george ionita

pentru că tu ai murit am murit și eu același piron trecându-ne prin palmele împreunate unind aceeași carne aici acolo ... clipele ning în lacrima scursă

Cioburi de lumină de întuneric presărate pe necunoscute cărări mîinile mele sîngerînde lăsînd urme amprente în cuvinte alcătuind trupul meu în carapacea de chihlimbar păstrată-ntr-un

Frunzele și-au început exodul contaminate incurabil cu aceeași toamnă cei mai mulți dintre noi vom rămâne indiferenți la acest eveniment doar câțiva compozitori pictori sau poate poeți le

soldați înșirați pe caldarâm fără priviri cu respirația în ritm de pas de defilare peste care ploaia cade diluvian spălându-i generalul burtos primește onorul salutând cu lehamite grăbindu-se

ninge azi ca și aseară ca și acum un an câte zăpezi de ceară câte lacrimi vămuite nopții privirea ta stingându-se în gol și vântul ... vântul care șterge urme la porți

Să mergi către nicăieri ca un pribeag în noapte singur tu și ne-mplinite visuri mânat de aparențe deșarte acum timpul a-ncremenit pentru tine... în spațiul zăpezilor gri nimic nu mai vine e

timpul meu s-a îmbolnăvit de inimă iar de la o vreme a intrat în fibrilație aș încerca să-i răresc grăbitele bătăi riscînd o terapie cu șocuri dar îmi este teamă că ultimul va fi atât de

Viața ca o monedă pe o parte stă scris prea devreme pe revers prea târziu destinul și norocul - doi jucători înrăiți

Rănită umbra mea se împrăștie peste zăpada imaculată înălțând nămeți de uitare în care iglu să te caut fata morgana?

luați-mă și pe mine cocori să las în urmă această toamnă cu frunze ucise și ploi strivite de geamul pe care iar desenez o inimă doar jumătate chipuri de pe icoane primiți-mi stigătul

Umbre se rostogolesc în umbre agonizîndu-mi pașii făcîndu-i somnambuli mă lovesc de ziduri cuvintele îmi pun piedică iar zîmbetul lor rînjit îmi macină nervii alienare minciună aș vrea

mă urmărește imaginea ta la asfințit cu vorbele-ți șlefuite doar învățaseși la cea mai însemnată școală a vieții \"împacă-te cu fratele tău că tu ești mai mare împacă-te cu toată lumea\" și

noaptea asta albă ca o ghilotină despărțind luminile siameze zvârcolirea lor prin sinapsele obosite când timpul abia își târâie clipele făcându-mă să arunc ceasul pe fereastră să nu-i mai aud