george ionita

Am văzut toamna risipindu-se în frunzele galbene amputându-le lăsând cioturile goale peste care se scurge o ploaie deasă volută am văzut flori îngenunchind și petale resemnate smulse de

Înserarea coboară ziua destrămînd Și caii se-adună să înnopteze Hienele urlă.Cu ochi fulgerînd Prin locuri ascunse pîndesc să vîneze Cu greu ajunge la herghelie În cea din urmă zi de

Îmi este rușine de tăcerea mea !... Atîția ani au trecut fără ca eu să spun un cuvînt despre profesoara mea de romană, doamna Ștefania Nicolaescu. O fac acum, după mulți

Noaptea s-a așternut peste orașul amorțit acoperindu-i rănile zilei contururi reci ca niște fantome străjuiesc liniștea încremenită pe care șuieratul unei locomotive o străpunge din când în

Plouă în tăcere și din părăsite cuiburi se aud doar surde cânturi Plouă în tăcere frunzele rănind pe ramuri Se pierde vara-n amintire Plouă în tăcere...

Caii sălbatici aleargă pe câmpuri nemărginite iarba crudă strivind sub copite prin coamele răsfirate vântul se-ncurcă șuierător răsună pământul de tropotul lor o poartă spre cerul

- ... sau de logodnă, Ela ! Ne-am întîlnit în fiecare zi, mergînd pe plajă sau pe aleile încărcate cu flori. De multe ori ne opream și priveam noile case ridicate aproape de țărm, curți ce se

O zi caniculară de iulie, în care soarele parcă se scurge într-o lumină lăptoasă, făcînd aerul să tremure. În gospodăria lui Voicu a lu\' Vrabie este

mă doare ochiul născut orb lumină atîrnînd în stropi de curcubeie în gîndul meu te risipești femeie o lume îmbrăcînd în nuditate mă doare ochiul născut orb sămînță de lumină strivită în

Mi-e somnul treaz și noaptea albă bântuită de liniște de gânduri amestecate îmi simt trupul decapitat ținând în mâini propriul craniu chinuindu-mă să învăț a fi sau a nu fi

Azi nicio distanță nu ne poate despărți pentru că tu ești în inima mea și fiecare zbatere a ei îmi amintește de tine de nopțile tăcute și parfumul florilor de tei de ochii tăi ce parcă

Fluturii zboară sunt liberi florile plâng în culoare și roua se-așterne neprihănită din apa sfințită beau zorile iar ochii tăi se-ascund sub pleoapa ultimului sărut golind lumea de

Pe-oglinda de cristal pești argintii cerul albastru deformează îngeri triști o mare înalță din aripi cînd bat voi contopi cele două oglinzi și voi privi destinul pentru o clipă voi

În orașul înșirat pe o singură stradă - IC Visarion scris cu un singur s deși scriitorul își caligrafia numele cu doi zorile zoresc în ecoul pașilor grăbiți al dialogurilor strigate despre meciul

dimineața asta iar miroase a nesomn și a zaț de cafea și a fum de țigară mă simt suspendat între noapte și zi între mine și tine timpul aruncă-n noi cu secunde irosindu-ne iar eu îți caut