotimpuri…
Pentru ca oile să pască
Mai trebuie să fie câmpuri…
O haină pentru-n om sărac,
Făcută din bucăți de sac.
Papuci din lemn pentru copii
Și cârpe-n loc de jucării…
Iar câte-un om să ceară-n stradă
Iubire multă-n loc de sfadă.
Copii mucoși crescuți la soare,
Fac urme-n colbul din cărare…
Cu prietenie de suflet,
Marcel Cepoi