George Ene
Verificat@george-ene
„E cantu dinoscitur avis”
După chip cunoști o floare, Păsările după cânt, Aurul după culoare Și omul după cuvânt. FESTINA LENTE al Alergătorului între A Nu Fi, A Fi și A Nu Fi ► 25.04.1939 – comuna Țuțulești, județul Argeș; „Fiu al satului”; ► Școala Medie Tehnică de Comerț – S.M.T.C. „Nicolae Kretzulescu” din…
Îmi plac ultimele trei versuri. Au, cu adevărat, un mesaj filosofic. Se poate discuta la nesfârșit, pe exemplul unei întregi vieți, despre ceea ce înseamnă acel „ zâmbet, în așteptarea reacției viitorilor vecini”. Acel zâmbet poate anticipa bunătate, dar și atenționarea „viitorilor vecini”, cum că nu le vei permite… Eu aș fi formulat altfel versul al doilea, din acest trial, să-l fac nu neapărat mai sarcastic – l-aș comprima, lăsându-i cititorului libertatea să-l umple cu sensuri, astfel: „am schițat doar un zâmbet”, pentru că – după părerea mea – textul actual, „doar mi-am mimat țipătul printr-un zâmbet” îi risipește efectul… Și-ncă ceva: caută și redu din termenii tehnici („țeavă”, care se repetă, „calorifere” – imaginea „sânii calorifere” chiar deranjează, nu crezi?, „confort”). „Pillat e un mit în care nu cred de la primul picur de lapte” e mai corect spus: „Pillat e un mit în care n-am crezut de la primul…”. În rest, poezia reușește să redea atmosfera, și e chiar interesantă. Ar putea fi amplificată. Frumos!
Pe textul:
„eu nu am țipat la naștere" de Liviu-Ioan Muresan
Mulțumesc pentru apreciere. Noi, poeții, ne mai trezim vorbind, din când în când. Așa că dacă mai greșim față de subiectele ce le atacăm, ni se iartă, că n-am știut ce facem /”Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”/… Un singur lucru mă fascinează: că modelele minții noastre nu se suprapun pe modelele realului. De aici și dezbaterile – unele în filozofie, altele-n poezie. Așa va fi cât va exista lumea și pământul: Una-i una, alta-i alta!
…M-ai bucurat, crede-mă. Te mai aștept. Voi trece și eu pe la tine. Cu drag,
Pe textul:
„Să nu vă luați după filosofi!" de George Ene
Mulțumesc pentru semn, dragă Petruț. Frumos gest să lași un semn de prietenie, într-o lume în care nu prea mai există așa ceva… „Strâng în brațe depărtarea/ E că-n brațe n-am ce strânge… /Amintirea ni-i salvarea /Când începem a ne plânge”. Cu prietenie,
Pe textul:
„Strâng în brațe depărtarea" de George Ene
noapte frumoasă,
liniștită ca un gând
drag Virginiei
Pe textul:
„Haiku" de Virginia Popescu
Îmi pare rău că mi-am ieșit din fire. Să știi că mi-am propus să nu mai reacționez la „înțepături”, dar om sunt și nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin (Terentiu), crede-mă, dragă Liviu. Aș vrea să-ți spun că am mai publicat pe acest site, în urmă cu 5 ani (cu un nume schimbat, e-adevărat), dar pentru că m-a terfelit unul, Mihai Zabet – ce zic eu terfelit, m-a jignit nimicind tot ce e omenesc în mine – m-am retras definitiv, într-o seară. Am revenit, văzând că acel Mihai Zabet a dispărut din această colectivitate… Adineauri, după ce-am postat textul de mai sus, mi-am adus aminte din nou de Mihai Zabet, și l-am căutat prin Internet. Și l-am găsit: publică niște anostități îngrijorătoare, tot ca-nainte. Numai că acum se crede scriitor de geniu, și tot la fel aruncă peste tot și-n toți cu săgeți otrăvite, încât a fost exclus din mai multe… „locații” (dacă nu cumva este exclus definitiv, de peste tot). Ca dovadă că năravul din fire… Vorba e: dacă poți ajuta un om cu vorbe bune, cu sfaturi bune, cu bune intenții, fă-o, că e spre binele lui și-al întregii colectivități, pentru că tuturor ne crește prestigiul. Dar dacă n-o putem face, e mai bine să nu fim răutăcioși cu semenii noștri, că și ei, ca și noi, încearcă să se bucure de ceea ce fac, și tot spre lauda acestui site, și, de ce nu, al poeziei românești… Așadar, hai să fim prieteni, să ne citim reciproc, să ne și ajutăm pe cât ne stă-n putere, și să uităm că (dacă) ne-am supărat în vreun fel oarecare… Cu prețuire,
Pe textul:
„Pentru că faci parte din sufletul meu" de George Ene
Cam simplist… Da. Tot simplist a scris și Eminescu, și Arghezi, și Labiș, și Sorescu. Și ne-a lăsat marea poezie, care va dăinui, te asigur. Dacă ar mai trăi Labiș, și-ar scrie pe acest site, probabil că tot cu asemenea cuvinte ar fi întâmpinat: „cam simplist”. Poezia nu e nici ghicitoare-încuietoare, nici labirint de vorbe, din care să nu înțelegi o iotă, asemenea labirintului fără ieșire, prin care orbecăi până te sfârșești. Poezia e ca viața: de la simplu la mai simplu, pentru cine o simte și-o prețuiește. În acest sens „poezia e diamantul vieții”, după aprecierea lui Maiorescu… Are Boilleau două versuri memorabile: „În jugul cugetării când rima e plecată /Devine cugetarea mai vie, mai curată”. Rimă, măsură, mesaj = versuri! Am zis versuri memorabile pentru cine le pricepe. Sper să nu te superi, dragă Liviu. La vârsta mea am ceva experiență. Și-aș mai vrea să-ți spun un lucru – care nu e reprezintă infatuare. Câteva din poeziile mele au fost puse pe muzică și se mai cântă și-acum, după cum unele sunt și azi recitate de liceeni, dar ei habar n-au cine le-a scris. Asta mă bucură imens, pentru că reprezintă o autoverificare la public, și-ncă la publicul tânăr, ceea ce înseamnă că Simplitatea place. „Ist-ismul”, cu care-mi apreciezi tu poezia e o exagerare, nu crezi?
E foarte important să nu ne jucăm cu vorbele, fii atent! Cu înțelegere…
Pe textul:
„Pentru că faci parte din sufletul meu" de George Ene
Dragă PePe, ai reușit să mă emoționezi. Așa cum știi, fiecare dintre noi se înțelege pe sine nu neapărat prin introspecția propusă de psihiatria apuseană, cât mai ales prin ceea ce spune cel din fața noastră despre noi și lucrările noastre – reușite, când sunt reușite, și mai puțin reușite, când sunt tributare unor deficiențe. Zborul e, cum să-ți spun, rodul unor reflecții. Probabil că despre zbor s-ar putea vorbi în fel și chip. Importantă e deschiderea subiectului. Fiecare dintre colegi îl poate trata mai aproape sau mai departe de ceea ce el reprezintă, în esență.
Eu atâta am putut face, deocamdată. Dacă voi relua tema, probabil că aș aprofunda-o, deși mă feresc de atare treabă pentru că tot ceea ce e muncit prea mult, dincolo de spontaneitatea primei exprimări, devine caduc, dacă nu cumva chiar grotesc. Numai Eminescu era în stare de asemenea stăruințe, întotdeauna reușite. Noi, mai vedem…
Cu prețuire pentru comentariile tale inteligente,
Pe textul:
„Tratat despre zborul bine tratat" de George Ene
După regulile site-ului, vă răspund la amândoi, dragii mei prieteni Dany și PePe.
Încep cu rugămintea să-mi iertați întârzierea răspunsului. V-am văzut abia azi textele postate aici.
Daniel, îmi amintesc de tine. Erai sufletul revistei liceului „1 Mai” din Ploiești. Ai venit în redacția „Concordia”, la Uzina „1 Mai”, am discutat mult despre revistă, despre de toate, cu precădere despre poezie, ca acum să te reîntâlnesc poet, căci poet vei deveni dacă te scurmă viermele poeziei. Am trecut și pe la tine, te-am citit. Îmi place. Părerea mea e că trebuie să mai stărui, cu curaj, pe unele dintre texte, să le cauți noi sensuri, și vor ieși perfecte. Îți promit să discutăm pe texele tale, concret…
Dragă PePe, să știi că ți-am citit multe poezii. Am stăruit pe textele tale în stil clasic, că astea mă atrag mai mult, pe de o parte pentru că ele dispun de un evantai mai larg (așadar nu restrâns, schematic) de exprimare, iar pe de altă parte că au mai multă priză la cititor. Să știi că aș vrea să ne scriem pe adresele de acasă. Să vedem cum și în ce fel ne vom pune de acord…
Mă bucur mult că mi-ai lăsat semn, ceea ce și eu, la rându-mi, o voi face. Cu drag,
Pe textul:
„O lacrimă" de George Ene
E absolut fascinant: „rugul atingerilor mele”, care reprezintă o explozie a iubirii, arsură prelungă, mistuire în foc precum arderile pe rug de altădată. E limpede: dornicele, hulpavele, turbatele tale degete cheamă, ating, mângâie dar și rup, sfâșie – o fac gradual, bine țintit, antrenându-ți până și gura care salivează (normal – pasiunea e maximă, chiar animalică)… Bărbatul nu li se împotrivește, dimpotrivă le cheamă, le zâmbește parșiv, ținându-și mâinile la spate fericit – nu mișcă nici măcar un deget să nu cumva să scadă „focul rugului aprins” de căutările mâinilor tale insistente, care-l scotocesc peste tot… Frumoasă construcție! Propun să fie scoasă de la Atelier și, dacă nu cer prea mult, să fie apreciată de editorii site-ului, mult prea atenți și sensibili la frumos.
PS. Mă gândisem inițial să-ți sugerez oarecari intervenții pe text, dar am renunțat. Atâta cât mă pricep eu, din poezia ta nu poate fi scos nimic și nici adăugat ceva. Cu prețuire,
Pe textul:
„rugul atingerilor mele" de gena gurau
Mă simt flatat, dragă Gena. Ai exprimat esența textului meu, mult mai bine decât aș fi făcut-o eu însumi. Or, asta înseamnă că ai calitatea rară de a surprinde esențele. Să știi că am trecut și eu pe la tine, și-am constatat nu doar că surprinzi esențele ci reușești și să le redai, ceea ce e admirabil. Ai acolo, la poezia ta, „Rugul atingerilor mele” și un comentator, care a scris că… Nu-l crede! Ceea ce scrii tu acolo reprezintă o însăilare de stări intime, profunde, foarte bine centrate pe temă…
Ei, dar voi merge la textul tău să-ți explic ceea ce aș face eu, dac-aș fi în locul tău, desigur.
Până la revederea pe textul tău, îți mulțumesc încă o dată și te mai aștept, te rog chiar…
Pe textul:
„Tratat despre zborul bine tratat" de George Ene
Potolește-te, Petrică,
Nu te da prea peste cap:
Ai grijă de bucățică –
BellaDona-i doar… un hap!
Pe textul:
„Prima casă" de Gârda Petru Ioan
Sunt onorat de trecerea Dumneavoastră pe la „simulata mea înmormântare”.
Ce-aș mai vrea eu, ca la procesiunea cea adevărată să mai pot… gândi și acționa așa cum am zis mai sus. De-aia noi, poeții, suntem fericiți: că ne putem permite să cochetăm cu cerul, cu soarele și chiar cu ’mneaei, „Cea cu Coasa”, întâmpinând-o cu glume… O facem și spre a ne mângâia orgoliile, că, vedeți-ne lume, suntem… nemuritori. Și chiar suntem, pentru că, iată, noi credem cu adevărat în nemurire. La bună revedere!
Pe textul:
„Rostirea ultimei dorințe" de George Ene
Nu-l lasă condeiu-n pace,
De-aia Gârda Petru pișcă,
Zice: „Întărâtă-i, drace,
Pân’ se vor bate cu frișcă!”
Pe textul:
„Prima casă" de Gârda Petru Ioan
Sandule, caută și comprimă-ți exprimarea. Ori, dacă n-o faci, explică-te, ca noi, cititorii, să te credem, să te acceptăm. Să observi un lucru. Poeții cu vechi state în scris, au deprins arta comprimării, a ieșirii pe ring cu esențele. Da, dar ca să-ți reușească asta, trebuie să fi scris mult, să fi reflectat serios asupra temelor, să te fi lustruit într-atâta încât să ieși din tine, iar cititorii să te înțeleagă, să te accepte și să te aprobe. Asta în cazul poeziei postmoderne. Și totuși, mie, unul, nu-mi plac poeziile curentelor modern și postmodern. Știu să le scriu, dar le evit. Și le evit pentru că sunt irecitabile. Eu scriu „în dulcele stil clasic”, vorba lui Nichita, și o fac cu accent pe claritatea exprimării. Adică spun totul, ca cititorul să nu se întrebe: ce-a vrut ăsta să spună? Când cititorul își pune această întrebare, să știi că l-ai pierdut, că rămâi singur, cu tine și cu, vai, poezia ta. Repet: eu resping astfel de poezie. Am scris întotdeauna poezii care s-au recitat și se recită. Dacă, din când în când mai scriu și bazaconii, o fac să mă aflu și eu în turmă, căci turmă e această gloată de poeți care nu fac altceva decât să bolborosească texte greu de înțeles, irumegabile.
Pentru asta ți-aș recomanda să citești mult, să citești tot ce-ți cade în mână, și numai după ce te lămurești ce scriu alții și te limpezești îndeajuns, să pui mâna pe pix și să scrii.
Deocamdată atât. Te aștept și prin textele mele, după cum și eu voi reveni pe la tine. Cu prietenie,
Pe textul:
„Ciclu" de Cantoriu Alex
Guvernul ăsta ne ia fața
Cu înlesniri la prima casă:
Să fim datornici toată viața
La bănci. De restul lui nu-i pasă.
Pe textul:
„Prima casă" de Gârda Petru Ioan
Pe textul:
„Scrisoare deschisă către Europa" de George Ene
Ritmul și rima reprezintă proba de lucru pentru ocnașii poeziei. Dacă poezia mai și țintește o temă limpede și-o și înfăptuiește, lucrul e bun și bine făcut. Poezia ta, dragă PePe (dă-mi voie să-ți spun așa) e frumos și curat construită și condusă cu măiestrie până la capăt. Există, totuși, mici impedimente și ușoare distorsiuni, care, după opinia mea, pot lipsi, spre a îmbunătăți cursivitatea versurilor.
Concret, în primul vers aș zice „surprind”, în loc de „cuprind”. În afară de asta, observă, te rog, că primul vers are 15 silabe, iar cel de-al doilea 16, și zgârie, așa că trebuie redus la 15. Sau, dacă ții neapărat să mergi pe 16 silabe, fă-l de 16. Și totuși, eu aș zice: „…pulsul ne stă-n mână și inima-n cui”, deși ar merge foarte bine și:”…pulsul ne stă-n mână și-n inimă cui”. „Mâna proiectând din condei întregul ansamblu”, e mai corect decât „Mâna proiectând din condei cărămizi…” (Proiectul nu coboară până la cărămizi, așa cum știi).
Strofa a doua e impecabilă. Scoate virgula după „redute”, te rog.
După câte-am înțeles, strofa a treia e o readucere aminte – pentru că folosește timpul trecut. Dacă-i așa, pune, te rog, în acord și versul al patrulea, astfel: „când se-așteapta iubita să-ți coboare în brațe…” (fără virgulă după iubita).
Ultimul vers eu l-aș construi astfel: „arhitect prost am fost, dar aș vrea s-o ridic din inima-mi, înc-o dată”.
Te rog mult să scrii cu rimă și ritm, că poți, și vei reuși lucruri mărețe. Cu prietenie,
Pe textul:
„Gară cu suflete vechi" de Plopeanu Petrache
RecomandatSe cere să votăm cu demnitate –
Am spus-o clar și răspicat; n-am pus foc.
Dar dacă-i vorba de imunitate
Pentru porci, păi nu mai merg la vot deloc!
Pe textul:
„Gripa porcină - în România!" de Gârda Petru Ioan
RecomandatCă nu toți porcii au imunitate
S-a dovedit când des, când mai arare –
De-aceea ni se cere demnitate
La vot, la… europarlamentare
Pe textul:
„Gripa porcină - în România!" de Gârda Petru Ioan
RecomandatDragă PePe, numai cei ce se aseamănă se caută și se apreciază, crede-mă. Să știi că și eu te citesc, și, deși, mea culpa, n-am prea lăsat urme pe marginea textelor tale, nu e că n-aș fi avut cuvinte de laudă pentru ceea ce scrii (că de „critică”, iartă-mă, n-am a te „critica” deloc, pentru că-mi place ceea ce scrii), dar tare fuge vremea asta, și noi împreună cu ea.
E-adevărat că în versurile de mai sus mă cam pitesc, mă cam feresc de interpretări ostile, pentru că mi-am pus în ele tot sufletul, întrucât, eu, dragul meu prieten, cred în ceea ce scriu, mă pătrund de textul scris și numai dacă simt că prind la cititor, le postez… Aș fi putut scrie tone de versuri, de toate tipurile, dar simt că puține vor rezista. Și-ncă ceva, îmi permit să-ți spun că doar poeziile care se pot recita, ori cele care conțin experiență de viață general-valabilă, rezistă – se caută, se recitesc… Că lasă sau nu lasă colegii urme ale trecerii lor prin parohia mea, e treaba lor. Eu, peste tot pe unde-am trecut, am dat un semn de prietenie – asta e tot ce-am putut face. Cu apreciere și mult respect,
Pe textul:
„Vor învăța peștii să vorbească?" de George Ene
